Biserica Catolică se află la o răscruce: cu o pierdere masivă de vocații, o curie încremenită și o polarizare enormă în ceea ce privește drumul de urmat. În această situație, alegerea americanului Leon al XIV-lea (Prevost) este, fără îndoială, un gest îndrăzneț, dar probabil și inteligent.

Este adevărat că există circumstanțe atenuante suficiente pentru a limita efectul negativ al naționalității sale în rândul catolicilor din Sud și, cu siguranță, din Europa: a activat mulți ani în afara SUA, iar părinții săi sunt de origine franceză și spaniolă. Aceasta atenuează efectul, la fel cum alegerea primului papă din America Latină a fost atenuată de faptul că Jorge Mario Bergoglio (Francisc) era nepot de italieni.

Biserica măsoară și cântărește fiecare pas pe care îl face, iar prin alegerea lui Prevost a luat din nou în considerare multiplele sensibilități care se conjugă în biografia sa, pe lângă motive geostrategice indubitabile. Nu trebuie să uităm că în 1939, în ajunul izbucnirii celui de-Al Doilea Război Mondial, cardinalii au ales un pontif (tot într-un conclav foarte scurt), ținând cont de contextul global dificil.

În aceste momente, cu un război deschis în Europa și cu o ofensivă pe diverse fronturi din partea ocupantului Casei Albe, Donald Trump, alegerea lui Prevost capătă și un sens special. Prima apariție a noului pontif pe balconul Bazilicii Sfântul Petru, joi, a demonstrat clar și o vocație conciliatoare. Apelul său la pace, la unitatea Bisericii și amintirea afectuoasă a predecesorului său nu lasă nicio îndoială că, indiferent de linia pe care o va urma, aceasta va fi departe de rigoarea dogmatică a lui Benedict al XVI-lea și, poate, de loviturile de efect ale lui Francisc.

Leon al XIV-lea vine să potolească o Biserică zbuciumată și confuză, profund divizată. Cum o va face? Există deja multe voci care cer să urmeze drumul lui Francisc, deși nu este pe deplin clar la ce se referă, în timp ce altele reclamă intervenția sa în guvernarea oarecum abandonată a Bisericii. Sectorul progresist cere urgent o implicare sporită în luarea deciziilor și deschiderea ușilor pentru participarea femeilor. Leon al XIV-lea a menționat în primul său discurs, pus în circulație de Francisc, abundând în această necesitate de includere a clerului, dar și a laicilor, în analiza problemelor acestei instituții milenare care nu reușește să iasă din labirintul în care a fost plasată de greutatea istoriei sale și de inacțiunea în fața schimbărilor vertiginoase care au avut loc în societate.

Împotriva pronosticurilor care pledau pentru alegerea unui papă italian, cu cardinalul secretar de Stat, Pietro Parolin, ca principal candidat, alegerea lui Prevost, văzut de la început ca un cardinal moderat și de consens, provoacă, totuși, o anumită perplexitate. Rapiditatea deciziei, în ciuda faptului că a fost cel mai numeros și global conclav din istoria Bisericii și, presupus, cu cea mai mare dificultate în găsirea unui nume de consens, poate ridica unele semne de întrebare cu privire la adevăratul sens al acestui sistem. Cineva se întreabă dacă acest mecanism atât de spectaculos și fascinant nu este, în realitate, decât o punere în scenă a adevăratei alegeri făcute în mitingurile și reuniunile secrete care proliferează la Roma în timpul doliului lung pentru papa defunct, în perioada numită „novendialia”. Dar aceasta este o altă poveste.