În societatea columbiană, moartea are adesea o valoare diferită. În timp ce unii plâng politicieni cunoscuți, alte familii sunt în doliu pentru cei dragi, ale căror morți rămân neobservate. Acest articol este dedicat realității tragice în care viața oamenilor obișnuiți, care locuiesc în cartiere sărace și sunt supuși violenței, este devalorizată.

Autorul subliniază contrastul dintre atenția publică acordată morții unui politician și uitarea morții cetățenilor obișnuiți. El dă exemple: moartea a trei tineri - Sergio Blanco, Harold Aroca și Germán Andrés Yule, ale căror destine tragice au rămas practic neobservate de publicul larg. Acești oameni, la fel ca sute de alții, au devenit victime ale violenței, care, din păcate, face parte din viața de zi cu zi în Columbia.

Articolul ridică problema standardelor duble în ceea ce privește victimele violenței. Autorul notează că în Columbia moartea „are strat”, adică atenția publică și compasiunea depind de statutul social al persoanei decedate. Morțile în cartierele sărace sunt adesea atribuite certurilor dintre bande sau pur și simplu ignorate. Autorul își amintește de jurnalistul și scriitorul Eduardo Galeano, care a numit astfel de victime „Nimeni”, subliniind poziția lor lipsită de drepturi.

Autorul analizează circumstanțele morții fiecăruia dintre tinerii menționați, remarcând că morțile lor au fost rezultatul violenței legate de activitățile bandelor, microtrafic și alte elemente criminale. În cazul lui Germán Andrés Yule, autoritățile suspectează dizidenții FARC că ar fi implicați în uciderea sa. Autorul subliniază necesitatea unei anchete corecte și a pedepsirii celor responsabili.

Articolul abordează tema nedreptății istorice și a impunității, care persistă în Columbia. Autorul își amintește ancheta privind uciderea jurnalistului și umoristului, care încă nu a fost dezvăluită. El reamintește de peste 10 milioane de victime ale conflictului armat, care au nevoie de dreptate și recunoaștere. Se subliniază importanța muncii pentru depășirea miturilor și narațiunilor impuse, care au format de multă vreme opinia publică.

În concluzie, autorul face apel la o reinterpretare a valorii vieții umane și îndeamnă la oprirea practicii în care unele morți sunt mai importante decât altele. El subliniază necesitatea recunoașterii și respectului pentru toate victimele violenței, indiferent de statutul lor social și origine.