Joi, zicala romană binecunoscută: "Cine intră papă, iese cardinal" s-a repetat implacabil. Uneori nu s-a întâmplat așa, cum a fost cu Pius al XII-lea în 1939 sau cu Benedict al XVI-lea în 2005, când favoriții cei mai clari au fost selectați în conclave foarte rapide, de trei și respectiv patru voturi. Acesta a fost și el rapid, alte patru scrutinuri. Dar alesul nu a fost cel mai indicat, Pietro Parolin, ci cel care era marele candidat "din umbră", cardinalul Robert Prevost, care a luat numele de Papa Leon al XIV-lea.

Ceea ce se întâmplă în conclav este secret, deși totul ajunge să se afle, dar ipoteza cea mai plauzibilă, spre care indică toți analiștii, este că s-a repetat o mecanică similară cu cea din 2013, alegerea lui Francisc. Atunci a existat un favorit clar (Angelo Scola), dar a apărut surpriza. S-a dovedit că nu avea atâta sprijin și s-a prăbușit rapid în fața unui candidat alternativ foarte bine lucrat "în umbră", viitorul papă argentinian. Au fost suficiente cinci voturi, cu unul mai mult decât de această dată.

Parolin, în plus, a ajuns cumva slăbit. Au circulat bârfe despre sănătatea sa fragilă, dezmințite de Vatican; a fost pusă sub semnul întrebării gestionarea sa, când a scos în ultimul moment două documente ale lui Francisc care ratificau veto-ul la intrare; iar sectorul conservator nu i-a iertat faptul că a fost responsabil pentru controversatul acord al Sfântului Scaun cu China.

Este probabil ca prima votare să fi fost fatală pentru Parolin, căruia de zile întregi i se atribuiau cel puțin între 40 și 50 de voturi. Dacă a obținut mai puțin, scăderea ar fi avut același efect ca și cu Scola. Și cel mai probabil este ca dintre mulții "papabili" care erau considerați alternative, Prevost să fi fost cel care s-a remarcat cu un pachet bun de voturi inițiale. În realitate, era candidatul cel mai puternic, cel cu cele mai puține obiecții și cu sprijin într-un spectru larg, nu pur progresist.

Cel mai plauzibil este ca Prevost să fi primit sprijin din Statele Unite și toată America Latină, deoarece figurează ca un reprezentant al întregului continent. Asta înseamnă 36 de voturi. În plus, este previzibil ca mulți cardinali europeni, care sunt 53, să-l fi sprijinit, pe lângă o parte a curiei, din care face parte. Și în general, a fost bine văzut de mulți prelați din sudul lumii și de toți cei care doreau un continuator al lui Francisc.

În ajunul conclavului, se specula la Roma despre o posibilă înțelegere, pentru o ulterioară împărțire a puterii în care cardinalul filipinez ar fi putut deține Secretariatul de Stat. Teoretic, aceste pacte sunt interzise, dar nu este un secret că ele se fac. De asemenea, se spune la Roma, întărind zicala populară, că mulți intră în conclav ca papă, dar s-ar mulțumi cu un Secretariat de Stat. În orice caz, dacă a existat o astfel de operațiune, ar fi eșuat. Tagle a ajuns și el în declin la conclav: gestionarea sa la Caritas Internațional fusese mult criticată, dându-i o imagine de manager dezastruos.

Cert este că în prima și a doua votare de joi tabloul a fost clar, iar momentul mesei, din nou, ar fi finalizat votul cu ultimele și decisive conversații pentru a convinge indecișii. Singura necunoscută este dacă Parolin a decis să facă un pas înapoi, conștient că a ajuns la limita sa, pentru a transfera voturile sale către Prevost, sau pur și simplu nu a fost nevoie și s-a întâmplat oricum.

Ultima răsturnare în schimbul de roluri este că tocmai Parolin, ca cea mai înaltă autoritate a colegiului cardinalilor în conclav, a trebuit să-l întrebe pe Prevost dacă acceptă numirea. Și acesta a spus "da". Apoi, Papa Leon al XIV-lea l-a avut alături când a ieșit la balconul Bazilicii Sfântul Petru.

De această dată, cu majoritatea mizând pe Parolin în zilele premergătoare, s-a repetat și o tendință începută puternic în 2005, când după primul papă ne-italian de secole, Ioan Paul al II-lea, în Italia a început o campanie copleșitoare pentru a reveni la tradiție. Presa italiană a făcut presiuni pentru un papă din această țară, cu mai mulți candidați, mai ales Dionigi Tettamanzi. Deși în realitate, șansele sale erau mici.

În conclavul din 2005, conform reconstrucțiilor ulterioare, adevărul este că Tettamanzi nu a avut nimic de făcut și a primit două voturi. În schimb, lui Ratzinger i-au apărut doi concurenți, iezuiții Carlo Maria Martini și Jorge Mario Bergoglio, dar au decis să se retragă pentru binele și unitatea Bisericii și să nu prelungească conclavul cu o minoritate de blocaj. S-ar putea să se fi întâmplat ceva similar și de data aceasta, dacă Parolin, constatând că nu își ia avânt, a decis să abandoneze și să-și transfere voturile către rivalul său. Rapiditatea conclavului care s-a încheiat joi face posibilă o astfel de situație, deoarece nu pare să fi apărut nicio manevră de blocaj.

De altfel, în 2005, retragerea celor care concurau cu Ratzinger s-a datorat și conștiinței că, dacă îi blocau calea fără să crească ei înșiși, de fapt toți ar fi fost eliminați, și apoi s-ar fi putut deschide ușa unui al treilea candidat, poate mai rău, în timp ce considerau că cardinalul german era, până la urmă, cel mai bun papă posibil.

Versiunile diferă dacă Bergoglio s-a retras singur sau a fost retras, deoarece unii istorici susțin că Martini, care nu avea o relație bună cu cardinalul argentinian, a fost cel care a mers pe la mese la ora mesei pentru a muta voturile sale către viitorul Benedict al XVI-lea. Francisc, la rândul său, a povestit ulterior că a cerut să nu fie votat, deoarece bănuia că îl foloseau doar pentru a bloca calea lui Ratzinger și ca apoi să iasă la iveală un candidat din umbră.

În 2013, presa italiană a revenit în forță cu un alt compatriot, Angelo Scola, patriarhul Veneției, discipol al lui Ratzinger, apropiat mișcării Comuniune și Eliberare. A fost un adevărat bombardament mediatic, deși era o bulă foarte italiană; în afara țării, revenirea la un papă italian părea absurdă. Acea perioadă trecuse. Cu toate acestea, certitudinea că era practic gata era atât de mare încât după fumul alb, Conferința Episcopală Italiană a emis din greșeală un comunicat în care îl felicita deja pe Scola. La transmisiunea în direct a RAI, când Bergoglio a ieșit la balcon, s-a făcut un minut de liniște, deoarece scenariul fusese dat peste cap.

Conform reconstrucțiilor ulterioare, în prima votare, Scola a obținut doar 25 de voturi, față de 12 ale lui Bergoglio, dar în zilele premergătoare se spusese în mod repetat că avea cel puțin 50. În acel moment, candidatura sa s-a prăbușit, s-a văzut că fusese umflată și nu mai putea crește, și deja de la a doua votare, Bergoglio a început să crească. Ora mesei, din nou, a fost decisivă pentru consacrarea sa. În realitate, numele său fusese intens lucrat în zilele anterioare, dar se afla în partea de jos a listelor de predicții.