În câteva cuvinte
Mexico City a interzis uciderea taurilor în timpul coridelor, transformându-le în spectacole "fără sânge". Decizia a generat o discuție intensă: criticii susțin că aceasta distruge esența tauromahiei, în timp ce susținătorii văd în ea un pas necesar spre umanitate și o evoluție a tradiției.
În Mexico City au fost aprobate reforme care vizează transformarea coridelor în spectacole „fără violență”, unde este interzisă uciderea animalului înainte, în timpul sau după luptă. Această decizie a reaprins dezbaterea aprinsă despre viitorul unei tradiții culturale care are tot mai mulți detractori.
Criticul de coridă Antonio Lorca consideră că acest tip de reforme echivalează, de fapt, cu dispariția tauromahiei, deoarece taurul de luptă își are sensul doar în contextul unei lupte mortale. Fostul deputat al Parlamentului Insulelor Baleare, Carlos Saura León, consideră, dimpotrivă, că tradiția coridelor va dispărea de la sine și că până atunci cel mai rezonabil este să se progreseze către un spectacol în care taurul să nu sufere.
O sentință la moarte pentru taurul de luptă?
Antonio Lorca susține că taurul de luptă, la fel ca alte păsări domestice, este destinat unui anumit scop. Dacă pasărea domestică ajunge la abator, taurul moare în public în timpul unui spectacol sângeros. Esența tauromahiei, în opinia sa, constă în lupta dintre om și animal, selectat special de crescători pentru a crea un ritual pe care mulți îl consideră o formă de artă și frumusețe. Acest ritual este, însă, violent: taurul moare cu adevărat, devenind parte a memoriei colective, iar toreadorul își riscă gloria, eșecul și chiar propria viață.
Decizia Congresului din Mexico City privind un spectacol „fără sânge” este văzută de Lorca nu ca o evoluție socială, ci ca o concesie grupurilor antitaurini și animaliste. O petiție pentru interzicerea totală a coridei a adunat aproximativ 27.000 de semnături. Ca răspuns, politicienii au adoptat o reformă pe care Lorca o numește caricaturală: luptele vor dura 10 minute, vor fi interzise săbiile și banderile, iar coarnele taurilor vor fi acoperite. În opinia sa, aceasta nu este o evoluție, ci distrugerea tauromahiei sub masca progresismului. Fără varas de picar, banderile, estoque, fără pericol, pasiune, glorie, eșec și moarte, nu poate exista o coridă adevărată. Un astfel de „spectacol” este lipsit de sens și reprezintă o mutilare a esenței tauromahiei.
Lorca este convins că, încercând să protejeze animalul, politicienii mexicani au semnat, de fapt, sentința la moarte pentru taurul de luptă. Ce valoare are viața lui dacă nu este pentru luptă? Încercarea „eșuată” de a proteja taurul, consideră Lorca, a dat o lovitură istoriei, economiei, visurilor toreadorilor și speranțelor puținii aficionado rămași, care merită dreptul de a vedea un spectacol taurin complet. El se întreabă, de asemenea, de ce aficionado mexicani sunt, poate, mai puțin activi decât adversarii coridei, permițând astfel adoptarea unei astfel de reforme.
Tauromahia trebuie să evolueze sau va dispărea
Carlos Saura León consideră legea baleară privind „corida fără moarte” (adoptată în Insulele Baleare și ulterior anulată de Curtea Constituțională a Spaniei) ca o încercare de a eradica suferința în tauromahie. El contrastează această poziție cu cea a celor care consideră sacrificiul animalului o plăcere estetică națională pentru o audiență tot mai mică și îmbătrânită.
Saura León susține că apărătorii coridei tradiționale sunt, de fapt, adevărații săi adversari, deoarece condamnă taurul la chin. Adevărații susținători ai coridei, în opinia sa, nu doresc să vadă animalele torturate până la moarte. El respinge argumentele despre dispariția taurilor de luptă sau pierderile economice, afirmând că apărătorii tauromahiei tradiționale nu și-o pot imagina fără suferință. Ei insistă că suferința sacralizată este inseparabilă de plăcerea estetică și vorbesc despre o luptă egală între om și animal.
Saura León subliniază că este o luptă evident inegală: omul cu inteligență și tehnică ucide 99% dintre tauri, în timp ce mor doar aproximativ doi oameni la 10.000 de participanți. El numește acest lucru o umilire ritualizată, un despotism abuziv și crud și o agonie lentă a animalului. Dacă arta toreo constă în „dansul” dintre taur și toreador, de ce aficionado nu vor să păstreze această expresie fără a ucide animalul? Sensibilitatea socială evoluează către o etică mai compasivă față de toate ființele simțitoare.
În opinia sa, tauromahia va dispărea în mod natural. Dar dacă căutăm un compromis între tradiție și progres, este logic ca apărătorii coridei să se adapteze noilor timpuri, așa cum s-a făcut în Portugalia (unde este interzisă uciderea taurului în arenă) sau recent în Mexico City: luptă da, dar fără moarte.
Saura León concluzionează că liturghia tradițională a coridei a îmbrăcat secole de-a rândul sadismul agoniei lente în solemnitate estetică, deghizându-l în cultură. Cultura nu descrie doar ceea ce am fost, ci trebuie să ne interpeleze și cu privire la ceea ce dorim – și trebuie – să fim. Într-o societate democratică, moștenirea nu poate fi o scuză pentru perpetuarea violenței. Tauromahia, în forma sa brutală, nu este altceva decât o relicvă a logicii patriarhale: dominație, sânge, supunere. Și poate că a venit momentul ca arta să nu mai miroasă a moarte.
