Un nou studiu realizat de politologii Steven Levitsky și Lucan Way, cunoscuți pentru cartea aclamată "Cum mor democrațiile", examinează fenomenul longevității extraordinare a regimurilor autoritare născute din revoluții sociale violente. Conform cercetărilor lor, aceste autocrații "revoluționare" au capacitatea de a dura în medie de aproape trei ori mai mult decât omologii lor non-revoluționari.

Un exemplu elocvent este Uniunea Sovietică, al cărei putere era sub semnul întrebării în iunie 1941. Armata Roșie era copleșită, pierdea teritorii imense, iar panica și confuzia domneau în sferele înalte ale guvernului. Oricine ar fi anticipat că regimul sovietic se va prăbuși, fie din cauza unei revolte populare, fie printr-o lovitură de stat militară. Cu toate acestea, în ciuda pierderilor devastatoare, guvernul lui Stalin a supraviețuit, iar comunismul sovietic a mai rezistat încă o jumătate de secol.

Această supraviețuire în condiții extreme subliniază un fenomen general de mare importanță. Autocrațiile revoluționare, cele care iau naștere dintr-o revoluție socială violentă, au o capacitate extraordinară de a dăinui. Comunismul sovietic a durat 74 de ani; regimul Partidului Revoluționar Instituțional (PRI) din Mexic a guvernat timp de 85 de ani; regimurile revoluționare din China, Cuba și Vietnam rămân la putere și astăzi, după mai mult de șase decenii. Doar o mână de monarhii din Golf se bucură de o longevitate comparabilă.

Aceste regimuri nu se mulțumesc doar să reziste timpului. La fel ca Uniunea Sovietică, majoritatea au supraviețuit ostilității externe, crizelor interne și ineficienței politicilor proprii. Partidul Comunist Chinez s-a menținut la putere în ciuda "Marelui Salt Înainte" catastrofal și a haosului declanșat de Revoluția Culturală. Regimul revoluționar din Cuba a supraviețuit unei invazii susținute de Statele Unite, unei blocade comerciale severe și colapsului economic cauzat de destrămarea Uniunii Sovietice. Regimul iranian a rezistat la patru decenii de ostilitate internațională, inclusiv la opt ani de război sângeros cu Irakul.

Mai mult, majoritatea regimurilor revoluționare au supraviețuit colapsului global al comunismului. În anii 1990, dispariția sprijinului extern, criza economică și promovarea fără precedent a democrației la scară internațională au amenințat autocrațiile din întreaga lume. Cu toate acestea, multe regimuri revoluționare au rămas neclintite. De fapt, toate regimurile comuniste care au supraviețuit până în secolul XXI își au originile într-o revoluție violentă. Similar, în Africa Subsahariană, singurele state-client sovietice care au supraviețuit sfârșitului Războiului Rece au fost Angola și Mozambic, ambele apărute în urma unor revoluții sociale violente.

Aceste cazuri nu sunt o anomalie. O analiză statistică a tuturor regimurilor autoritare instituite din 1900 arată că regimurile autoritare născute dintr-o revoluție socială violentă au rezistat în medie de aproape trei ori mai mult decât omologii lor non-revoluționari. Rata anuală de dezintegrare a regimurilor revoluționare este de doar o cincime din cea a regimurilor non-revoluționare.

Longevitatea remarcabilă a regimurilor revoluționare a avut consecințe de anvergură. Deși numeric sunt puține (douăzeci identificate din 1900), revoluțiile intensifică drastic puterea statului. Distrugerea vechilor elite și mobilizarea unor resurse umane și sociale uriașe permit un progres industrial și militar rapid, propulsând aceste state pe scara ierarhică a geopoliticii. Astfel, Revoluția Rusă a transformat o societate agrară într-o putere industrială modernă capabilă să învingă Germania în Al Doilea Război Mondial și să atingă paritatea nucleară cu Statele Unite. Revoluția Chineză a centralizat un stat slab și fragmentat, contribuind la transformarea țării într-o superputere. Revoluția Cubaneză a metamorfozat un stat periferic într-unul capabil să intervină militar în Africa.

Pe de altă parte, regimurile revoluționare au fost responsabile și pentru unele dintre cele mai mari tragedii umane și acte de violență din istoria modernă, inclusiv foametea din Ucraina din 1932-1933, "Marele Salt Înainte" din China sau genocidul comis de Khmerii Roșii în Cambodgia. De asemenea, aceste regimuri au reprezentat o provocare diplomatică majoră pentru democrațiile occidentale, exemple fiind Vietnamul, Cuba, Iranul și Afganistanul.

Steven Levitsky și Lucan Way, politologi, își prezintă aceste descoperiri în noua lor carte, "Revoluție și Dictatură. Originile violente ale autoritarismului", oferind o perspectivă aprofundată asupra cauzelor profunde ale longevității regimurilor autoritare născute din revoluții.