Mutarea într-o locuință proprie poate fi un motiv de bucurie, dar pentru José Jiménez Nieto, care a trăit o mare parte din viața sa, mutarea într-un apartament comun a fost o adevărată victorie. „Mă simt ca și cum aș fi câștigat la loterie”, descrie el emoțiile sale.

În Spania, peste 300.000 de persoane cu dizabilități intelectuale (PcDi) visează la o viață independentă. Potrivit unui studiu, 45,5% dintre ei ar dori să se mute din case sau instituții speciale, dar se confruntă cu dificultăți din cauza lipsei de locuințe accesibile și a resurselor insuficiente.

Carlos Rivera, președintele unei fundații, subliniază că chiriile sunt în creștere, ceea ce complică situația pentru toată lumea, dar persoanele cu dizabilități se confruntă cu costuri suplimentare. Studiul arată, de asemenea, că 56% dintre ei au nevoie de sprijin constant, inclusiv ajutor în gestionarea finanțelor, pregătirea mesei și îngrijirea sănătății.

Clara Gutiérrez, care locuiește într-un apartament de antrenament, menționează că un astfel de sprijin o ajută să se simtă mai independentă. Potrivit acesteia, conștientizarea faptului că poate trăi independent o motivează.

Studiile arată că locuința independentă îmbunătățește semnificativ calitatea vieții persoanelor cu dizabilități. Țări precum Norvegia, Suedia și Noua Zeelandă implementează deja programe de deinstituționalizare și promovează modele alternative de locuințe.

În Spania, doar 9,7% dintre persoanele cu dizabilități intelectuale locuiesc în locuințe specializate, oferite de stat. María Calvo, asistent social, menționează că instituțiile specializate sunt necesare pentru persoanele cu forme mai severe de dizabilități, iar eliberarea locurilor în acestea, datorită mutării, ajută alte persoane nevoiașe.

Munca este un factor cheie pentru atingerea independenței. Deși unii oameni cu dizabilități, precum Clara, José și Roger, lucrează, aceasta nu este o normă: rata de ocupare a forței de muncă în acest grup este de doar 21,9%. În plus, majoritatea lucrătorilor primesc un salariu mic.

José câștigă 800 de euro pe lună, ceea ce nu este suficient pentru a închiria o locuință pe piață. El locuiește într-un apartament pus la dispoziție de o companie socială care oferă locuințe accesibile. Exemplul său subliniază importanța cooperării dintre stat și sectorul privat pentru a oferi locuințe accesibile persoanelor cu dizabilități.

Anna Capdevila, responsabilă de serviciul de asistență pentru viața independentă, subliniază că venitul este una dintre cerințele pentru a obține ajutor. Carlos Rivera menționează că administrația ar trebui să extindă accesul la locuințe accesibile și să ia în considerare excepții de la reguli, astfel încât fundațiile să poată închiria locuințe în subînchiriere.

Clara Gutiérrez, inspirată de exemplul prietenilor săi fără dizabilități, este convinsă că principalul lucru este deschiderea și dorința de a oferi o șansă acestor oameni: „Dacă prietenii mei, care nu au dizabilități, pot face asta, de ce eu nu pot?”