Oamenii de știință de la Universitatea Cambridge (Marea Britanie) și Institutul Leibniz pentru Istoria și Cultura Europeei de Est (Germania) au dezvăluit o nouă perspectivă asupra declanșării Ciumei Negre, cea mai devastatoare pandemie din istoria Europei, care a făcut ravagii între anii 1347 și 1353. Studiul lor, publicat într-o revistă științifică, sugerează că un factor climatic neașteptat, o erupție vulcanică majoră din 1345, a jucat un rol crucial în crearea condițiilor pentru răspândirea rapidă a bolii.

Cercetătorii au analizat inelele anuale ale pinilor din Pirinei, descoperind o anomalie semnificativă: creșterea copacilor s-a oprit timp de trei veri consecutive, începând cu 1345. Această oprire indică o perioadă de răcire extremă a climei. Analizele ulterioare ale eșantioanelor de gheață au confirmat prezența unor erupții vulcanice masive în anii premergători pandemiei. În special, o erupție vulcanică nedefinită din vara anului 1345 a eliberat în atmosferă aproximativ 14 milioane de tone de sulfuri, o cantitate suficientă pentru a provoca o scădere globală a temperaturii și a perturba tiparele climatice.

Această perioadă de trei ani de frig a avut consecințe catastrofale asupra agriculturii europene. Recointele de cereale, cum ar fi grâul și orzul, au fost puternic afectate, ducând la foamete pe scară largă, în special în orașele dens populate din nordul Italiei. Orașe precum Florența depindeau de importurile de cereale chiar și în anii buni, iar foametea a accentuat această dependență. Este remarcabil faptul că orașele mari, precum Milano sau Roma, care controlau teritorii agricole extinse și nu depindeau de importuri, au fost inițial cruțate de focarele de ciumă.

Sub presiunea foametei și a revoltelor sociale, puterile italiene, în special Genova și Veneția, au fost forțate să reia comerțul cu stepele Asiei Centrale, o regiune cunoscută pentru producția sa de cereale. În acea perioadă, însă, negustorii italieni erau în conflict cu Hoarda de Aur, care controla porturile Mării Negre și Mării Azov. Un armistițiu rapid a fost negociat în al doilea trimestru al anului 1347, iar în al treilea trimestru, navele încărcate cu cereale au început să sosească în porturile mediteraneene. Odată cu cerealele, au sosit și șobolanii și puricii infestați cu bacteria Yersinia pestis, agentul cauzator al ciumei.

Primele focare ale Ciumei Negre au fost înregistrate în orașele portuare: Genova în noiembrie, Palma de Mallorca și Marsilia în decembrie, iar Veneția în ianuarie 1348. Astfel, redeschiderea rutelor comerciale, menită să prevină foametea, a adus, paradoxal, moartea neagră în Europa, schimbând irevocabil destinul continentului.