În câteva cuvinte
Un studiu realizat în Polonia arată că lupii fug panicați la auzul vocii umane, infirmând ideea că și-ar fi pierdut teama din cauza politicilor de conservare. Frica lor profundă, rezultatul secolelor de persecuție, dictează activitatea lor strict nocturnă în zonele locuite de oameni.
De la edictul regal din 1542 al împăratului Carol Quintul în Spania și până la începutul secolului XX, când lupii dispăruseră din majoritatea Europei Occidentale, vânătoarea acestor prădători a fost o constantă. În prezent, populația de lupi se reface în teritoriile sale istorice, fapt care a generat conflicte cu crescătorii de animale. Adversarii politicilor de conservare susțin adesea că lupii și-ar fi pierdut teama de oameni.
Un experiment recent, realizat în Pădurea Tuchola din nordul Poloniei, demonstrează contrariul. Cercetătorii, specializați în „ecologia fricii”, au instalat camere cu senzori de mișcare și difuzoare care redau aleatoriu voci umane, lătrături de câini sau cântece de păsări.
Din cele aproximativ o sută de lupi înregistrați în zona vastă a pădurii, majoritatea au fugit înspăimântați imediat ce au auzit vocile umane sau lătratul câinilor. Așa cum era de așteptat, sunetele de bufniță nu i-au deranjat.
Biologii subliniază că frica de om este atât de profundă încât lupii sunt de aproape cinci ori mai nocturni în preajma zonelor locuite. Noapte este o funcție a prezenței umane. În zone sălbatice, cum ar fi Alaska, lupii sunt predominant diurni.
Un exemplu elocvent este zona de excludere Cernobîl. Biologul Dries Kuijper explică: „Este o zonă excepțională. Deoarece oamenii au abandonat-o după dezastrul nuclear, lupii de aici sunt cei mai puțin nocturni din Europa, fiind activi mai mult în timpul zilei.” Acest lucru confirmă că lupii ne tem și ne evită constant.
Fenomenul este explicat și prin selecția naturală. Timp de secole, oamenii au vânat și ucis indivizii cei mai îndrăzneți și mai agresivi. Profesorul Alejandro Martínez Abrain afirmă că, prin această persecuție istorică, oamenii au selectat profilul lupilor, făcându-i mult mai sperioși.
Deși lupii se tem de noi, incidentele continuă să fie raportate. Cercetătorii cred că principalul motiv pentru care un lup ar risca să se apropie de o zonă umană este hrana. Prin urmare, strategiile de conservare ar trebui să se concentreze pe gestionarea echilibrului fundamental dintre risc și recompensă, asigurând prăzi sălbatice suficiente, mai degrabă decât pe măsuri simpliste de împușcare a lupilor, care nu rezolvă problema pe termen lung.
