În era crizelor economice, a inegalităților în creștere și a deteriorării instituțiilor democratice, inteligența artificială (IA) se prezintă ca o panacee, o soluție universală capabilă să transforme radical societățile noastre. Cu toate acestea, această imagine, promovată activ de giganții tehnologiei, este o exagerare și face parte dintr-un proiect major de concentrare a puterii.

Apare întrebarea: cine controlează IA, în ce scopuri este dezvoltată și care vor fi consecințele? Dezvoltarea IA este realizată în principal de companii private care gestionează datele, infrastructura și resursele de calcul necesare pentru funcționarea acestor sisteme. Acest lucru creează premisele pentru transferul deciziilor cheie în mâinile private, ceea ce poate afecta educația, sănătatea, justiția și securitatea.

Această situație nu este accidentală. Este rezultatul politicilor care favorizează corporațiile mari, al deceniilor de dereglementare și al unei viziuni tehnocratice asupra progresului, care pune eficiența mai presus de dreptate. Automatizarea duce la scăderea ocupării forței de muncă, serviciile publice sunt privatizate sub pretextul creșterii eficienței, iar resursele energetice sunt direcționate către asigurarea centrelor de date, care au puține legături cu nevoile reale ale populației.

Dezvoltarea IA este, de asemenea, determinată de dorința de a crește: cu cât modelele, seturile de date și infrastructura sunt mai mari, cu atât este mai mare inteligența presupusă. Această logică este benefică doar pentru cei care își pot permite acest lucru - giganții tehnologici. Exemplul OpenAI arată cum un proiect, inițial deschis și non-profit, este integrat în modelul corporativ al Microsoft. Același lucru se întâmplă cu Anthropic, finanțat de Amazon și Google. Mitul startup-urilor inovatoare se prăbușește atunci când devine evidentă dependența lor de infrastructura furnizată de giganții pe care intenționau să-i răstoarne.

Comunitatea de cercetare este, de asemenea, implicată în această dinamică. Laboratoarele corporative majore finanțează conferințe, publicații și catedre universitare, direcționând agenda științifică în interesul lor comercial. În loc de un ecosistem inovator și deschis, se formează o structură oligopolistă, blocând alternativele și reproducând dominația sa sub masca unei „curse” pentru supremația în inteligența artificială.

Impactul social al acestei tehnologii este, de asemenea, profund. Automatizarea schimbă natura muncii, deplasând specialiști din domenii precum educația, dreptul și jurnalismul, ceea ce duce la o dependență mai mare de tehnologie, care reduce autonomia și sporește supravegherea. Deciziile privind accesul la servicii sociale, evaluarea riscurilor sau distribuția resurselor sunt delegate sistemelor automatizate, care operează fără transparență și posibilitatea de apel pentru cei afectați.

Acest lucru creează o nouă formă de excludere, bazată nu numai pe lipsa de acces, ci și pe imposibilitatea de a influența sistemele care ne guvernează viața. Sub masca modernizării, este afirmat un regim tehnocratic de control, marginalizând cele mai vulnerabile segmente ale populației și exacerbând inegalitățile existente.

În ciuda succesului său, IA are și probleme financiare serioase. Multe modele de afaceri depind de subvenții guvernamentale, contracte cu armata sau narațiuni exagerate despre o presupusă inteligență artificială generală viitoare. În același timp, aceste companii pierd miliarde de dolari pe an, fără a obține profituri stabile. Din punct de vedere tehnic, modelele moderne prezintă deficiențe: produc informații false, reproduc prejudecăți, necesită o corecție umană constantă și, cu toate acestea, sunt implementate în sectoare critice fără mecanisme de supraveghere adecvate. La aceasta se adaugă un impact alarmant asupra mediului: antrenarea modelelor mari consumă o cantitate imensă de energie, ceea ce contravine oricăror angajamente serioase față de dezvoltarea durabilă.

În fața criticilor, industria răspunde cu un amestec de spectacol, promisiuni de salvare și avertismente apocaliptice. Se vorbește despre inteligența artificială capabilă să salveze omenirea… sau să o distrugă. Toate acestea distrag atenția de la principala problemă: lipsa guvernării democratice în dezvoltarea și utilizarea acestor tehnologii.

În ciuda acestui fapt, scepticismul este de înțeles, dar nu trebuie să deznădăjduim. Există semne de rezistență și soluții propuse: acțiuni antitrust în mai multe țări, dezbateri despre suveranitatea tehnologică în Europa și mișcări care solicită infrastructură digitală publică, auditată și orientată spre oameni. Nu este suficient să „folosim bine” IA, ci trebuie să schimbăm condițiile structurale în care este dezvoltată și implementată. Este necesar să contestăm chiar sensul progresului tehnologic.

Inteligența artificială nu este o soartă inevitabilă, ci o construcție politică. Viitorul care se conturează va depinde de capacitatea noastră colectivă de a contesta puterea oligarhiei tehnologice și de a recâștiga controlul democratic asupra deciziilor care ne modelează viața. În cele din urmă, aceasta este bătălia care ne așteaptă.