În Columbia, decizia Curții Speciale pentru Pace (JEP) în cazul foștilor lideri FARC-EP, referitoare la politica de răpire și infracțiunile conexe, a marcat o etapă importantă pentru justiția de tranziție. Cu toate acestea, în ciuda recunoașterii semnificației istorice, rămân întrebări cu privire la implementarea practică a măsurilor restaurative.

Curtea, creată pentru a investiga crimele comise în timpul conflictului armat, se confruntă cu probleme legate de restricționarea libertății vinovaților și asigurarea executării sentințelor. Criticii subliniază neclaritățile în definirea limitelor teritoriale pentru foștii comandanți FARC, precum și lipsa mecanismelor de control al respectării sentințelor.

Problema respectării deciziilor JEP devine deosebit de relevantă în lumina dreptului internațional și a acordurilor încheiate la Havana. Asigurarea unui control eficient al executării sentințelor este un aspect cheie care necesită o atenție deosebită din partea instanței.

În plus, dificultăți apar în legătură cu accesul la locurile crimelor, cum ar fi gropi comune și locuri de înmormântare. Teritoriile unde se află aceste locuri rămân adesea o zonă de conflict, ceea ce face aproape imposibilă desfășurarea activităților de restaurare.

În același timp, victimele își exprimă îngrijorarea cu privire la corectitudinea și exhaustivitatea justiției restaurative. Criticile se referă la luarea insuficientă în considerare a suferințelor victimelor și la incapacitatea justiției de a satisface toate cerințele.

În cele din urmă, succesul justiției restaurative depinde nu numai de pronunțarea sentințelor, ci și de implementarea măsurilor menite să restabilească dreptatea și reconcilierea. Acest lucru necesită o abordare interdisciplinară și luarea în considerare a intereselor tuturor părților implicate în conflict. Este important ca măsurile restaurative să fie considerate un proces care trebuie construit pe baza încrederii și cooperării între victime, făptași și societate.