Antropologul Isabel Bueno și echipa sa au început să studieze enigmaticul codex „Mapa de Popotla”, folosind tehnici moderne pentru a descifra un artefact mexican antic. Acest codex, creat pe piele de animal, a nedumerit cercetătorii timp de mulți ani.

Isabel Bueno a fost surprinsă de un e-mail de la autoritățile antropologice mexicane. Bueno (Madrid, 63 de ani) se afla în mai în India, ținând o serie de prelegeri, când i s-a comunicat că, în sfârșit, avea permisiunea de a studia așa-numita „Mapa de Popotla”, care o fascinase de când a auzit de ea acum două decenii. Antropologul spaniol a făcut rapid bagajele și a călătorit la Ciudad de México, unde în aceste zile analizează, împreună cu o echipă interdisciplinară de experți mexicani, documentul pictografic a cărui enigmă a provocat studenții de ani de zile. „Adevărul este că a fost super emoționant. E o experiență incredibilă. Și, de asemenea, lucrez cu acest grup științific de ultimă generație. Vom încerca să-l datăm, deoarece este foarte interesant, deoarece acoperă multe procese care au loc timp de cel puțin 300 de ani”, explică Bueno, încă emoționată.

Echipa de experți lucrează în bolta Bibliotecii Naționale a Institutului Național de Antropologie și Istorie din Mexic (BNAH), care adăpostește documentul. Acest codex pictografic, elaborat pe piele de animal, a trezit interesul din 2010. „De fapt, aproape nimeni nu o cunoaște, pentru că nu este un codex vedetă, cum ar fi Codex Maya sau cel burboinic. O persoană la acel congres a spus că cercetătorii sunt de multe ori obsedați să vrea să găsească răspunsuri la toate, dar că uneori în istorie există enigme care nu au răspuns din multiple motive și a pus fotografia. Pe acest codex există niște războinici, iar cum specialitatea mea este războiul, am spus: „Voi rezolva eu această enigmă, hai să mergem”. Dar era super complicat, pentru că nu exista, nici nu există, nicio cercetare despre acest document, doar o descriere foarte sumară a lui Alfonso Caso din 1947”, explică ea.

Așa au început ani de cercetare și, de asemenea, de frustrare, pentru că nu a reușit să obțină permisiunea de a studia documentul în profunzime, până când a primit e-mailul din India. Antropologul s-a cufundat în muncă pentru a smulge din codex tot ce poate spune despre epoca în care a fost creat. Bueno și echipa sa au încorporat tehnici precum utilizarea luminilor criminalistice, studii microchimice ale pigmenților, analize microscopice ale structurilor fibroase și studii codicologice comparative, instrumente care, spune ea, permit examinarea cu precizie a materialelor, tehnicilor de fabricație și transformărilor codexului, păstrând integritatea sa fizică. Munca progresează, deși Bueno avertizează că nu se așteaptă să aibă concluzii înainte de două luni.

„Pe lângă datare, tipul de piele de animal este fundamental, deoarece este o raritate ca un codex să fie un pergament. De obicei, este bumbac sau hârtie amate. De asemenea, cunoașterea pigmenților oferă un cadru geografic foarte important pentru datare și localizare. Vorbim despre așa-numitul metoda codicologică, care trebuie completată cu partea istorică și cu partea fizică. Și am obținut mostre care pot răspunde la toate acestea. Sunt micro-mostre, dar echipa, care este fabuloasă, va face magie”, comentează experta.

Acest grup de experți explică faptul că „Mapa de Popotla” face parte dintr-un corpus de cartografie de tradiție indigenă novohispanică din centrul Mexicului. Cu o valoare simbolică și teritorială, spun ei, a fost posibil utilizat ca document legal, narativ sau genealogic, în contextul transformărilor sociale și politice din primele etape ale contactului dintre culturile mexicane și cuceritori. „Multă vreme, s-a crezut că exista o singură versiune a codexului, păstrată pe pergament”, recunosc oamenii de știință, dar cercetările conduse de Bueno au permis: una pe piele de animal, o copie pe hârtie semitransparentă realizată în 1720 — cunoscută sub numele de calc de Gómez de Orozco — și o a treia pe hârtie vegetală, posibil la cererea arheologului Alfonso Caso la sfârșitul anilor 1940. Dar nu au existat cercetări mai profunde care să permită dezvăluirea enigmei sale: o hartă care arată războinici prehispani, dar în centrul căreia se ridică o biserică colonială.

„Cu timpul, totul începea să devină foarte complex și am spus: „Nu mai pot trăi fără să știu care a fost traiectoria lui”, pentru că mereu a suscitat uimire. Aveam multă documentație, mult context, dar îmi lipsea permisiunea pentru teste fizice”, comentează Bueno. Și munca a dat deja primele rezultate. Una dintre ele este orientarea hărții care, explică specialistul, se presupunea că trebuia citită cu nordul în sus, dar analiza aranjamentului spațial al elementelor — glife, drumuri, clădiri și personaje — sugerează că documentul ar fi putut fi conceput cu o altă orientare. „Această rotație a axei simbolice modifică profund lectura, cu implicații în înțelegerea rutelor, așezărilor și a organizării spațiului hispano-indigen”, subliniază cercetătorii într-un document care reunește primele lor concluzii. A doua descoperire „este și mai derutantă”, afirmă ei. „Calc-ul din 1720, departe de a fi o simplă copie a hărții pe piele adăpostită în boltă, pare să fi fost trasat de la un alt exemplar. Proporțiile, forma suportului și chiar anumite elemente pictografice nu coincid. De exemplu, conturul pielii este diferit, urmele picioarelor diferă în numărul de degete, iar gliful toponimic al lui Popotlan prezintă o cantitate diferită de paie. Totul indică faptul că calc-ul se bazează pe o altă hartă pe piele decât cea pe care o conservă în prezent INAH, ceea ce sugerează că au existat mai multe versiuni pe piele originală sau derivate dintr-o sursă comună, probabil pierdută astăzi”, explică ei.

Pentru Bueno și echipa sa, aceste descoperiri nu numai că extind cunoștințele despre „Mapa de Popotla”, ci obligă, de asemenea, la repensarea locului său în cadrul corpusului de codice de tradiție indigenă. „Ele dezvăluie o istorie mai complexă a circulației, copierii și resemantizării documentului, care pare să fi fost actualizat, reprodus și reinterpretat de-a lungul timpului. Fabricarea sa cu materiale animale, trasarea sa simbolică și permanența sa în instituțiile mexicane și europene îl fac o piesă cheie pentru înțelegerea mecanismelor de continuitate și adaptare culturală în secolele ulterioare sosirii europene”, afirmă experții.

Acum speră să aibă rezultatele testelor pe care le-au făcut, care vor permite descifrarea enigmei. „Aștept cu nerăbdare să știu ce fel de animal este. Imaginează-ți că ar fi cerb, atunci aproape 99% ar fi o hartă prehispaniolă care a fost folosită de-a lungul timpului, inclusiv în timpul viceregatului, deși probabil va fi un bovin”, spune ea. „Mi-ar plăcea foarte mult să fie prehispaniol”, adaugă ea.