În El Salvador, democrația pare să fi murit. Adunarea Legislativă, loială președintelui Nayib Bukele, a adoptat un act care îi prelungește mandatul la șase ani, eliminând turul doi de alegeri. Alegerile municipale și legislative vor avea loc acum simultan cu cele prezidențiale.

Aceste schimbări, în esență, consolidează puterea lui Bukele, care controlează deja sistemul judiciar și tribunalul electoral. Majoritatea covârșitoare a voturilor obținute de Bukele nu reflectă o democrație înfloritoare, ci prăbușirea acesteia. Reforma îi oferă președintelui posibilitatea de a rămâne la putere până în 2033, controlând întregul spațiu politic.

Democrația în El Salvador murea treptat, chiar înainte de această lovitură finală. După 40 de luni de stare de excepție, Bukele a eliminat toate garanțiile drepturilor civile. În țară nu există stat de drept, nu există o procedură legală adecvată, prezumția de nevinovăție este doar o ficțiune. Închisorile sunt supraaglomerate: 1,9% din populație – cea mai mare rată de încarcerare din lume. De fapt, El Salvador este un regim de excepție, lipsit de contraponderi, concurență electorală și drepturi.

Se menționează adesea despre câte vieți au fost salvate datorită stării de urgență. Bukele a reușit într-adevăr să slăbească activitățile bandelor care terorizau populația cu crime, violență și extorcare. Mulți salvadorieni apreciază această nouă pace, posibilitatea de a merge liniștit pe străzi și de a nu se teme de extorcare și crimă.

Cu toate acestea, rareori se vorbește despre deținuții nevinovați care se află în închisori fără acces la instanță, avocați și posibilitatea de a-și vedea familiile. Probabil, o treime dintre deținuții din El Salvador sunt nevinovați. Vinovăția lor constă doar în sărăcie, în a se afla la locul potrivit la momentul potrivit, într-o tunsoare neobișnuită sau în participarea la activități sociale. Bukele a recunoscut public că a eliberat 8.000 de persoane nevinovate din cei 80.000 arestați în timpul guvernării sale, ceea ce el consideră a fi o marjă de eroare acceptabilă, dar în mod clar inacceptabilă pentru victime și familiile acestora. Deținuții sunt acuzați de „asociere ilegală” fără nicio dovadă, în afară de mărturia poliției, care poate aresta pe oricine, oricând, oriunde, fără mandat sau dovezi.

Cel mai îngrijorător lucru este exemplul pe care regimul Bukele îl dă altor țări din America Latină și din întreaga lume. Liderii democrați nu au reușit să formuleze clar ce s-a pierdut în El Salvador. În parte, acest lucru se datorează faptului că, ca și în alte cazuri de declin democratic din lume, dictatura salvadoriană nu a fost stabilită în urma unei lovituri de stat militare sau a unei încălcări bruște a democrației. Strategia „mâinii de fier” a lui Bukele este populară, deoarece s-a dovedit eficientă în îmbunătățirea securității, schimbând viața de zi cu zi a multor cetățeni din zonele urbane. Capacitățile sale uriașe de media și propagandă au contribuit, de asemenea, la acest lucru.

Dar puțini au observat că, ca și în alte regimuri autoritare din istorie, regimul de urgență al lui Bukele suprimă cu brutalitate orice opoziție, amenințând și folosind teroarea închisorilor. Majoritatea jurnaliștilor independenți, precum și apărătorii drepturilor omului au fost nevoiți să părăsească țara în ultimele săptămâni, temându-se pentru integritatea lor fizică, mentală și emoțională.

Teritoriul de securitate s-a extins în locuri precum Chalatenango și Cabañas, care nu au nimic de-a face cu violența bandelor sau traficul de droguri, sub pretextul că desfășurările militare vizează eradicarea ultimilor „teroriști” care se ascund în zonele rurale. Realitatea este că aceste raiduri și demonstrații de forță militară au fost efectuate în bastioanele opoziției față de regim, în locurile cu cel mai mare sprijin istoric pentru partizani și Partidul FMLN. Adică, regimul se teme cel mai mult nu de întoarcerea bandelor, ci de posibilitatea apariției oricărei opoziții organizate sau mișcări sociale.

Bukele, un publicitar de succes, știe să folosească rețelele sociale și imaginea sa internațională, demonstrând faimoasa închisoare CECOT ca model de raționalitate și eficiență a statului. Această propagandă ascunde realitatea tragediei umane care are loc în celelalte închisori din El Salvador, unde o generație întreagă de tineri, mulți dintre ei nevinovați, sunt torturați, abuzați și înfometați în fiecare zi. Un număr incredibil: 1 din 10 bărbați cu vârste cuprinse între 25 și 34 de ani din El Salvador este în închisoare.

Bukele a făcut o serie de manevre pentru a teroriza populația. Aceste manevre sunt mai puțin vizibile decât celulele publicate în fața mass-media sau deținuții cu tatuaje, aranjați îngrijit în curți. Maniera principală de teroare este că Bukele și-a transformat închisorile în locuri de aglomerare umană maximă posibilă. Aceste închisori nu sunt vizitate de reporteri sau influenceri.

Cei care au fost închiși în ele nu pot vorbi liber despre condițiile pe care le-au experimentat, deoarece cazurile lor rămân nerezolvate și se pot întoarce în închisoare oricând decide regimul. Mariona (La Esperanza), Izalco, Santa Ana și alte închisori din El Salvador au fost construite pentru a găzdui aproximativ 10.000 de deținuți. Chiar și cu o ușoară creștere a capacității, aceste închisori erau deja complet supraaglomerate din 2019, când aveau aproximativ 20.000 de deținuți peste capacitatea lor.

CECOT a fost construită oficial, deși trebuie înțeles că condițiile prevăzute pentru acest număr presupuneau că deținuții vor trebui să se culce pe rând într-una din cele 256 de celule pentru 156 de deținuți în fiecare, deoarece paturile sunt concepute doar pentru 80 de persoane, în timp ce ceilalți vor trebui să stea sau să se afle în alte locuri. Cei 90 de metri pătrați ai celulelor CECOT înseamnă că spațiul disponibil este de 0,66 metri pătrați per deținut. Standardele internaționale oferă un minim de zece ori mai mult spațiu. CECOT este umplută la aproximativ jumătate din această capacitate, deoarece nu ar fi bine pentru Bukele să prezinte în fața mass-mediei condițiile de supraaglomerare, care implică trăirea la 0,66 metri pătrați pe persoană.

Pentru a înțelege ce înseamnă comparativ acest spațiu, merită menționat că barăcile din Auschwitz aveau 17,5 x 8 metri, cu 168 de deținuți, ceea ce însemna 0,86 metri pătrați per deținut. În El Salvador, supraaglomerarea caracterizează deja „bartolinas”, celule de pedeapsă în secțiile de poliție, unde oamenii erau ținuți în arest preventiv, iar în multe cazuri, condamnații își executau anii de închisoare. Acum, închisorile din El Salvador trebuie să găzduiască aproximativ 108.000 de persoane.

Poate că aproximativ 20.000 de deținuți se află în CECOT. Dar majoritatea se află în alte închisori. Oamenii eliberați din aceste închisori raportează că celulele au aproximativ 0,33 metri pătrați per deținut, ceea ce înseamnă că unii deținuți dorm alternând picioarele și capul, alții se sprijină stând cu spatele la perete, iar alții se schimbă stând în picioare. Nu se știe câte persoane au murit în aceste condiții de închisoare, câte sunt pe moarte de epuizare și care sunt repercusiunile psihologice ale șederii într-un astfel de spațiu.

El Salvador este o țară mică, dar experiența sa conține un avertisment global: nicio securitate nu justifică anularea statului de drept și nicio popularitate nu legitimează represiunea. Democrațiile mor nu numai la urne: mor și în închisori, în tăcerea inocenților și în uitarea celor care ar fi trebuit să-și ridice vocea.