În „Monitorul Oficial al Federației” din 4 septembrie a fost publicat „Regulamentul privind ședințele Curții Supreme a Națiunii și integrarea listelor de cazuri cu proiectul de hotărâre”. Aceasta este, fără îndoială, o veste bună, deoarece fără această bază de reglementare Curtea Supremă nu ar putea funcționa. Noul regulament conține câteva aspecte care merită atenție.

În partea explicativă a documentului, este analizată sarcina istorică, după care sunt indicate metodele de lucru după reducerea componenței instanței de la unsprezece la nouă membri și abolirea a două camere. Este important de menționat că din 2011 până în 2023, fiecare dintre aceste camere a examinat aproximativ 63.000 de cazuri, iar componența completă - puțin peste 4.000.

În plus față de aceste cifre, în partea explicativă este prezentat un argument care va afecta examinarea cazurilor. Se susține că „este bine cunoscut faptul că discuțiile în componența completă au fost extrem de lungi și adesea s-au referit la aspecte procesuale, mai degrabă decât la fondul problemei”. Numărul mai mic de decizii se explică tocmai prin dispute procesuale între predecesori.

Această afirmație ridică întrebări. Prima și cea mai evidentă este legată de fiabilitatea afirmației despre acest „fapt binecunoscut”. Motivul pentru discuțiile mai lungi în componența completă în comparație cu camerele constă în numărul de participanți, complexitatea problemelor și absența precedentelor obligatorii - „probleme” care, desigur, nu vor dispărea cu noua componență a instanței. A doua întrebare este pretenția la discuția chestiunilor procesuale. Aici totul este mai complicat, deoarece se presupune depășirea lor, și anume pe aceasta se bazează o parte semnificativă a regulamentului ședințelor.

Critica la adresa momentelor procesuale arată nobil, deoarece tinde să se concentreze pe fondul problemei. Ce poate fi mai important în administrarea justiției decât apelul direct la problema principală și, în conformitate cu celebrul principiu roman, acordarea fiecăruia a dreptului său? Nu înseamnă aceasta abandonarea a tot ceea ce este secundar, pentru a privi esența litigiului și a decide cui să lăsăm tutela copiilor, să returnăm proprietatea sau să impunem ani de închisoare și despăgubiri vinovatului? Reducând justiția la o astfel de abordare, nimeni nu va putea reproșa nimic în ceea ce stă la baza viziunii regulamentului ședințelor. Dacă totul ar funcționa după această logică, am susține cu toții filosofia sa și am fi împotriva atât a formalităților, cât și a tergiversărilor procesuale.

Cu toate acestea, aceste formalități reglementează procesul în care vor acționa noii miniștri. Aceste norme vor determina cine poate merge în instanță și cine poate fi chemat, când și unde se poate face acest lucru. De asemenea, ce pretenție se prezintă și cum trebuie dovedită, ce efecte și posibilități pot fi oferite.

Fără o delimitare preliminară a chestiunilor procesuale, este dificil să începi sau să continui procesul sau, ceea ce este important aici, discuția colectivă pentru pronunțarea unei sentințe. Omisiunile în aceste aspecte joacă în favoarea sau împotriva părților implicate în litigiu. De exemplu, dacă se presupune că chestiunile procesuale nu sunt relevante, este posibil să se permită oricare dintre numeroasele acțiuni în justiție care, în legătură cu dispute constituționale, acțiuni de neconstituționalitate sau hotărâri judecătorești de amnistie, îi vor fi cunoscute. În primul caz, nu ar conta dacă această cerere este prezentată de guvernator sau de Curtea Supremă a statului; în cazul acțiunilor, ar fi irelevant dacă numărul deputaților unui organ legislativ local atinge pragul de treizeci și trei la sută sau dacă un partid politic contestă constituționalitatea unei legi electorale, deoarece numai fondul cauzei este important.

Regulamentul ședințelor, care tocmai a fost aprobat, fixează în mod direct dinamica antiprocesuală. Articolul 12, punctul I, prevede că la începerea prezentării proiectului de hotărâre, supus aprobării în plen, ministrul care prezintă proiectul trebuie să se concentreze pe argumentele esențiale care rezolvă problema și, dacă este posibil, să excludă aspectele legate de procedură.

Prin urmare, dacă aceste reguli sunt înțelese în mod liber, nimic nu se va schimba în discuția problemelor, și ceea ce este oferit ca inovație este mai mult decât a fost, deși cu alte denumiri și forme.