Frica este una dintre cele mai vechi și mai puternice unelte din arsenalul politicienilor. Tiranii și manipulatorii o folosesc cu măiestrie, deoarece este una dintre forțele invizibile care guvernează lumea. Așteptarea relelor viitoare este principala sursă de nefericire, ceea ce i-a determinat pe filosofi de la Spinoza la Hobbes să plaseze frica în centrul reflecțiilor lor despre om și stat. Frica funcționează întotdeauna, chiar dacă în scopuri nefaste.

Renunțarea la fricile nejustificate ar putea fi cea mai mare eliberare pentru o ființă umană. Frica primordială, cea din care se nasc toate celelalte, este întotdeauna frica de moarte. „Timor mortis” este o constantă în istoria culturii. La urma urmei, a te teme de moarte, mai ales de moarte violentă, este o formă oarecum excentrică, dar naturală, de a ne exprima dragostea pentru viață. Nu întâmplător în aproape toate limbile, chiar și prin gesturi de salut, se invocă cumva pacea.

Într-o lume în care liderii politici și figurile influente recurg adesea la inducerea panicii, s-a auzit un mesaj diferit: „Trebuie să mergem înainte, dar trebuie să facem asta fără frică”. Într-un discurs atât de bine măsurat, nu există întâmplări, iar acest salut a fost mai mult decât o simplă îndemnare pacifistă sau bine intenționată.

Curajul, pentru creștinism, este un straniu imperativ eliberator. Sunt multe momente, de la Buna Vestire până la Înviere, în care se subliniază ferm și clar renunțarea la frică, contestând rămășițele vechii înțelepciuni tragice care insista pe condiția teribilă și dureroasă a cunoașterii. Formula este neobișnuită, căci frica nu ascultă niciodată de rațiune sau de cuvinte. Dar, dincolo de valoarea pe care un credincios o acordă Papei, a fost aproape extravagant prin noutatea sa să auzi un lider mondial interzicând frica.

Amintiți-vă și verificați câți dintre cei care decid viitorul nostru — de la un superior la locul de muncă până la un politician de rang înalt — se disting prin faptul că sunt vulgari instigatori de panică. Cu atât mai important este să asculți pe cel care reiterează acel vechi imperativ: „Nu vă fie frică”.