Aprobarea „marii și frumoasei legi” a lui Donald Trump în Statele Unite este atât inevitabilă, cât și revelatoare. Președintele Trump și-a planificat revenirea timp de patru ani. Primele șase luni ale guvernării sale agresive, culminând cu un pachet legislativ menit să concentreze puterea și să dezmembreze rețeaua de protecție socială în favoarea reducerilor de taxe pentru bogați, sunt rezultatul previzibil al unei lungi pregătiri și al controlului absolut asupra instituțiilor statului.

Cu toate acestea, aprobarea legii nu a fost lipsită de rezistență. Opoziția democrată nu a reușit să o oprească, dar a reușit să demonstreze extremismul care stă la baza sa. Costul politic poate fi semnificativ: în timpul bătăliei legislative, un senator și un congresman republican — ambii din statele-cheie — au anunțat că nu vor candida pentru realegere. Această decizie este un semn că excesele lui Trump ar putea mobiliza opoziția în perspectiva alegerilor intermediare, unde democrații au o șansă reală — dacă sunt la înălțimea provocării.

Cu toate acestea, realitatea nu poate fi disimulată: opoziția democratică din Statele Unite încă își caută echilibrul. Establishmentul democrat a petrecut ani de zile reprimând aripa sa de stânga progresistă, în loc să articuleze o platformă politică incluzivă. Mesajul lor se rezumă la „Nu suntem Trump” și „...”. Această platformă goală nu este suficientă — nu împotriva unui partid Republican care își mobilizează baza, încalcă normele democratice fără consecințe și continuă să servească interesele corporative.

Ironia constă în faptul că ascensiunea lui Trump demonstrează modul în care un partid se reinventează. El nu a reușit repetând locurile comune ale Wall Street Journal sau argumentele Camerei de Comerț. A câștigat dinamitând vechiul consens republican și injectând energie — cu siguranță toxică — într-un partid muribund. Democrații ar trebui să ia notă: combinația de politici identitare și neoliberalism s-a epuizat. Pentru a recâștiga puterea, au nevoie de voci noi și propuneri îndrăznețe.

Și aceste voci există — dacă conducerea va înceta să le reducă la tăcere. În New York, candidatul progresist Zohran Mamdani a obținut în mod neașteptat nominalizarea democrată pentru funcția de primar, parțial datorită unui val de noi alegători tineri. Cu toate acestea, elita democrată nu l-a sprijinit. Unii lideri democrați susțin că ar fi mai bine să-l păstreze pe Eric Adams — care a evitat acuzațiile penale datorită unui pact secret cu Trump — decât să permită o victorie progresistă. În loc să analizeze de ce platforma lui Mamdani a rezonat cu electoratul îngrijorat de costul vieții, ei au atribuit succesul său carismei sale, manevrării sale pe TikTok sau tacticilor sale de campanie — orice, mai puțin propunerile sale.

Această aversiune față de conducerea progresistă nu este nouă. În calitate de fost procuror ales în San Francisco, am experimentat-o pe pielea mea. Elitele democrate m-au atacat mai dur decât criticii mei republicani. În întreaga țară, procurorii progresiști care promovează reforme inspirate de Europa — mai puține închisori, mai multă reabilitare — se confruntă cu campanii coordonate atât de democrați centriști, cât și de donatori aliați cu dreapta. Există o tendință clară spre rezistența elitelor față de o schimbare populară și necesară. Lupta internă beneficiază, înainte de toate, republicanii.

În ciuda acestui fapt, pendulul ar putea începe să se miște. Abuzurile lui Trump ar putea forța o reevaluare din partea electoratului. Alegerile din 2026 se pot transforma într-un referendum, nu doar asupra figurii sale, ci și asupra țării care se pretinde a fi reconstruită. Dacă democrații îndrăznesc, ar putea canaliza indignarea și deziluzia într-un nou consens politic, așa cum a făcut Trump cu republicanii.

Dar asta necesită curaj: apărarea politicilor corecte chiar dacă nu sunt populare și denunțarea corupției și a minciunilor chiar și atunci când mass-media tace. În contextul actual, lașitatea este contagioasă.

Și nu este vorba doar de Partidul Democrat. Este un eșec sistemic. Instituțiile care ar trebui să funcționeze ca contragreutăți democratice au facilitat întoarcerea lui Trump. Dreptul internațional, marile firme de avocatură și mass-media influente au cedat — în diferite grade — autoritarismului.

Pentru Spania, lecția este clară: nu ceda nici un centimetru. Fii Harvard, nu Columbia; Perkins Coie, nu Skadden. Apără democrația în mod activ, nu doar atunci când este convenabil. Autoritarismul avansează atât prin forța brută, cât și prin complacerea elitelor și tăcerea diplomatică.

Este ușor — și, probabil, rezonabil — să te simți pesimist. Normele se prăbușesc, democrații se ceartă între ei, iar autoritarismul a venit. În ciuda acestui fapt, există o altă poveste în derulare: aceiași alegători care i-au acordat puterea lui Trump ar putea să i-o ia. Vor avea ocazia să facă asta în puțin mai mult de un an. Aceasta este promisiunea — și povara — democrației.

„Marea și frumoasa lege” a lui Trump a fost aprobată. Dar nu este sfârșitul. Dacă se răspunde cu curaj, poate marca începutul unei alte etape: o opoziție reînnoită, o nouă generație de lideri și redescoperirea valorilor democratice îngropate de prea mult timp.

Pentru democrați, următorul pas nu este doar să reziste. Este să se reinventeze.