San Esteban de Gormaz (Soria, Spania) – Pete negre pe asfaltul vechi și gri atestă că smoala proaspătă este în apropiere. Exact, pavajul strălucitor, încă fără marcaje rutiere – semn al unei lucrări proaspăt finalizate – primește primele anvelope pentru podul din San Esteban de Gormaz (provincia Soria, 3.000 de locuitori), după ce a fost afectat de o serie de furtuni. Podul. Singurul pod, podul indispensabil, podul care conectează șoseaua N-110 pe ruta sa dinspre sud-vest spre nordul Soríei, sau invers. Infrastructura scoasă din uz a necesitat săptămâni de ocol de 45 de minute și mari perturbări pentru regiune până când Ministerul Transporturilor, pe fondul conflictelor cu Primăria, l-a reparat.

La doar câțiva kilometri distanță, Junta de Castilla y León (Guvernul Regional) și Armata pregătesc un pasaj provizoriu, pus sub semnul întrebării deoarece podul vechi a fost restaurat, iar cel promis, pe lângă faptul că este temporar, va mai dura până la inaugurare. Pânza de păianjen de schele în jurul pilonilor, roiul de muncitori în costume reflectorizante, du-te vino-ul roabelor, gardurile galbene care delimitează zonele sensibile și unul dintre trotuare încă închis atestă că lucrările trebuie să continue. Cel puțin, se consolează locuitorii din municipiu și din împrejurimi, precum și toată regiunea dependentă de acest unic pod, circulația este acum posibilă.

Tractoare uriașe și utilajele lor impunătoare, camioane cu mașini grele sau autobuze de pasageri, pe lângă mașini obișnuite, sărbătoresc acest lucru, spre neliniștea pietonilor și a locuitorilor. Un grup de trei domni care supraveghează lucrările judecă procesul și arată cu degetul spre unul dintre vehiculele grele care traversează infrastructura medievală. „Asta, asta este ceea ce ucide podul, problema este că are mult trafic”, acuză un localnic din Soria, ale cărui cuvinte adună sentimentul general la sondarea împrejurimilor: binevenit, pod reparat, dar are puțin sens dacă tonajele mari continuă să-l afecteze.

Despre infrastructura provizorie, da, este bună, dar o consideră tardivă: „Ar fi trebuit să se apuce de ea la o săptămână după ce s-a rupt acesta”. Răgetul unui motor încărcat cu porci se izbește de unul dintre balcoanele din apropiere, unde este agățat un panou împotriva centralelor de biogaz, simbiotice cu fermele mari, sursă a porcilor care circulă, blocați, peste fundațiile renovate. „Dacă ar fi râul Manzanares, în Madrid, în două zile era un pod nou; este ca întotdeauna, suntem puțini și avem puține voturi”, bombănesc ei. Anselmo Crespo, 81 de ani, este de acord: „Acest pod nu este pentru atâta trafic, a fost făcut pentru căruțe și animale și nu pentru camioane de 40 de tone”.

Unul dintre muncitori suspină după finalizarea lucrărilor prioritare. „Sunt de toate felurile de oameni, unii ne salutau și ne ofereau cafea și sandvișuri, iar alții ne numeau nerușinați”, glumește el despre atitudinea localnicilor, înțelegându-i pe cei care trebuiau să lase o mașină pe fiecare parte a râului pentru a-și desfășura viața obișnuită fără a ocoli 45 de minute pe un drum anevoios. Angajatul ridică sprâncenele pentru a-și exprima surpriza față de măsura Guvernului Regional, în alianță cu pontonierii Armatei de Uscat, de a construi un pod provizoriu ceva mai jos: „Acum nu are sens să-l facă, dacă ar fi fost în prima zi…”

Guvernul a investit puțin peste două milioane de euro pentru a recupera podul, față de 750.000, plus TVA, din partea Executivului regional pentru un pasaj provizoriu care va fi retras peste un an: „A fost totul politică, cert este că ar trebui să aibă un pod mai bun pe lângă acesta”. Unul dintre tehnicienii care ghidează intervențiile, fără a dori să polemizeze, confirmă utilitatea redusă a lucrărilor paralele: „În prima zi era bine, dar cu acesta în funcțiune…”

Dimensiunea politică s-a simțit de la prima la ultima zi, având în vedere culorile opuse ale Primăriei și Juntei (Partidul Popular) față de Ministerul Transporturilor (Partidul Socialist). Administrațiile locale au criticat Guvernul pentru că a întârziat lucrările, ministerul invocând că creșterea nivelului apei a împiedicat avansarea zile la rând. Primarul, Daniel Martínez, a cerut în zadar un pod nou pentru a devia traficul, iar pe 14 aprilie, la cinci săptămâni după incident, Junta și Armata au convenit asupra podului provizoriu, încă în stadiu incipient.

Podul vechi s-a redeschis miercuri pe fondul unor noi fricțiuni: primarul acuză Ministerul Transporturilor că nu l-a anunțat, iar ministrul, Óscar Puente, a criticat Primăria că a „făcut bătălie politică DIN TOATE [sic]”, deoarece Primăria a întârziat să aprindă semafoarele care reglează intersecția benzilor în jurul podului și a trebuit să se folosească lumini provizorii timp de ore întregi.

Muncitorul se resemnează din nou: „A fost un 'acum mă supăr și nu pun semafoare'. Noi nu suntem pentru a controla traficul, a trebuit să vină Garda Civilă”. Dezbaterea din San Esteban trece de la neplăcerea podului închis la supărarea politică și viitorul podului provizoriu, pe care îl consideră tardiv. Vizitarea acelor șantiere arată mai mulți copaci tăiați sub zgomotul drujbelor, utilaje puternice, mișcare de pământ pentru consolidarea fundațiilor și o oarecare iritare la un angajat: „Totul este politică, ar fi trebuit făcut în prima zi a închiderii, nu acum, deja au cheltuit bani și va fi provizoriu”.

Pietonii de pe podul cu 16 ochiuri din San Esteban de Gormaz povestesc cum i-au influențat aceste săptămâni de blocaj. Unii sufereau pentru a ajunge la grădini, alții locuiesc la sud de municipiu și trebuiau să se descurce pentru a nu pierde timp, la fel și pentru muncitorii sau antreprenorii care cheltuiau timp și bani pentru a-și îndeplini sarcinile și a-și satisface clienții, cum ar fi șeful unei firme de distribuție de produse congelate care străbate sat după sat pentru a aproviziona ultimii locuitori rurali.

În fundal, aspectul sanitar, deoarece posibile afecțiuni medicale ar putea fi agravate de dificultățile de a ajunge la asistență medicală. Un reportaj anterior se încheia cu un avertisment: „O ambulanță nu-și poate permite să aștepte în spatele turmelor, tractoarelor sau camioanelor dacă trebuie să intervină la un infarct la sud de San Esteban de Gormaz”. Pe 24, la 15 zile după reportaj, un muncitor al unei firme din Olmillos, în zona afectată de izolare, a murit din cauza unui atac de cord. Vestea l-a speriat pe Estanislao Zamorano, măturător de 57 de ani, mergând cu căruciorul pe trotuarul îngust al podului, acum fără garduri: „Eu sunt pacient cardiovascular și locuiesc în Quintanas Rubias, la 20 de kilometri de San Esteban… Te face să te gândești: 'Dar dacă mi se întâmplă mie?'”.