În câteva cuvinte
Procuratura Spaniei a depus recurs la Curtea Supremă împotriva achitării lui Dani Alves în cazul de agresiune sexuală. Procurorii critică modul în care instanța inferioară a evaluat probele, argumentând că mărturia victimei a fost credibilă și susținută de dovezi, contrazicând interpretarea despre ADN și ignorarea traumelor victimei.
Procuratura spaniolă a depus recurs la Curtea Supremă (TS) împotriva sentinței care l-a achitat pe fostul fotbalist Dani Alves de acuzația de agresiune sexuală. Ministerul Public consideră că evaluarea probelor de către Tribunalul Superior de Justiție din Catalonia (TSJC) a fost una „nerațională”.
Recursul se bazează pe un singur motiv formal (încălcarea legii), dar detaliază o serie de argumente pentru a combate decizia TSJC, care a concluzionat că depoziția victimei presupusei violuri nu a fost suficient de credibilă pentru a susține o condamnare a lui Alves.
În luna martie, TSJC a revocat sentința Audiencia de Barcelona, care îl condamnase pe fostul jucător al FC Barcelona la patru ani și jumătate de închisoare pentru agresarea sexuală a unei tinere de 23 de ani în toaletele discotecii Sutton din Barcelona, pe 31 decembrie 2022. Judecătorii TSJC au subliniat „lipsa de fiabilitate a mărturiei reclamantei”, deoarece o parte din ceea ce a declarat despre evenimentele anterioare incidentului (ceea ce s-a întâmplat în zona VIP a discotecii) nu corespundea cu imaginile de pe camerele de supraveghere.
În recursul adresat Curții Supreme, Procuratura susține că prima condamnare a fost „exhaustivă și absolut rațională”, concluzionând că mărturia victimei „poseda verosimilitate” și „persistență în incriminare”, condiții stabilite de jurisprudență pentru ca o mărturie să poată servi drept probă într-un proces penal. Existau multiple indicii care coroborau această versiune, cum ar fi recunoașterea de către Alves a penetrării (pe care el a descris-o ca fiind consensuală) și descoperirea de urme biologice ale fotbalistului în gura tinerei.
Natura acestor urme de ADN s-a dovedit crucială în cazul Alves și, acum, în recurs. Sentința de achitare a TSJC a susținut, în noile fapte stabilite în acea sentință, că potrivit rapoartelor biologice au fost găsite „urme de smegmă” (o secreție a glandelor sebacee ale penisului) în gura tinerei. Această concluzie i-a determinat pe judecători să considere că, aproape sigur, tânăra practicase sex oral cu jucătorul, un lucru pe care ea l-a negat și pe care el l-a afirmat că s-a întâmplat.
Antonio Alonso, un reputat genetician care până anul trecut a condus Institutul Național de Toxicologie și Medicină Legală, a analizat sentința TSJC și a ajuns la concluzia că acele urme nu puteau fi sub nicio formă smegmă și a transmis o notă tehnică Procuraturii. În recursul său, Ministerul Public utilizează acest argument pentru a discredita evaluarea probelor făcută de TSJC. Nu există smegmă, „deoarece gradul minim de ADN al acuzatului în ea ar fi putut fi datorat simplelor contacte epiteliale, bucale de săruturi sau de pahare de băutură împărțite și care în niciun caz nu corespund smegmei penisului, așa cum greșit deduce” sentința.
Dar există și alte argumente, poate chiar mai puternice, folosite de Procuratură. Victima prezintă „leziuni medicale atestate” la genunchi, iar la dosar există „rapoarte psihologice de impact post-traumatic”.
Recursul laudă faptul că sentința inițială a împărțit „în trei etape” declarația victimei (în separeu, la intrarea în suită și în baie) din cauza „impactului psihologic enorm” al faptelor. „Cu atât mai mult cu cât autorul este faimos și se întrevede ca o amenințare latentă la credibilitatea și intimitatea victimei interferența mediatică disproporționată”.
Condamnarea „pune accentul acolo unde trebuie pus”: pe faptele din baie. Procuratura reproșează TSJC că, dorind să examineze declarația în ansamblu, „observând pădurea și nu copacii, fixând privirea pe mozaic și nu pe pietricele, a rezultat o evidentă impunere forțată a contactului sexual vaginal”.
