În câteva cuvinte
Într-un interviu, reprezentantul ONU Kamal Kishore a subliniat urgența creșterii investițiilor în prevenirea dezastrelor. El a argumentat că, pe măsură ce numărul catastrofelor crește și finanțarea umanitară scade, investirea în reducerea riscurilor oferă cel mai bun randament economic și protejează investițiile în dezvoltare.
Kamal Kishore, Reprezentantul Special al ONU pentru Reducerea Riscului de Dezastre, subliniază necesitatea stringentă de a spori investițiile globale în măsuri preventive. El afirmă că acest lucru este crucial în contextul creșterii numărului de dezastre naturale și provocate de om, precum și al reducerii finanțării umanitare.
Kishore a vizitat Spania pentru a pregăti cea de-a Patra Conferință Internațională privind Finanțarea pentru Dezvoltare, programată pentru luna iulie la Sevilla. Obiectivul său este de a stimula interesul guvernelor naționale și al agențiilor de cooperare pentru a investi într-un sector care, adesea, este subestimat, în ciuda eficienței sale dovedite.
Oficialul ONU afirmă că investițiile în reducerea riscurilor oferă cel mai bun randament. Datele organizației pe care o conduce indică o creștere cu 40% a numărului de dezastre climatice între 2015 și 2030. Acest lucru implică costuri umane și materiale tot mai mari. Cu toate acestea, reducerea riscurilor reprezintă doar aproximativ 1% din bugetele naționale și o fracțiune minimă din ajutorul internațional. Peste 90% din Ajutorul Oficial pentru Dezvoltare (AOD) legat de dezastre se concentrează pe răspunsul de urgență și recuperare, în timp ce doar 10% este destinat prevenției. Kishore speră să schimbe această tendință la conferința de la Sevilla.
El consideră că finanțarea reducerii riscurilor ar trebui condusă în principal de guvernele naționale, dar nu ar trebui să se limiteze la AOD. Este necesară mobilizarea capitalului privat, utilizarea finanțării climatice acolo unde este disponibilă și sprijinul din partea asigurărilor. De asemenea, este important să se identifice și să se extindă practicile inovatoare din țările aflate în avangarda acestui domeniu.
Discutând despre asigurări, Kishore subliniază că soluțiile de asigurare eficiente în Europa sau SUA nu pot fi pur și simplu transferate în țările din Sudul Global. Acestea trebuie să fie adaptate local pentru a fi mai atractive pentru cumpărători. În al doilea rând, trebuie depășit deficitul de încredere dintre asigurători și asigurați în multe părți ale lumii. Al treilea factor cheie este legarea primei de asigurare de eforturile clientului de a reduce riscurile. De exemplu, dacă o persoană care locuiește într-o casă asigurată împotriva riscului de cutremur investește în adaptarea și consolidarea acesteia, prima de risc ar trebui să scadă.
Creșterea procentului din bugetele naționale alocat reducerii riscurilor (în prezent, în medie, doar 1% chiar și în țările unde este considerat un obiectiv prioritar) necesită argumente macroeconomice solide. Sunt necesare sisteme globale de cuantificare a riscurilor pentru ca țările să înțeleagă pierderile anuale medii estimate și beneficiile investițiilor în prevenție. Kishore reamintește că lipsa acestor investiții poate compromite eforturile de a garanta accesul universal la educație, securitatea alimentară sau reducerea sărăciei.
Eforturile de a garanta accesul universal la educație, securitatea alimentară sau reducerea sărăciei vor fi compromise dacă nu se investește în reducerea riscurilor.
Atragerea finanțatorilor de dezvoltare către acest domeniu necesită, de asemenea, demonstrarea randamentului său superior. Așa cum subliniază Kishore, dacă finanțarea pentru cooperarea internațională și ajutorul umanitar scade astăzi, este esențial să creștem investițiile în reducerea riscului de dezastre. Investind acum, nevoia de ajutor umanitar în viitor se va reduce.
În ciuda provocării de a transmite acest mesaj într-un moment în care unii lideri politici neagă efectele schimbărilor climatice, Kishore subliniază că dezastrele nu se referă doar la cele legate de climă, ci și la pericole geofizice – cutremure, tsunami, alunecări de teren. Riscul de pierderi cauzate de cutremure reprezintă astăzi 30%, și nu se fac suficiente eforturi în această direcție. El oferă exemplul sistemelor de avertizare timpurie pentru cicloane și uragane: probabilitatea de a muri într-o zonă expusă este astăzi cu o treime mai mică decât acum 15 ani, grație progreselor înregistrate. Investițiile în sisteme de alertă, servicii medicale și capacitatea comunităților de a acționa se recuperează în urma a două sau trei evenimente.
În contextul dezastrelor recente de mare amploare, precum inundațiile care au afectat Spania, Kishore identifică cinci lecții cheie: gestionarea planurilor de utilizare a terenurilor (mai ales în orașe construite pe zone umede), modernizarea sistemelor de drenaj a apei pluviale (proiectate pentru regimuri de precipitații de acum 50 de ani), crearea unor sisteme de avertizare timpurie specifice zonelor urbane, gestionarea rezervoarelor pentru controlul inundațiilor și promovarea participării cetățenilor pentru un răspuns eficient la catastrofe.
Referitor la planurile de creștere a capitalului fondului global, el confirmă că o astfel de cerere există de mult timp. La COP28 s-a discutat despre o creștere de la miliarde la trilioane. Deși acest lucru nu s-a realizat încă, este un început. Kishore propune ca, în paralel cu investițiile în fond, să se lucreze cu guvernele naționale pentru a implementa sisteme eficiente de utilizare a acestor resurse.
Mai sunt cinci ani până la finalul Cadrului Sendai (2015-2030), acordul internațional care a subliniat necesitatea de a investi mai mult în prevenție decât în răspunsul post-dezastre. Kishore observă că acest cadru a contribuit la progres: 131 de țări au planuri de reducere a riscurilor. S-au înregistrat succese în reducerea pierderilor de vieți omenești și dezvoltarea sistemelor de avertizare timpurie. Cu toate acestea, este necesar să se îmbunătățească indicatorii privind numărul de persoane afectate, pierderile economice și daunele asupra infrastructurii. Principala provocare în anii următori este abordarea acestor probleme, ceea ce nu se poate întâmpla decât dacă vom înceta să privim reducerea riscurilor de dezastre ca pe ceva izolat și o vom considera ceea ce este: o parte integrantă a dezvoltării.
