Matthew Desmond este unul dintre cei mai respectați sociologi din Statele Unite, recunoscut pentru cercetările sale aprofundate asupra sărăciei. În noul său eseu, el abordează o întrebare fundamentală: de ce, într-o țară atât de bogată precum SUA, rata sărăciei este mai mare decât în majoritatea celorlalte democrații dezvoltate?

Conform lui Desmond, explicația rezidă în faptul că mulți americani beneficiază de pe urma sistemului actual. Nu este vorba doar de 1% dintre cei mai bogați, ci de o parte semnificativă a societății (estimată la 70-80%) care consumă bunuri produse de muncitori cu salarii mici, investește în companii care profită de pe urma forței de muncă ieftine și se bucură de scutiri fiscale disproporționate. El subliniază că statul bunăstării în SUA este dezechilibrat, cele mai mari beneficii fiscale revenind familiilor care au cel mai puțin nevoie de ele.

Sociologul contrazice ideea că problema sărăciei în SUA este insurmontabilă sau necesită costuri exorbitante. El citează studii care arată că aproximativ 177 de miliarde de dolari pe an ar fi suficienți pentru a eradica sărăcia – o sumă ce reprezintă mai puțin de 1% din PIB-ul SUA. Interesant este că această sumă ar putea fi obținută aproape în totalitate dacă doar 1% dintre cei cu cele mai mari venituri și-ar plăti integral impozitele pe venit. Problema, spune el, nu este lipsa resurselor, ci lipsa voinței politice și reticența celor care beneficiază de pe urma sistemului de a renunța la privilegii.

Desmond pledează pentru a deveni „abolitioniști ai sărăciei”, ceea ce implică nu doar dezinvestirea din companii cu practici discutabile, ci și o autoanaliză critică: beneficiem personal de pe urma exploatării altora prin intermediul companiilor de la care cumpărăm produse sau servicii? El îndeamnă, de asemenea, la combaterea segregării și la sprijinirea construirii de locuințe accesibile în cartierele înstărite.

Referitor la peisajul politic, Matthew Desmond își exprimă profunda îngrijorare, în special cu privire la potențiala a doua administrație a lui Donald Trump. El anticipează că reducerile propuse vor afecta cel mai mult categoriile vulnerabile, în timp ce scutirile fiscale vor fi extinse, jumătate din beneficii mergând către cei mai bogați 5% americani. Aceasta contrazice retorica populistă privind sprijinul acordat clasei muncitoare.

Desmond descrie sărăcia ca un cerc vicios, în care o problemă duce la alta: o evacuare poate declanșa pierderea locului de muncă, mutarea într-un cartier periculos și probleme de sănătate mintală pe termen lung. Birocrația ineficientă, cum ar fi necesitatea de a răspunde la 260 de întrebări pentru a obține tichete de masă în unele state, exacerbează situația. Citând fraza „complexitatea este refugiu puterii”, el argumentează că obstacolele birocratice sunt menite să creeze iluzia că probleme precum sărăcia sunt prea dificil de rezolvat.

În ciuda acestor provocări, Desmond identifică semne de rezistență în mișcările care se opun oligarhiei și susțin clasa muncitoare. Totuși, el subliniază că eradicarea sărăciei necesită nu doar schimbări politice, ci și o reevaluare societală și o dorință de a renunța la câștigurile obținute pe seama altora.