Scena politică columbiană a demonstrat încă o dată imprevizibilitatea sa, organizând un adevărat spectacol plin de intrigi și dezamăgiri. Reînvierea reformei muncii și eșecul referendumului popular au fost evenimente cheie care au dezvăluit „calitatea” politicienilor columbieni.

Congresul Columbiei a devenit locul unor dezbateri aprige, unde s-au ciocnit diverse interese. Întrebarea despre reforma muncii, numită „Lázaro”, a reapărut din negură, în timp ce referendumul popular, inițiat de guvern, a eșuat. Lupta politică a fost însoțită de intrigi de culise, presiuni și schimbări constante.

Scena ședințelor Senatului a abundat în detalii scandaloase: înregistrări video, fotografii, acuzații de falsificare, strigăte, amenințări și sărbători. Fiecare și-a ales rolul în acest teatru politic, unde transparența a rămas doar un vis.

Ministrul de Interne a suferit un eșec, pierzând sprijinul în momentul decisiv. Lipsa a doar două voturi, inclusiv votul senatoarei Marta Peralta, a dus la eșec. Acuzațiile de corupție și intrigi au devenit norma. Președintele Congresului, Efraín Cepeda, a redus votul pentru referendumul popular la două minute, provocând un val de critici.

În timp ce politicienii se jucau, mii de muncitori columbieni au continuat să lucreze 10-12 ore pe zi, adesea fără nicio garanție socială. Muncitorii nu au putut observa în detaliu acest „spectacol”, deoarece erau ocupați să-și câștige existența.

În cele din urmă, guvernul s-a confruntat cu un eșec, în timp ce opoziția a sărbătorit victoria. Întrebarea privind drepturile muncii a rămas nerezolvată, iar clasa muncitoare a rămas deoparte de bătăliile politice.