În Mexic, în ultimele luni, a crescut dezbaterea privind limitele jurisdicției, în care statul recunoaște, de facto, autoritatea crimei organizate. Această problemă devine deosebit de acută atunci când vorbim despre violență, răpiri și crime legate de activitățile cartelurilor.

Mulți mexicani s-au obișnuit cu ideea că, dacă o persoană este „implicată în ceva”, aceasta implică alte tipuri de pedeapsă, iar căutarea justiției de către rudele victimelor nu este considerată nici legitimă, nici urgentă. Autoritățile declară adesea că victimele „au fost implicate în ceva ilegal”, justificând astfel inacțiunea sau chiar implicarea în tragedii.

În ianuarie 2010, în plină criză a războiului cu drogurile, un grup de bărbați înarmați a deschis focul asupra tinerilor la o petrecere în Ciudad Juárez, statul Chihuahua. Atunci au murit 16 persoane cu vârste cuprinse între 15 și 20 de ani. Președintele Mexicului la acea vreme a declarat că cei uciși erau membri ai unei bande rivale cu criminalii. Ulterior, el a trebuit să-și ceară scuze, recunoscând că declarațiile sale „ar fi putut duce la neînțelegeri și stigmatizare”.

Declarații similare sunt auzite și astăzi. Când în Oaxaca a fost anunțată descoperirea Sandrei Domínguez, procurorul statului s-a grăbit să declare că soțul ei era legat de crima organizată, iar motivul crimei a fost „reglarea de conturi”. Guvernatorul statului, la rândul său, a declarat că aceasta a fost „opera crimei organizate”. Astfel de declarații creează impresia că tragediile au loc „într-o altă jurisdicție” - în lumea criminală, în timp ce statul, se pare, rămâne deoparte.

Autoritățile nu fac adesea o distincție clară între crima organizată și stat. Oficialii, recunoscând narațiunea crimei organizate ca o jurisdicție separată, agravează problema. Negarea implicării statului în dispariții și violențe, în ciuda faptelor evidente, ridică întrebări serioase cu privire la rolul real al autorităților în combaterea criminalității și protejarea drepturilor cetățenilor.

Nu putem ignora faptul că oamenii care locuiesc în teritorii controlate de crima organizată sunt forțați să respecte regulile acesteia pentru a supraviețui. Dar când guvernul sugerează că oamenii asociați cu organizațiile criminale sunt răsplătiți de aceleași organizații, apare o situație alarmantă. Unde sunt garanțiile de justiție dacă nu există un proces echitabil? Nu recunoaște statul astfel jurisdicția grupurilor criminale, renunțând la responsabilitatea sa de a proteja cetățenii?