Regiunile estice ale Cubei se confruntă cu consecințele devastatoare ale uraganului "Melissa", care a lovit insula la sfârșitul lunii octombrie. La două săptămâni după trecerea furtunii, mii de oameni care au pierdut totul se simt dezorientați, încercând să-și reia viața în mijlocul crizelor care îi copleșesc.

Localitatea Cauto el Paso, din provincia Granma, este una dintre cele mai afectate. Mirosul de cadavre de animale – cai, capre, vaci și porci – persistă de două săptămâni, animale înecate de râul Cauto, cel mai mare din Cuba, care s-a revărsat pe 31 octombrie. Nămolul gros rămas în urma inundațiilor extins, care au menținut zona sub apă zile întregi, este o imagine vie a neajutorării locuitorilor, dependenți de animalele lor, acum pierdute. Uraganul le-a luat aproape totul și le-a agravat viețile deja precare.

Conform misiunii Națiunilor Unite în Cuba, "Melissa" a afectat peste 3,5 milioane de persoane, a deteriorat sau distrus 90.000 de locuințe și a devastat aproximativ 100.000 de hectare de culturi agricole.

Spre deosebire de Haiti și alte insule caraibiene unde uraganul a făcut zeci de victime, autoritățile cubaneze – obișnuite cu astfel de fenomene și care evacuaseră aproape un milion de locuitori din estul insulei – nu au raportat decese. Cu toate acestea, uraganul a adâncit problemele existente în viața cubanezilor, confruntați cu o inflație galopantă, costuri ridicate de trai, probleme de sănătate publică și întreruperi constante de curent electric.

Locuitorii din Cauto el Paso povestesc că se așteptau la pagube cauzate de vânt și ploi, dar nimeni nu i-a avertizat cu privire la inundații masive. Nivelul apei a atins cote nemaiîntâlnite în ultimii 50 de ani, forțându-i să-și salveze doar viețile.

În comunități precum Cauto el Paso și Grito de Yara, familiile care s-au întors acasă și-au găsit locuințele acoperite de un strat gros și umed de nămol. Drumurile sunt practic impracticabile fără tractoare, iar comunicarea cu exteriorul este îngreunată.

Ajutorul extern a început să sosească de la organizații internaționale și inițiative civice cubaneze, precum caravana "Río Cauto en nuestras manos". Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) furnizează prelate, materiale pentru acoperișuri, unelte și generatoare. Leniuska Barrero, coordonatoarea unei misiuni umanitare, subliniază că acest ajutor "nu va rezolva viețile victimelor lui Melissa, dar va aduce măcar o ușurare și va rezolva probleme concrete ale unora".

În Grito de Yara, unde electricitatea lipsește de peste două săptămâni după apusul soarelui, oamenii se adună seara la policlinică, singurul loc cu generator, pentru a-și încărca telefoanele și lanternele. Viața de zi cu zi se reduce la căutarea hranei, a apei potabile și a lemnului de foc, deoarece cărbunele este scump și rar.

Yunior, un inginer agronom de 46 de ani din Grito de Yara, a pierdut 30 de hectare de trestie de zahăr și culturi de cartofi dulci. El și mama sa denunță faptul că inundațiile au amestecat apele râului cu cele reziduale, din cauza lipsei de igienizare a cisternelor, transformând străzile într-o "mare piscină" propice țânțarilor și bolilor.

Școlile au fost transformate în centre de evacuare, unde locuitorii ale căror case sunt încă sub apă dorm pe saltele sau direct pe podea. Nubia, 43 de ani, așteaptă cu nerăbdare să se întoarcă acasă, dar soțul ei a văzut deja că nu mai e mult de salvat. Enrique Castillo, un brutar de 57 de ani, a pierdut culturile de roșii și 23 din cele 25 de stupuri de albine. Ca mulți alții, el ia în considerare migrația. "Această zonă este o groapă din care trebuie să ieși. Lupt să plec de aici, pentru că situația este complicată", spune Enrique. Yunior nu vede nici el perspective de recuperare și intenționează să plece în decurs de un an. Mulți locuitori din estul Cubei văd migrația ca singura opțiune de a-și îmbunătăți viața.