În câteva cuvinte
Urbanismul feminist este o abordare a planificării urbane care ține cont de nevoile și rutele cotidiene ale femeilor pentru a îmbunătăți siguranța și accesibilitatea în orașe. Conceptul vizează crearea unor condiții mai confortabile și echitabile pentru toți locuitorii, optimizarea transportului public și asigurarea proximității serviciilor esențiale.
Imaginează-ți sentimentul de nesiguranță noaptea pe o stradă slab iluminată sau dificultatea de a te deplasa cu un cărucior de bebeluș și sacoșe grele, încercând să ajungi la timp undeva. În mod tradițional, orașele au fost proiectate fără a lua în considerare rutele zilnice și nevoile specifice ale femeilor, ceea ce duce la inegalități structurale și le îngreunează participarea deplină în spațiul public.
Conceptul de urbanism feminist câștigă tot mai mult teren. După cum subliniază una dintre pionierii săi în Spania, arhitecta Inés Sánchez de Madariaga, bărbații și femeile utilizează spațiul urban în mod diferit.
Femeile își asumă mult mai frecvent roluri de îngrijire pentru copii, vârstnici sau bolnavi. Statisticile arată că majoritatea persoanelor care se ocupă de îngrijirea celor peste șase ani cu dizabilități sunt femei. Ele fac multiple opriri pe parcursul zilei: spital, creșă, școală, supermarket, azil, birou. Aceste deplasări complexe între diferite puncte ale orașului consumă mult timp și energie.
În ciuda utilizării mai intensive a infrastructurii urbane pentru sarcini zilnice, femeile au adesea o putere de cumpărare mai mică și sunt principalele utilizatoare ale transportului public. Doar aproximativ 30% dintre femei dețin o mașină.
„Au nevoie să poată ajunge cu ușurință peste tot”, insistă arhitecta, sperând că o creștere a confortului va favoriza și o distribuție mai echitabilă a sarcinilor. Bărbații tind să se deplaseze mai mult doar între casă, serviciu și activități de agrement, rutele lor fiind, de regulă, mai simple și liniare.
În cadrul urbanismului feminist, este explorată ideea „orașului de 15 minute”, unde majoritatea serviciilor esențiale sunt accesibile pe jos, cu bicicleta sau cu transportul public în maximum 15 minute de la domiciliu. Acest lucru sporește autonomia rezidenților, în special a femeilor.
Experți precum Marta Ezquerecocha, analistă de politici urbane din perspectivă de gen, subliniază necesitatea de a chestiona orașele construite tradițional cu accent pe productivitate, nu pe calitatea vieții. „S-a dorit să fim marginalizate din spațiul public și avem nevoie să ne recăpătăm propria autonomie pe străzi”, afirmă ea.
Principiile cheie ale urbanismului feminist sunt accesibilitatea și siguranța. Când femeile percep un loc ca fiind periculos, ele încetează să-l frecventeze. Designul și planificarea trebuie să contribuie la reducerea atât a percepției de nesiguranță, cât și a insecurității reale a spațiilor. Iluminatul bun, străzi curate și îngrijite, ascensoare publice transparente – toate acestea sunt elemente ale unui oraș sigur.
Un oraș accesibil necesită o rețea de mobilitate eficientă și eliminarea obstacolelor. Infrastructura influențează direct accesul femeilor pe piața muncii. Absența transportului public pe timp de noapte în multe orașe face munca în schimburi de noapte sau în locații îndepărtate aproape imposibilă pentru femeile care trebuie să se întoarcă acasă.
Exemple de implementare reușită a urbanismului feminist există în diverse orașe. În Spania: Țara Bascilor (unde încă din anii '90 s-au creat „hărți ale orașului interzis” pentru identificarea zonelor nesigure), Vitoria (plan de mobilitate durabilă cu autobuze electrice), Barcelona (conceptul de super-blocuri ce limitează traficul auto). La nivel internațional, se remarcă Viena (un cartier întreg proiectat din perspectivă de gen) și unele orașe din Suedia (trotuare încălzite pentru a facilita deplasarea cărucioarelor și scaunelor cu rotile pe zăpadă).
În Spania, adoptarea acestor principii progresează la nivel legislativ, dar nu întotdeauna întâlnește sprijin total din partea tuturor autorităților. De exemplu, președinta Comunității Madrid, Isabel Díaz Ayuso, a ridiculizat public acest concept. Cu toate acestea, unele municipalități, precum Alcorcón, încep să aplice o „lentilă violet” în planificare, vizând eliminarea fundăturilor și a spațiilor izolate, îmbunătățirea siguranței și accesibilității zonelor pietonale și asigurarea proximității serviciilor esențiale.
Perspectiva egalității ar trebui să se reflecte și în designul locuințelor. Planificarea bucătăriilor și spațiilor de spălătorie ar trebui să fie ergonomică pentru mai multe persoane, nu doar pentru una, iar camerele ar trebui să aibă dimensiuni similare pentru a evita ierarhiile și a se adapta diferitelor modele de familie.
Construcția cu perspectivă de gen este un pas spre viitor, în ciuda posibilei rezistențe. Scopul este de a crea orașe confortabile, sigure și echitabile pentru toți locuitorii.
