Aproximativ 5.000 de cetățeni străini, majoritatea din America Latină, se află într-o situație critică în Ciudad de México. Acești migranți sunt blocați între dorința de a găsi o modalitate accesibilă de a se întoarce acasă și obstacolele tot mai mari de a traversa frontiera, din ce în ce mai fortificată, a Statelor Unite. Viețile lor se desfășoară în tabere improvizate, în condiții de o precaritate extremă.

Capitala Mexicului a devenit un blocaj major pe ruta migrației, forțând mii de oameni să trăiască în adăposturi temporare. Viața de zi cu zi în aceste așezări este o dovadă a dificultăților, dar și a rezilienței umane:

• În ciuda condițiilor, migranții continuă să muncească. Unii dintre ei încearcă să obțină venituri lucrând la semafoarele de pe Avenida del Trabajo.
• Lipsa infrastructurii de bază este evidentă: unii rezidenți sunt nevoiți să se spele folosind un furtun, unica sursă de apă la care au acces.
• Oamenii încearcă să mențină o aparență de normalitate: Keyshell, o adolescentă de 15 ani, își aplică machiajul în refugiul improvizat, iar Gabriela Arévalo împletește părul unei prietene în bucătăria lor de circumstanță.
• Solidaritatea este crucială: un bărbat imobilizat la pat cu o fractură la picior, în urma unui accident de motocicletă, primește vizite de la prieteni, iar Veiker și Ángel socializează în fața locuinței lor.

Marea majoritate a celor din aceste centre, în special columbieni și venezueleni, au fost deportați anterior din Statele Unite. Cu toate acestea, ei continuă să spere. Familii precum cea a lui Javier din Ecuador, care împarte o farfurie cu orez și pește prăjit cu fiica sa Victoria, sau Yuseiny, care se odihnește cu fiica ei nou-născută, Gabriela, într-o locuință dintr-o singură cameră din piața El Caballito, reprezintă chipul acestei crize migraționale prelungite.