Raquel Pérez Castiñeiras, o locuitoare din Milladoiro (A Coruña)

Raquel Pérez Castiñeiras, o locuitoare din Milladoiro (A Coruña), era însărcinată cu a doua fiică când, în vara anului 2014, cea mare a început să se comporte într-un mod neobișnuit. «Avea momente în care era plângăcioasă, abătută, capricioasă... Apoi mânca ceva și părea că i-ai pus benzină. Lua un biberon plin cu apă și îl bea dintr-o înghițitură. A început să se ude în pat...», își amintește ea. Clara, care avea atunci trei ani, prezenta primele simptome ale diabetului de tip 1, o boală autoimună în care apărările propriului organism distrug celulele producătoare de insulină din pancreas. «Un an mai târziu, analizele au arătat că era celiacă. Și 18 luni mai târziu, am aflat că are și un tip de hipotiroidism. Acum am trăit cu toții o pană mare de curent și înainte o pandemie. Noi, în plus, am trecut prin toate astea», a glumit marți această educatoare dintr-un centru pentru minori. Ca și Clara, mulți copii și adolescenți cu diabet de tip 1 — diagnosticul este pus aproape întotdeauna la aceste vârste — suferă de alte afecțiuni conexe. Ca și în cazul ei, un prim grup este format din boli, de asemenea, autoimune, cum ar fi celiachia sau tulburări ale glandei tiroide. Al doilea este legat de sănătatea mintală și crește riscul de a dezvolta anxietate, depresie și tulburări de alimentație. «Predispoziția genetică și procese similare celor care duc la dezvoltarea diabetului de tip 1 sunt cele care cauzează alte afecțiuni autoimune. Răspunsul la gluten poate afecta mucoasa intestinului subțire și poate provoca boala celiacă. Și glanda tiroidă poate fi, de asemenea, afectată», spune Belén Roldán, specialistă în Unitatea de Endocrinologie și Diabet Pediatric al Spitalului Ramón y Cajal (Madrid). Această specialistă a prezentat un studiu la congresul Societății Spaniole de Diabet (SED), care a avut loc săptămâna trecută în A Coruña, în care mai multe lucrări au adus dovezi despre impactul mare pe care boala îl are asupra vieții minorilor și a familiilor lor. Cercetarea a urmărit evoluția a 490 de minori cu vârste cuprinse între șase luni și 18 ani, printre care prevalența bolii celiace a crescut la 7,5%, în timp ce în populația generală se apropie de 1%. În mai mult de jumătate din cazuri, 54,1%, «diagnosticul a fost pus în timpul primului an de la debutul diabetului de tip 1 și în 29,7% după un an». Roldán subliniază sarcina suplimentară pe care o reprezintă noile diagnostice. «Familiile o trăiesc ca pe o sarcină suplimentară. Dacă diabetul impune deja rutine stricte în alimentație, exerciții fizice și utilizarea insulinei, cu boala celiacă totul devine mai complicat. Trebuie să adapteze dieta pentru a evita glutenul, să se obișnuiască cu noi arome și texturi... De asemenea, trebuie să învețe să gestioneze faptul că hidrații de carbon fără gluten provoacă o creștere diferită a glicemiei», adaugă Roldán. Partea pozitivă, subliniază experții, este că, cu un control bun, «evoluția copiilor cu celiachie și diabet de tip 1 este la fel de bună ca cea a celor care au doar a doua afecțiune».

Glanda tiroidă

Glanda tiroidă este un alt organ care poate fi afectat de răspunsul exagerat al sistemului imunitar, în acest caz cu dezvoltarea tiroiditei Hashimoto (hipotiroidism) și a bolii Graves (hipertiroidism). Un studiu recent publicat în revista Frontiers in Endocrinology subliniază că prevalența «autoanticorpilor tiroidieni [cei care atacă în mod eronat propria glandă a pacientului] este de 17% până la 30% la copiii cu diabet de tip 1», în timp ce în populația generală pediatrică este întotdeauna mai mică de 5%. Este frecvent ca atât problemele tiroidiene, cât și boala celiacă să fie detectate în forme subclinice, înainte de a da simptome evidente, datorită screening-urilor la copiii cu diabet. «Aceste teste sunt importante deoarece ambele boli pot agrava evoluția minorului și controlul glicemiei», susține Roldán.

Sănătatea mintală

Sănătatea mintală este un alt front căruia profesioniștii din domeniul sănătății îi acordă o atenție sporită. Un studiu prezentat la congresul SED subliniază că «probabilitatea ca un adolescent cu diabet de tip 1 să aibă anxietate este cu 48% mai mare» decât la un adolescent fără diabet, afirmă Marisol Ruiz de Adana, șefa Unității de Diabet a Spitalului Regional din Málaga. Această specialistă pune accentul pe povara pe care o presupune diabetul într-o grupă de vârstă în care anxietatea însoțește deja unii minori: «Adolescentul cu diabet trebuie să ia până la 70 de decizii zilnic: să măsoare ceea ce mănâncă, exercițiile fizice pe care le face, să decidă doza de insulină de până la șase ori pe zi, să aibă grijă când consumă unele lucruri pe care le iau prietenii săi...». Lucrarea analizează evoluția a 46 de pacienți, cu o vârstă medie de 15,5 ani, în tranziția de la serviciile de pediatrie la Unitatea de Diabet. Prin chestionare, cercetătorii au evaluat prezența simptomelor legate de anxietate, depresie și distres, care este disconfortul cauzat de sentimentul de a fi copleșit de cerințele diabetului. «Am văzut că 32% dintre adolescenții care ajung la noi prezintă anxietate de la moderată la severă și în 34% descoperim simptome depresive. Sunt procente foarte mari», susține Ruiz de Adana. Această specialistă subliniază că toate acestea au un impact negativ asupra controlului bolii: «Unii pacienți dezvoltă strategii de evitare în autoîngrijire. Nu este neobișnuit ca nivelurile de glucoză la adolescență să fie cele mai proaste din viața pacientului și acest lucru are două riscuri. Primul este o sănătate viitoare mai proastă. Al doilea, că anxietatea și depresia tind să se adâncească într-un «cerc vicios» dacă nu sunt tratate la timp». Profesioniștii subliniază necesitatea încorporării psihologilor în unitățile specializate. «Trebuie să facă parte din echipele de diabet deoarece necesită cunoștințe specifice pe care echipele de sănătate mintală nu le pot avea», conchide Ruiz de Adana.

Tulburările de alimentație

Tulburările de alimentație sunt alte afecțiuni grave pe care persoanele cu diabet de tip 1 le suferă într-o măsură mai mare decât populația generală. O meta-analiză recentă care colectează rezultatele a 46 de investigații concluzionează că până la unul din patru pacienți cu vârsta peste 16 ani, dependenți de insulină, prezintă simptome ale acestei patologii și că femeile le suferă într-o proporție mai mare. María José Ortega, psiholog clinic și președinta secției de copii și adolescenți a Asociației Spaniole de Neuropsihiatrie (AEN), tratează pacienți cu acest profil în Unitatea de Adolescenți a Spitalului 12 Octombrie (Madrid). «Controlul strict pe care persoanele cu diabet de tip 1 trebuie să îl mențină cu tot ceea ce este legat de alimentație și insulină acționează ca un factor care crește vulnerabilitatea de a suferi de tulburări de alimentație», explică ea. Una dintre strategiile care reușesc cel mai bine să ajute pacienții și familiile lor sunt taberele de vară. În aceste spații, minorii se bucură de momente de petrecere a timpului liber și stabilesc legături, dar învață și să normalizeze rutinele de autoîngrijire datorită participării monitorilor care, de multe ori, sunt și ei diabetici. «Beneficiul este dublu. Pe de o parte, taberele ajută la îmbunătățirea controlului glucozei și a administrării insulinei, ceea ce are un impact pozitiv asupra sănătății lor de astăzi și de viitor. Dar studiile noastre și altele oferă dovezi empirice că, după ce au participat la ele, se observă o creștere semnificativă a calității vieții, a bunăstării emoționale și a stimei de sine a copiilor. Părinții, la rândul lor, au arătat mai puțină afectivitate negativă și mai multă pozitivă», detaliază Ana Gómez Perea, asistentă medicală de practică avansată de Diabet a Spitalului Regional din Málaga. Echipa acestei profesioniste și-a prezentat ultimele descoperiri în acest domeniu la congres. Președintele SED, Francisco Javier Ampudia-Blasco, subliniază noul scenariu pe care noile tratamente, cum ar fi teplizumab, primul care reușește să întârzie dezvoltarea bolii cu până la doi ani, îl deschid în lupta împotriva diabetului. Medicamentul, aprobat în Statele Unite și studiat de Agenția Europeană a Medicamentului (EMA), se confruntă însă cu un obstacol important: «Doar 10% dintre pacienții cu diabet de tip 1 au rude de gradul întâi cu boala, care este cel mai mare factor de risc pe care îl cunoaștem. Acest lucru ne pune în fața necesității de a proiecta și implementa planuri pentru a putea anticipa debutul la celelalte 90%. Aceasta este marea provocare pe care trebuie să o înfruntăm în următorii ani».