Caravaggio 2025: O Expoziție de Referință la Roma

Viața tumultuoasă a lui Michelangelo Merisi, cunoscut drept Caravaggio după numele satului familiei sale din Lombardia, este inextricabil legată de fascinația picturilor sale. Un moment crucial a fost fuga sa din Roma, orașul care l-a consacrat, după ce a ucis un om într-o altercație în 1606. Nu s-a mai întors niciodată, iar când era pe punctul de a o face, după ce a obținut iertarea Papei, a murit la vârsta de 39 de ani în timpul călătoriei de întoarcere, după ce a debarcat în Porto Ercole. Un destin similar a avut și o mare parte din opera sa, dispersată prin lume și prin Italia, parțial dispărută. Figura sa a fost aproape uitată până când a fost redescoperită în 1951, la celebra expoziție de la Milano organizată de Roberto Longhi. Atunci a început frenezia Caravaggio și au existat expoziții ambițioase care au încercat să reunească cele mai bune lucrări ale sale, precum cele de la Roma din 2010 și Milano din 2017, dar, fără îndoială, expoziția care s-a deschis joi la Palazzo Barberini din Roma, intitulată „Caravaggio 2025”, își propune încă din titlu să fie un eveniment de referință. Au fost deja rezervate 60.000 de bilete și sunt așteptate aproximativ 300.000 de vizite până la încheierea expoziției, pe 6 iulie. Este o ocazie unică de a redescoperi un artist misterios, care stârnește mereu dezbateri aprinse – și acesta este unul dintre obiectivele expoziției: reîmprospătarea discuțiilor. Sunt expuse 23 de lucrări – dintr-un total de aproximativ 60 catalogate, potrivit curatorilor – plus o lucrare atribuită, dar disputată, „Narcis”, pe care criticii o atribuie în ultimii ani lui Spadarino. În plus, trebuie luat în considerare faptul că există alte 15 picturi de Caravaggio în biserici și muzee din oraș, ceea ce înseamnă că Roma va avea, timp de patru luni, cea mai mare concentrație de opere ale artistului din lume. Două dintre lucrările expuse la Roma: „Ioan Botezătorul” (1610) și „Martiriul Sfintei Ursula”, ambele din 1610. Daniel Cáceres (EFE).

Opt picturi sosesc din străinătate, alături de altele din colecții private care rareori sunt împrumutate. Dar puterea expoziției nu constă doar în număr, care este același cu cel al expoziției din 2010, ci în calitatea lucrărilor expuse. Vedetele sunt ultimele două tablouri scoase la lumină. Unul este „Ecce Homo” de la Madrid (împreună cu „Sfânta Caterina” de la Thyssen, cele două tablouri care călătoresc din capitala spaniolă), expus pentru prima dată la El Prado anul trecut și care se întoarce în Italia, deoarece viceregele spaniol al Napoli-ului l-a luat cu el când a părăsit orașul din cauza ciumei din 1657 și nu s-a mai întors niciodată. Celălalt este „Portretul lui Maffeo Barberini”, viitorul Urban al VIII-lea, ascuns într-o colecție privată până în noiembrie anul trecut, când a fost prezentat publicului pentru prima dată în același Palazzo Barberini, unde a fost agățat. Potrivit presei italiene, statul italian negociază achiziționarea acestuia, care ar fi prima achiziție oficială din 1971 a unei opere a artistului. Poate fi admirat alături de un portret similar din colecția privată a Corsini din Florența, una dintre multele perechi inedite pe care le oferă expoziția de opere „surori”, separate acum uneori de mii de kilometri. De exemplu, există patru tablouri cu Sfântul Ioan Botezătorul confruntate pentru prima dată, unul dintre subiectele preferate ale pictorului, obsedat de decapitări din cauza pedepsei capitale care plana asupra lui.

Expoziția, curatoriată de Francesca Cappelletti, directorul Galeriei Borghese; istoricul Maria Cristina Terzaghi și Thomas Clement Salomon, directorul Galeriilor Naționale de Artă Antică din Roma, acoperă întreaga traiectorie fulgurantă a lui Caravaggio, de doar 15 ani. Sunt expuse prima pânză cunoscută, „Bacchus bolnav” (1596), de la Galeria Borghese, și cea considerată ultima (deși acest lucru este, de asemenea, discutat), „Martiriul Sfintei Ursula” (1610), de la Gallerie d’Italia din Napoli, care sosește și ea proaspăt restaurată. Astfel, din întunericul fundalului ies noi detalii ale a trei chipuri până acum în penumbră. Unul dintre ele, un alt autoportret al artistului, martor uimit al scenei morții, când propria sa moarte se apropia. Merisi l-a pictat repede, pentru că se grăbea, trebuia să se îmbarce în acea ultimă călătorie spre Roma, motiv pentru care pânza a fost expusă la soare cu vopseaua încă proaspătă, ceea ce i-a provocat daune care au făcut-o foarte fragilă. „Ecce Homo” din Madrid al pictorului, la expoziția de la Roma. Yara Nardi (REUTERS)

Este o adevărată întoarcere acasă pentru patru lucrări, care se aflau în acest palat Barberini până când au părăsit patrimoniul acestei familii nobile romane, precum menționata „Sfânta Caterina” de la Thyssen, vândută în timpul fascismului, în 1934, pentru doar 30.000 de lire și care se întoarce după 90 de ani. Este un alt tablou care participă la un joc sugestiv de oglinzi, deoarece este expus alături de alte două în care modelul pare a fi aceeași femeie: „Marta și Magdalena”, de la Detroit Institute of Art, și „Judita decapitează pe Holofern” de la Palazzo Barberini. Identitatea acestui model este o altă dezbatere deschisă. Poate este Fillide Melandroni, o celebră curtezană a vremii care, se spune, a fost amanta pictorului. Cert este că Caravaggio l-a ucis în 1606 pe proxenetul cu care ea avea o relație, crima pentru care a fugit din Roma și și-a început viața rătăcitoare prin Napoli, Malta și Sicilia. Cert este că artistul a pictat un portret al lui Fillide Melandroni, din care s-a păstrat doar o fotografie, deoarece a fost pierdut în 1945 la Berlin într-un incendiu din timpul războiului, și cu această referință se stabilește discuția despre femeia din celelalte trei pânze.

Organizarea acestei expoziții la Roma, după cum este evident, garantează deja un nucleu fundamental de opere ale pictorului. Palazzo Barberini oferă de la bun început cele trei tablouri ale sale, plus un altul de la Galeria Corsini, care face parte din același complex de muzee, Galeriile Naționale de Artă Antică din Roma. Se adaugă trei dintre cele șase pe care le deține Galleria Borghese, pinacoteca cu cele mai multe caravaggios din lume. Plus altele din Roma, Milano, Napoli și Florența, printre care mai multe rare de văzut, deoarece provin din colecții private, precum „Convertirea lui Saul”, din colecția Odescalchi, o primă versiune a celui care se vede acum în biserica din Piazza del Popolo din Roma. Dar, fără îndoială, luxul expoziției este de a putea vedea în patru săli opere care, altfel, ar necesita transformarea într-un pasager „de cursă lungă” al unei companii aeriene și cheltuirea tuturor milelor. Există cinci pânze din Statele Unite și din locuri prin care nu treci așa ușor, precum muzeul Kimbell din Fort Worth, Texas – acolo se află minunatul „Jucătorii de cărți”, care a plecat și el din Palazzo Barberini –; „Extazul Sfântului Francisc” de la Wadsworth Atheneum din Hartford, Connecticut; sau „Sfântul Ioan Botezătorul în deșert” de la Nelson-Atkins din Kansas City, Missouri. De asemenea, de la National Gallery din Dublin sosește o capodoperă a maturității sale, „Prinderea lui Hristos”, și, din colecția regală britanică, „Mondafrutto”, unul dintre primele sale tablouri. Unul dintre primii vizitatori ai expoziției, astăzi la Roma, în fața „Prinderii lui Hristos” (1602), în care însuși Caravaggio s-a autoportretizat în dreapta operei. Daniel Cáceres (EFE)

În plus, cu ocazia expoziției, se permite vizitarea Cazinoului Aurora de la Villa Ludovisi, care se află la 10 minute de mers pe jos și aproape niciodată nu este deschis publicului, pentru a admira singura pictură murală a pictorului, „Jupiter, Neptun și Pluto” (1597). A fost o comandă a cardinalului Francesco Maria Del Monte, primul mare client al pictorului, și se află pe tavanul cabinetului unde se dedica experimentelor sale de alchimie. Evident, plimbarea poate fi însoțită de celelalte opere ale maestrului care se află în bisericile romane, cu vizitare gratuită, în San Luigi dei Francesi (trei), Santa Maria del Popolo (două) și Sant’Agostino (una), pe lângă cele prezente în Galeria Borghese (alte trei, pe lângă cele împrumutate expoziției), Galleria Doria Pamphilj (trei), Muzeele Vaticane (una) și Capitoline (una în plus, în afară de cea trimisă la expoziție). Pentru că Roma este orașul lui Caravaggio, deși nu s-a mai putut întoarce niciodată, și doar unele dintre operele sale o fac în marile ocazii. În orice caz, experții nu exclud posibilitatea ca alte opere să apară în viitor. „Există unele tablouri pe care încă nu pot înțelege de ce au dispărut. Unele sunt menționate până în secolul al XVIII-lea. Este plauzibil ca mai devreme sau mai târziu să iasă la iveală. Nu-mi pierd speranța”, a declarat Francesca Cappelletti, unul dintre curatorii expoziției.