«A uita înseamnă a muri», spunea Vicente Aleixandre

«A uita înseamnă a muri», spunea Vicente Aleixandre (Sevilia, 1898-Madrid, 1984), membru marcant al generației '27 și ultimul poet spaniol distins cu Premiul Nobel pentru Literatură, în 1977. Documentele, cărțile și unele obiecte personale ale lui Aleixandre sunt ascunse de ochii publicului de aproape patru decenii, în cutii de plastic într-o locuință dintr-o localitate din nord-vestul Comunității Madrid, în timp ce trecerea timpului amenință să le deterioreze. Acest legat, pe care Guvernul regional l-a declarat Bun de Interes Cultural (BIC), pe 7 decembrie 2022 – nivelul maxim de protecție – și pentru care și-a manifestat interesul de a-l achiziționa, «nu se află în condiții adecvate de conservare», conform raportului semnat de tehnicienii CAM cu șase luni înainte, în iunie, și la care a avut acces acest ziar. Nici nu este digitalizat.

Moștenitoarea principală a Nobelului Vicente Aleixandre: «Comunitatea Madrid m-a tratat foarte nedrept»

Comunitatea a subliniat, când a aprobat declarația BIC, «importanța sa culturală și istorică și valoarea bibliografică și arhivistică». Este un ansamblu format din aproximativ 6.400 de documente și o bibliotecă de 4.250 de cărți, «multe, ediții princeps». Această arhivă a fost obiectul unei dispute în instanță, printre alte motive, deoarece Aleixandre nu a lăsat niciun document în care să stabilească împărțirea moștenirii sale culturale.

După decesul poetului, care nu a avut copii, acest legat a ajuns în mâinile prietenului său intim și discipolului Carlos Bousoño, de asemenea poet, premiat cu Premiul Prințul de Asturia pentru Litere (1995), și ale soției acestuia. Bousoño a decedat în octombrie 2015, iar de atunci proprietarii sunt văduva sa, Ruth Bousoño, și cei doi copii ai lor.

Aleixandre a făcut totuși un testament, la care a avut acces acest ziar, în 1940. În el, o lăsa pe sora sa drept «unică moștenitoare a întregului său patrimoniu în deplină proprietate și liberă dispoziție», se arată în document. Poetul a dictat acest testament cu puțin peste 40 de ani, deoarece suferea de o boală renală gravă – i se extirpase un rinichi. «Acest lucru indică faptul că nu a existat nicio voință legală de a lăsa așa-numita arhivă lui Carlos Bousoño, pe care l-a cunoscut mai târziu, în 1942», subliniază Alejandro Sanz, președintele Asociației Prietenilor lui Vicente Aleixandre, o entitate care de 30 de ani își face auzită vocea pentru ca casa și legatul scriitorului sevilian să fie conservate.

De la stânga, Carlos Bousoño, Vicente Aleixandre și José Hierro, în grădina din Velintonia.RICARDO ZAMORANO / ARHIVA ASOCIAȚIEI PRIETENILOR LUI VICENTE ALEIXANDRE

În plus, există o rudă a poetului care nu este de acord cu destinația sa actuală. Este vorba despre Amaya Aleixandre, nepoata de-al doilea grad a poetului și moștenitoarea principală a Velintoniei, casa în care a locuit Nobelul, din care deține 60% și care tocmai a fost achiziționată de Comunitatea Madrid pentru 3.193.225 de euro, după decenii de neînțelegeri între diferiții moștenitori ai lui Aleixandre, pe de o parte, și indiferența administrațiilor, pe de altă parte.

Comunitatea Autonomă Madrid (CAM) a menționat în declarația BIC că studiul arhivei lui Aleixandre ar permite «înțelegerea istoriei literaturii spaniole contemporane» prin «manuscrisele sale în versuri și proză, poezii, dintre care unele figurează ca inedite; galeriile de opere ale autorului cu note manuscrise» și o «corespondență foarte interesantă cu autori precum Pío Baroja, Gregorio Marañón, Luis Cernuda, Max Aub, Rafael Alberti, Gerardo Diego, Luis Antonio de Villena, Juan Luis și Leopoldo Panero, Octavio Paz, [agentul literar] Carmen Balcells, Camilo José Cela și José Manuel Caballero Bonald». Există, de asemenea, scrisori cu Josefina Manresa, văduva lui Miguel Hernández, un mare prieten al lui Aleixandre, încarcerat de regimul Franco și mort în închisoare în 1942.

Amaya Aleixandre, nepoata de-al doilea grad a lui Vicente Aleixandre, în fața casei în care a locuit poetul în Madrid, în septembrie 2024.FOTO: Jaime Villanueva

«Nimănui care cunoaște cariera lui Aleixandre nu-i surprinde că ne-a donat arhiva lui lui Carlos și mie», spune Ruth Bousoño prin WhatsApp către Джерело новини. «Cine a citit cartea lui José Luis Cano [poet și critic] Caietele de la Velintonia, cu conversații cu Aleixandre, va ști că Vicente nu a obosit să spună că familia sa nu avea cel mai mic interes pentru condiția sa de poet, nici pentru opera sa».

O sursă de maximă încredere a consilierului de Cultură al Madridului, Mariano de Paco Serrano, declară că vor «încerca să cumpere arhiva». «Atât Comunitatea, cât și Primăria, prin Marta Rivera de la Cruz [fost consilier regional pentru Cultură], au stabilit contacte cu proprietarul. Arhiva ne preocupă la fel de mult ca și ruina Velintoniei», care are nevoie, de altfel, să efectueze urgent lucrări care pot ajunge la aproximativ 100.000 de euro. CAM a oferit Ministerului Culturii o achiziție comună a arhivei Aleixandre, deși, deocamdată, departamentul condus de Ernest Urtasun nu s-a pronunțat.

Aceeași sursă a menționat că prețul de cumpărare ar fi în jurul a cinci milioane de euro. «Predispoziția proprietarului este totală, conștient de valoarea a ceea ce are, deși este posibil să existe daune», a recunoscut el.

Căsătoria Carlos și Ruth Bousoño, în 2001, într-o imagine furnizată de aceasta.

Între timp, timpul trece, iar arhiva este păstrată la domiciliul lui Ruth Bousoño, «în 55 de containere de plastic, total inadecvate», după cum au spus tehnicienii regionali. «O arhivă organizată fără criterii arhivistice», au adăugat aceștia, înainte de a avertiza că în unele documente exista prezența umidității și a murdăriei. Cu toate acestea, «în linii mari, materialele sunt în stare bună».

Pe de altă parte, au solicitat «să poată fi deschisă cercetării și consultării publice, un lucru care este cerut de mult timp de cercetătorii operei lui Aleixandre». Proprietara asigură că «arhiva este îngrijită cu drag». Джерело новини a contactat-o pentru a verifica acest lucru, dar fără succes.

Cel al CAM nu este prima încercare de cumpărare a acestei arhive. În 2007, Junta de Andaluzia și Deputația din Málaga au oferit cinci milioane de euro familiei Bousoño, într-o operațiune care a fost întreruptă de o cerere depusă de Amaya Aleixandre. Praful judiciar și repercusiunile sale în mass-media au făcut ca Guvernul andaluz să dea înapoi.

«Atunci, în 2007, din presă, am aflat de existența presupusei arhive a unchiului meu. El nu a fost conștient că are vreuna», spune Amaya Aleixandre, care este de acord cu această considerație cu Alejandro Sanz

Poetul Carlos Bousoño, într-un interviu la Reședința Studenților din Madrid în 1998.Manuel Escalera

«Este adevărat că unchiul meu manifestase familiei că, atunci când va deceda, dacă pot, să-i dea biblioteca lui Carlos Bousoño», adaugă nepoata poetului. Familia Bousoño a primit, de asemenea, un tablou, un portret magnific al lui Aleixandre de către artistul cubanez John Ulbricht, și o gravură de Joan Miró dedicată Nobelului. Ambele opere apar în inventarul familiei Bousoño revizuit de tehnicienii CAM. «Dar nu au existat motive să le dăm nimic mai mult», insistă Amaya Aleixandre, cu referire la scrisori și documente.

«Am fost purtătorul de cuvânt al lui Vicente din chiar momentul în care a primit Nobelul», declară pentru acest ziar Ruth Bousoño. «Și el i-a spus lui Carlos să fiu eu cea care se ocupă de manuscrisele sale. Vicente a venit la noi acasă să ne aducă [parte din arhivă]. El, care nu obișnuia să iasă din casă. Dovadă este fotografia lui în sufrageria noastră cu unele obiecte din arhivă».

Există, de asemenea, obiecte, cum ar fi o mască mortuară pe care au comandat-o familia Bousoño și pe care atât nepoata, cât și președintele asociației consideră ilogic să fie considerată parte a arhivei, deoarece este ulterioară decesului. În plus, mantaua maro cu care Aleixandre se plimba prin grădina casei sale, fracul pe care l-a purtat când a intrat în Academia Regală Spaniolă (RAE), în ianuarie 1950, și două radiografii ale unui bărbat care a avut o sănătate delicată aproape toată viața. «Nimic din toate acestea nu ar trebui să fie acolo», insistă ruda sa.

Când a avut loc litigiul pentru moștenire, familia Bousoño a publicat un articol în La Nueva España, în octombrie 2007, în care apărau că este a lor, «după cum știau toți poeții spanioli din perioada postbelică, criticii literari și profesorii de Literatură și jurnaliștii culturali». «Când a murit Vicente, sora lui, Conchita [cu care locuia], ne-a spus că putem aduce obiectele pe care fratele ei ni le-a dăruit în viață […] Erau incluse toate manuscrisele pe care le păstrase și toate documentele sale, cărțile sale și toate obiectele sale personale», au scris ei atunci.

La aceasta, Amaya Aleixandre răspunde: «Cheile de la Velintonia, care au fost lăsate circumstanțial doamnei Bousoño la moartea surorii lui Vicente, au fost doar pentru ca ea să ridice cărțile din bibliotecă și portretul lui Ulbricht». «În acele momente, tatăl meu și surorile sale nu cunoșteau complet documentele care ar putea fi stocate în subsolul casei». Sanz adaugă: «Vicente nu cobora niciodată în subsolul casei sale, unde sora sau serviciul acumulau documente».

Bătălia în instanță a ajuns la Tribunalul Suprem, care în decembrie 2013 a decis în favoarea familiei Bousoño, printre altele, datorită faptului că au putut beneficia de figura uzucapiunii, prevăzută în Codul Civil. Acest principiu al dreptului recunoaște cuiva o proprietate, chiar dacă nu o poate justifica documentar, prin faptul că o are cu sine un anumit timp (în acest caz, s-au depășit 20 de ani).

Hotărârea a mai menționat că sentința de primă instanță a negat «că bunurile care fac obiectul revendicării ar fi fost donate în 1983, deoarece nu se înregistrează că s-a făcut în scris, iar cea verbală a necesitat predarea simultană a bunului donat, ceea ce nu se înregistrează că s-a întâmplat». Cu toate acestea, a exclus ca familia Bousoño să fi intrat în posesia moștenirii «cu rea credință sau clandestin».

Vicente Aleixandre, în ziua în care a fost anunțată acordarea Premiului Nobel pentru Literatură, înconjurat de jurnaliști în casa sa, în 1977.Джерело новини

«A fost demonstrat în sentințele judecătorești prin care am fost nevoiți să trecem Carlos și eu că eram coproprietari», subliniază Ruth Bousoño. «Nepoata de-al doilea grad a lui Vicente Aleixandre a publicat un articol – pe care l-am prezentat ca probă împotriva ei –, în 2008, în care a spus că nu și-a vizitat unchiul de-al doilea grad de când acesta a primit Premiul Nobel, până la moartea sa în 1984».

Având în vedere situația actuală a arhivei, Asociația Prietenilor lui Vicente Aleixandre solicită aplicarea articolului 46 din Legea Patrimoniului Cultural al CAM, care spune că «în acele cazuri în care conservarea unui bun mobil de interes cultural este deficitară, direcția generală competentă poate dispune depunerea sa provizorie într-un loc care să îndeplinească condițiile adecvate de conservare». Așadar, propun «să se exproprieze o arhivă care nu mai poate fi ținută ostatică în așteptarea ca cineva să o cumpere», spune președintele său.

Au trecut mai bine de 40 de ani de la moartea lui Aleixandre, poetul exilului interior al franchismului, care scria poezii de dragoste în pat din cauza sănătății sale delicate. De atunci, disputele pentru documentele sale, cărțile sale și casa sa reflectă ceea ce a spus înainte de a intra în sala de operație a clinicii situate la câțiva metri de casa sa în care a decedat: «Viața este o durere».