«A uita înseamnă a muri», spunea Vicente Aleixandre

Academia limbii spaniole îl omagiază pe scriitorul din Sevilla

Academia limbii spaniole îl omagiază pe scriitorul din Sevilla printr-un eveniment în care actorul José Sacristán citește textul pe care autorul ‘Campos de Castilla’ îl pregătise în 1931, iar Joan Manuel Serrat cântă melodiile în care a adaptat poeme de Machado.

Despre Duende

La fel cum arta transcende simpla reprezentare a realității, oferind sensuri adânci, cuvintele din lumea artistică pot deține universuri întregi. Cuvântul "duende", definit de RAE ca "farmec misterios și inexplicabil" în artă, a fost valorificat de Federico García Lorca, inspirat de spiritele fantastice din folclorul european. În eseul său "Juego y teoría del duende", Lorca subliniază că duende produce tulburare și tumult, manifestându-se în muzică, dans și poezie prin intermediul unui corp viu.

Velintonia, locuința lui Vicente Aleixandre, este cumpărată de Comunitatea Madrid

«Sunt tineri care trăim în aer. Am 30 de ani și mă gândesc: viitorul este la fel de fragil ca acest oraș», reflectează Omar Castro Villalobos (Lima, 32 de ani) în primul său volum de poezii, intitulat «Cameră persoană singură» (Visor Libros). Artistul vizual și scriitorul tocmai a câștigat cel de-al 37-lea Premiu Loewe pentru Tineri Poeți pentru această operă, în care descrie capitala peruană ca pe un loc dificil de locuit din cauza speculațiilor imobiliare, a penuriei de locuințe publice și a indolenței politicienilor.

«Dragostea este dragoste atunci când dragostea moare. Știu asta pentru că, recuperând învățăturile sale din misticism, filozofa María Zambrano a spus că ‘dragostea fără distanță nu ar fi dragoste’, și pentru că, în aceeași linie, Simone Weil a asigurat că «a iubi pur înseamnă a consimți la distanță, înseamnă a adora distanța dintre sine și ceea ce se iubește». Da, dragostea este dragoste atunci când dragostea moare.

Printre numeroasele moduri de a aborda scrierea a ceea ce se numește un “roman total”, câștigătoarea Premiului Goncourt pentru Poezie în 2023, Laura Vazquez (Perpignan, 1986), a ales pentru „Săptămâna perpetuă” o cale singulară: nu totalizarea, ci atomizarea; nu un roman care cuprinde totul, ci unul în care fragmentarul — vocile multiple, sclipirile și digresiunile, linkurile, suprapunerea straturilor, metaforele cele mai nebunești, aliterațiile — configurează un univers narativ copleșitor, aproape joycean.

Starea mea

Nimic nu era greșit. Doar că trecuseră multe zile fără să văd soarele. Doar că săptămâni la rând am tot dat dintr-un oraș în altul, iar mișcarea devora rezervele minime de intimitate necesare pentru a supraviețui.

Doar că, deodată, nu mai era dragoste – unde se duseseră sărutările –, nu mai era pace – nu puteam opri gândurile –, nu mai era milă.

Doar că ductele mele interne au început să se umple cu sentimentul trist că nu sunt nicăieri.

În ziua primului act din viața lui Kaveh Akbar, poetul și romancierul avea o geantă plină cu whisky și bere într-o mână, în timp ce cu cealaltă conducea beat bicicleta.

O mașină i-a tăiat calea, a apăsat frâna din față și a căzut. Nu și-a dat seama imediat, dar tocmai își distrusese pelvisul. A reușit să sune un prieten, care a venit să-l ia și l-a dus cu corpul său înalt și subțire până la apartamentul său. Odată ajunși acolo, nu s-au oprit până nu au terminat toată băutura.

Federico García Lorca a fost împușcat de facțiunea rebelă