În câteva cuvinte
Articolul explorează conceptul de artă după moarte, concentrându-se pe un experiment recent care utilizează celule ale compozitorului Alvin Lucier pentru a crea muzică. De asemenea, abordează ideea de «deadbots» și imortalizarea digitală prin inteligența artificială, subliniind impactul tehnologiei asupra artei și a modului în care percepem moartea.
Da, artă după moarte.
Și nu, nu mă refer la nemurirea pompoasă și, sincer, demodată a artistului prin opera sa. Imaginează-ți cât de mult trebuie să se bucure Homer de noul film despre Ulise realizat de Ralph Fiennes. Așa cum a spus sau ar fi trebuit să spună Woody Allen, «eu nu vreau să fiu nemuritor prin opera mea, ci prin faptul că nu mor». Când spun artă după moarte, mă refer mai degrabă la ultimul experiment al lui Alvin Lucier. Un experiment atât de recent, de fapt, încât săracul nici măcar nu a avut ocazia să-l vadă. Totul este foarte ciudat, dar voi încerca să explic.
Revivification
Un grup artistic greu de clasificat tocmai a deschis o instalație numită Revivification la Galeria de Artă din Australia de Vest, în Perth, care promite să folosească «inovația biologică de ultimă oră pentru a învia geniul muzical al unui compozitor decedat». Se referă, după cum probabil ai ghicit, la Alvin Lucier, care a murit în 2021 la vârsta de 90 de ani. Lucier a fost un compozitor experimental american care a călătorit la Roma în 1960 cu o bursă Fulbright și a fost hipnotizat când a cunoscut opera lui Anton Webern, John Cage și Luigi Nono. Într-una dintre cele mai notabile piese ale sale, I am sitting in a room (Stau într-o cameră), Lucier însuși repetă aceeași frază obsesiv până când ecoul ei de pereți o transformă în sunet pur, fără mesaj. De asemenea, a fost un pionier în a face muzică cu mintea, prin electrozi care îi citeau activitatea cerebrală. În 2020, cu un an înainte de a muri, Lucier și-a dat consimțământul ca oamenii de știință de la Harvard să extragă celule din sângele său, să le întoarcă ceasul pentru a le transforma în celule stem și să obțină de acolo mini-creiere, organoizi de un milimetru unde celulele donate de muzician se diferențiază în diferite tipuri de neuroni și formează circuite similare cu cele ale creierului. Această tehnică este folosită pentru a elabora modele de boli neurologice și pentru a testa medicamente împotriva lor. În acest caz, se pretinde că este o recreare a creierului lui Alvin Lucier, și nu pentru a testa medicamente, ci pentru a face muzică. În asta constă expoziția de la Perth, potrivit organizatorilor săi. Dacă vreun cititor merge în Australia în aceste zile, să-mi spună cum este. Este muzică venită de dincolo, dacă suntem pretențioși.
Deadbots sau griefbots
Și nu este singura formă de nemurire cu care vrea să ne seducă tehnologia actuală. Există companii care oferă deadbots sau griefbots (roboți ai morților, sau de doliu), niște veri ai ChatGPT care conversează imitând defunctul, dacă nu ești foarte exigent cu ceea ce îi ceri unui imitator. Copiile digitale ale unui mort sunt deja puțin cam învechite în science fiction, dar să nu uităm că acestea sunt ficțiuni. Acum este momentul în care aceste sisteme încep să existe în lumea reală. Este curios cum poveștile futuriste fac ca adevăratele știri tehnologice să-și piardă impactul. Unui «techie» care se uită la multe seriale totul i se pare un «déjà vu», dar diavolul se află în detalii, iar scenariștii dau greș acolo în mod lamentabil. În lumea reală, imortalizarea cuiva implică colectarea unei mulțimi de date despre defunct și folosirea lor pentru a antrena un model lingvistic mare (large language model, LLM), cum ar fi cel care stă la baza ChatGPT, Gemini, Copilot și concurenții lor. Companiile cer rudelor decedatului toate mesajele, materialele audio, videoclipurile și chiar fotografia de absolvire, dacă există. Deadbot-ul deduce de acolo răspunsul cel mai probabil pe care l-ar fi dat defunctul la orice întrebare. Poate fi distractiv, deși pare probabil să apară tot felul de experiențe irepetabile. Imaginează-ți că mortul era un criminal în serie fără ca familia lui să știe. Ce poveste!
