Faptul că în modă totul revine este o lege nescrisă, dar mereu respectată. Revenirea unei piese vestimentare atât de improbabile precum crinolina (cine ar purta ceva din secolul al XVI-lea în plin 2025?) sau corsetul (simbol clasic al opresiunii feminine) este, totuși, o dovadă că trecutul are mereu ceva de spus și este, de asemenea, un adevăr pe care fiecare generație îl descoperă în felul său. De aceea, Taylor Swift poartă rochii cu corsete (de la Vivienne Westwood, desigur) în concertele sale sau de ce în propunerea pentru primăvara-vara 2025 de la Dior, crinolinele (acele structuri utilizate sub fuste sau rochii pentru a le conferi volum și formă) au fost silueta protagonistă.

Este posibil ca semiotica acestor articole vestimentare să fi dobândit semnificații diferite de-a lungul timpului, dar ceea ce nu s-a schimbat este modul de a obține aceste volume. Nu contează dacă sunt lucrate în atelierele Dior sau dacă sunt cusute acasă cu piese de mercerie, sub toate aceste fuste și structuri se află întotdeauna niște balene.

Balenele de corsetărie sunt tije sau structuri rigide care sunt încorporate în confecționarea corsetelor, brâurilor sau articolelor de corsetărie pentru a oferi suport și a modela silueta. La fel ca acum 200 de ani, astăzi trăiesc un moment de glorie: o altă schimbare, însă, este că pentru a le obține nu mai este necesar să te confrunți cu Moby Dick. Dar, pentru mult timp, fanoanele de balenă, care sunt lamele de cheratină ce se găsesc în maxilarul superior al balenelor cu fanoane, au fost indispensabile pentru lumea corsetăriei. Amalia Descalzo, profesoară la ISEM Fashion Business School, explică originea istorică a acestei piese: «Din secolul al XVI-lea până în secolul al XVIII-lea s-au folosit fanoane de balenă pentru confecționarea corsetelor. Calitățile lor de duritate și flexibilitate erau ideale pentru modelare, scopul corsetului, torsurilor feminine. Fanoanele de balenă erau cele mai potrivite, dar costul lor ridicat împiedica toate femeile să aibă acces la un corset cu balene, de aceea s-au utilizat alte materiale precum fibre vegetale, fier sau alte materiale care răspundeau nevoilor de modelare, dar cu flexibilitate, a corpului feminin».

Odată cu secolul al XIX-lea a venit primul salt uriaș pentru aceste tije, iar fanoanele cetaceului au fost înlocuite cu ebonită (material compus din cauciuc elastic, sulf și ulei de in, negru, foarte dur și de uz industrial, în special ca izolator electric), care a realizat ceva fundamental pentru perpetuarea acestei siluete și pentru ca corsetul să devină vestimentația a 90% din populația feminină: a scăzut semnificativ costul balenelor de corsetărie. Astfel, acest avans a construit un nou prag social: balenele din fanoane naturale vorbeau despre posibilități, femeia care le purta «avea rang și bani». «Se crede că acest stil își are originea în Spania sau Italia și s-a extins rapid în alte țări europene», contextualizează Eva Maldonado, expertă în Haute Couture și cadru didactic în Design de Modă și Patronaj la IED Madrid.

«Astăzi nu cred că aceste mari case de modă folosesc fanoane de balenă, printre altele pentru că vânătoarea de balene a fost interzisă în scopuri comerciale în 1986», subliniază Amalia Descalzo. Acum, cheia constă în replicarea proprietăților fanoanelor de balenă cu materiale noi. «Există opțiuni flexibile, ușoare și cu calități excelente pentru a realiza reinterpretarea acestor piese vestimentare atât de reușite în trecut».

Într-adevăr, astăzi balenele sunt fabricate din diverse materiale. Acest lucru îl știe bine Ramón Santos, cadru didactic, patronist și expert în tehnici textile manuale, designer de costume și actual proprietar al Merceriei La Crisálida din A Coruña. «Cele mai comune și utilizate în corsetăria de lux sunt cele din oțel spiralat sau plat, pentru articole de înaltă gamă oferă rezistență și flexibilitate și sunt cele mai asemănătoare cu fanoanele de balenă», explică el. Cele mai utilizate, și care pot fi găsite în aproape orice mercerie, sunt cele din polipropilenă (PP) sau acetat, ușoare, dar mai puțin durabile. În haute couture, se folosesc poliester și fibră de sticlă pentru structuri mai ușoare, iar oțelul rămâne opțiunea preferată în corsetăria de lux datorită durabilității sale. Designeri precum Iris Van Herpen au explorat utilizarea filamentelor imprimate 3D și a polimerilor flexibili ca alternative la tijele tradiționale.

Designerul Maya Hansen, care își prezintă colecțiile la Săptămâna Modei de la Madrid din 2010 și linia sa de corsete la Salonul Internațional de Lenjerie de la Paris, și-a construit marca (purtată de celebrități precum Lady Gaga, Kylie Jenner sau Nadja Auermann) în jurul corsetului. Pe lângă prezentarea propunerilor sale vestimentare, Hansen oferă ateliere despre corsetărie și diseminează informații despre balene, corsete și tot felul de structuri prin intermediul profilului său de Instagram, explicând diferențele dintre corsete, corpiețe și bustiere, de exemplu, dar și formând publicul cu privire la cele mai bune balene și cum să le utilizeze în articole vestimentare gândite pentru actualitate.

Sunt cinci motive cu care justifică faptul că balena spiralată «este cea mai bună»: «După mai mult de 15 ani de cercetare a materialelor și diferitelor finisaje am ajuns la concluzia că aceasta este cea mai bună balenă pentru interiorul corsetelor exterioare din următoarele motive», explică ea, enumerându-le:

• este inoxidabilă,
• își recuperează forma,
• vine pre-tăiată în măsuri pare,
• extremitățile au un capuchon pentru ca piesa vestimentară să nu se deterioreze prin frecare și,
• în final, capuchonele au găuri (și finisaje diferite) care permit fixarea lor manuală la extremități pentru o susținere mai mare.

La ce bun atâta nostalgie?

La origine, corsetele erau purtate în principal de femei și fete aristocrate, dar nu erau neapărat o piesă vestimentară feminină: foloseau forme asemănătoare unui corset și bărbații din clasele superioare în jiletcă, o piesă superioară rigidă, sau soldații. «Corsetele puteau fi închise sau deschise, decorative sau simple, interioare sau exterioare. Cele închise se încheiau la spate și necesitau prezența altei persoane pentru a le putea îmbrăca, iar cele deschise se încheiau în partea din față. Prin intermediul corsetelor se obțineau siluete în formă de con, dar și tubulare, au existat epoci în care au fost utilizate pentru a strâmta și evidenția talia, a umfla pieptul sau a-l aplatiza», explică Eva Maldonado. «Putem considera că balenele au fost originea corsetului, deoarece fără ele această piesă vestimentară nu ar avea sens. De asemenea, au fost utilizate pentru structurile interne care serveau la conferirea de volum fustelor; crinoline sau miriñaques, polisone, guardainfantes sau paniers», subliniază ea.

Acele corsete vorbeau despre două lucruri: cine avea bogăția și cine deținea puterea. «Se crede că, la origine, corsetul era asociat cu rectitudinea comportamentală. Figura rigidă pe care o conferea era legată de abilitatea de a domina pasiunile și de a accentua autocontrolul fizic. Rigiditate și autocontrol (…) Englezii, de exemplu, credeau că vestimentația largă aducea cu sine o morală relaxată, în schimb, corsetele erau semnul vizibil al unei morale stricte», își amintește Eva Maldonado.

Acest lucru nu se întâmpla în rândul claselor de jos, al căror corp se îndoia din cauza muncii grele. Corsetul a fost semnul distinctiv al epocii: cine îl purta, nu avea nevoie să muncească, sau cel puțin, nu se dedica niciunei meserii epuizante. Privirea masculină asupra corpului femeilor a avut, de asemenea, mult de-a face cu răspândirea corsetului: potrivit istoricului de modă James Laver, atât corsetul, cât și crinolina ar intra în ceea ce se cunoaște drept «principiul seducției» al îmbrăcămintei feminine, care constă într-o încercare de a exploata farmecele feminine prin intermediul hainelor, amintește Eva Maldonado. «Corsetul era un facilitator pentru a arăta decolteul proeminent, precum și talia îngustă, în timp ce crinolina accentua volumul șoldurilor».

La ce bun nostalgia actuală pentru o siluetă care vorbea despre privilegiu și o structură care a ajuns să însemne opresiune? «Indiferent de faptul că acești designeri trebuie să aibă o bună cunoaștere a modei trecutului, ei sunt, de asemenea, conștienți de atracția pe care o bună interpretare o generează în societate. Acum, piesele vestimentare recuperate precum crinolinele sau „tontillos” produc fascinație în societatea secolului XXI, dar se îndepărtează de funcționalitatea modului nostru de viață. Consider că sunt piese perfecte pentru a surprinde pe podium sau pentru a te simți ca o regină la un cocktail sau la o petrecere de gală. Să nu uităm că Dior în 1947 a recurs la crinolină pentru a crea New Look-ul și a recupera gustul pentru glamourul pierdut. Poate că aceste noi recreări au aceeași finalitate», reflectează Amalia Descalzo.

Oricum, corsetul care se vede de obicei în prezent pe podiumuri diferă destul de mult de corsetele restrictive care se purtau în secolele XVI, XVII, XVIII și XIX, explică Eva Maldonado: «Ceea ce vedem astăzi pe podiumuri, mai ales la mărci precum Dior, Valentino și Loewe, este de obicei o piesă vestimentară care are similitudini cu corsetul, dar care nu modelează silueta; acestei piese i se spune bustieră, este o piesă care realtează, dar care nu modifică silueta, nu modelează și este de obicei mai scurtă și mai flexibilă decât corsetul, deși poartă și ea „balene” interne, acestea sunt mai puțin rigide, de obicei din plastic, nu din metal».

Această piesă se situează și în interiorul articolelor vestimentare pentru a oferi structură și susținere anumitor rochii, cum ar fi cele «fără bretele» (palabra de honor), deoarece dacă eliminăm susținerea oferită pe corp de umeri, rochia, din cauza gravitației, tinde să cadă, deoarece circumferința pieptului este superioară celei a taliei: «prin urmare, este necesar să ajustăm această piesă cu balene pentru a contracara efectul gravitației», explică Eva Maldonado.

«Balenele au reapărut în moda contemporană și acest lucru se observă și în repercusiunea asupra vânzărilor pentru croitorese și micii producători care vin în magazinele de cartier, cum ar fi merceria mea», povestește Ramón Santos, căutând aspectul pieselor vestimentare pe care le văd pe podiumuri sau în revistele de modă. «Efectul de cascadă al haute couture ajunge până la micul comerț», asigură acest expert în textile. «Când o casă precum Dior, Schiaparelli sau Iris van Herpen introduce o structură sau un detaliu particular – cum ar fi corsete, transparențe sau țesături cu volum – revistele de modă și rețelele sociale amplifică tendința. Apoi, designerii de prêt-à-porter o reinterpretează pentru a o face mai accesibilă. În final, ajunge la comerțul local sub formă de cerere pentru anumite materiale sau stiluri: balene pentru corsetărie, țesături specifice, dantele, nasturi cu un anumit finisaj sau chiar tehnici de cusut în vogă».