Lui Dora Postigo Salvatore (Madrid, 20 de ani) nu îi pasă de faimă, dar s-a jucat cu ea toată viața. Fiica modelului și cântăreței Bimba Bosé și a compozitorului și producătorului muzical Diego Postigo, strănepoata lui Miguel Bosé și strănepoata Lucíei Bosé și a lui Luis Miguel Dominguín, la 10 ani poza deja alături de mama sa pe copertele revistelor de modă; la 14 ani a lansat primul ei single; iar la 18 ani a debutat ca actriță în «Rainbow», un film de Paco León.

«Am avut o copilărie foarte liberă. Când eram mică, eram o punkistă pe cinste», recunoaște ea. Încă este destul de punkistă. Deocamdată nu vrea să lucreze cu o casă de discuri mare și o îngrozește ideea de a deveni o prințesă pop sau de a câștiga bani ușor la televizor și pe rețelele sociale. «Dacă nu fac lucrurile așa cum vreau eu, nu mă interesează. Cum spune tatăl meu, este mai bine să ai o carieră de lungă durată decât să urmărești succesul rapid. Succesul rapid este ca un fast-food: nu te hrănește, hrănește doar dorința. Nu este vorba de a trăi din muzică pentru bani, ci de a trăi cu muzica mereu alături de tine», explică ea.

În februarie a lansat single-ul «La razón», care urma să facă parte din primul ei album, publicat în 2024 («A flor de piel»), iar acum promovează «Caballo», al doilea lungmetraj al lui Steffy Argelich, în care interpretează rolul iubitei unui dependent de heroină. Admite că a trăit rapid, dar acum vrea să meargă mai încet: «Am mare chef să studiez producție muzicală. După doi ani sabatici în care am creat un album, am fost în turneu și am avut multe concerte, îmi doresc să studiez, să merg la universitate și să trăiesc ca o fată de vârsta mea».

Întrebare: Cântecele tale sunt dulce-amărui. Ești și tu dulce-amăruie?

Răspuns: Da, sunt foarte dulce-amăruie. Și sunt într-un moment al vieții foarte dulce-amărui.

Î: De ce?

R: Pentru că nu mai sunt adolescentă și intru în viața adultă. În plus, sunt într-un moment dificil. Îmi este greu să scriu. Pentru mine, muzica a fost întotdeauna terapia mea, oaza mea, dar încep să văd că nu este atât de ușor. Blocajul face parte din proces. Dacă ești blocat, există un motiv. Nu trebuie să te stresezi. Dacă ești distrus, nu este nicio problemă.

Î: Care este prima ta amintire legată de muzică?

R: La cinci sau șase ani deja mă jucam cu autotune-ul în studioul tatălui meu. Nu exista nimic mai distractiv pe lume. Am niște videoclipuri cu mine de când eram foarte mică spunându-i tatălui meu: «Tată, studio, studio». Din primul minut am vrut să fiu în studio.

Î: Ce artiști ți-au influențat munca?

R: Pentru ultimul meu album m-am inspirat mult de la o fată pe nume Eliza. Sunt îndrăgostită de ea. Face totul: produce, masterizează… este visul meu. Sunetul ei este super minimal, dar cuprinde mult. Face mult cu foarte puțin. Face totul.

Î: Pari foarte independentă. Ai semna cu o casă de discuri mare?

R: Vorbesc mereu despre asta cu tatăl meu. Pentru mine, nu este momentul. Sunt într-un moment de suișuri și coborâșuri. Dintr-o dată mă apuc să lucrez în HoReCa și săptămâna viitoare nu știu ce naiba voi face. Acum sunt prea imprevizibilă pentru a avea o casă de discuri în spate care să-mi spună ce trebuie să fac. În viitor, da, văd asta posibil.

Î: La 12 ani deja compuneai și la 14 ai lansat primul tău single. Ai fost un copil precoce?

R: Eu doar mă jucam, doar că jocurile mele erau publice. Pentru mine, asta a fost întotdeauna un joc. Mă întristează să simt că nu mă mai pot juca atât de mult. Îmi este dor să creez fără așteptări.

Î: A existat vreodată opțiunea să nu te dedici muzicii?

R: Eram foarte insistentă. I-am bătut la cap pe părinții mei… Eram tot timpul: «Tată, vreau să fiu cântăreață». Tatăl meu îmi spunea: «Dacă vrei să fii cântăreață, trebuie să scrii o melodie». Și așa m-am apucat să scriu. De atâta absorbit muzică, până la urmă nu a mai existat altă opțiune.

Î: Familia ta este plină de artiști. Cine a fost cea mai mare influență a ta?

R: Tatăl meu. Este un tip care nu încetează să învețe. Nu își impune limite, învață mereu. Eu îl duc la limită și el pe mine.

Î: Ai o melodie superbă, «Nana para mamá», care este un omagiu adus mamei tale. Te gândești des la ea?

R: Ei bine, da, este mama mea. Mă gândesc mult la ea, dar nu vorbesc despre ea.

Î: Femeile din familia ta sunt puternice. Ești și tu?

R: Nu întotdeauna, omule, acesta este adevărul. Sunt puternică, dar sunt și foarte slabă.

Î: Se vorbește mult despre cât de greu le este tinerilor să devină independenți. Ești de acord?

R: Total de acord. Eu lucrez într-un bar pentru a-mi plăti studiile, economisesc pentru a merge la universitate. M-am mutat singură la 18 ani pentru că am avut norocul să lucrez de foarte tânără. Acum, dintr-o dată, am cinci euro pentru a mânca o săptămână și dintr-o dată am bani. Chiriile în Madrid și în lume sunt imposibile. Pentru generația mea este imposibil să trăiești. Tinerii suntem din ce în ce mai exploatați. Nu există locuri de muncă și ți se cere triplu pentru o chirie. Asta mă întristează foarte mult. Acum că lucrez într-un bar, văd totul în perspectivă. Totul în această lume mă face să cred că suntem închiși într-o capcană pentru șobolani și muzica este singurul lucru care mă face să simt că nu am limite.

Î: Cum este să lucrezi într-un bar?

R: Dificil. Este plin de turiști care îți cer doar negronis. Eu mă gândesc: «Nu poți să bei un nenorocit de vermut?». Mansplaining-ul este incredibil. Îmi spun: «O să te învăț cum se servește o bere». Și eu mă gândesc: «De ce nu ți-o servești singur?»

Î: Am citit că după filmările la «Rainbow», primul tău film, ai trecut printr-o perioadă dificilă. De ce?

R: Pentru că a fi actor este foarte greu. Necesită să fii mereu la maxim, fizic și mental. Pe mine m-au tratat ca pe o regină, dar este foarte greu.

Î: Te interesează televiziunea?

R: Mă lasă rece televiziunea. Nu-mi place.

Î: Atunci nu te vom vedea într-un reality show sau un talent show?

R: Nu, ce oroare. Când eram mică, muream de nerăbdare să merg la «La Voz Kids». Slavă Domnului că tatăl meu nu m-a lăsat niciodată.

Î: Dar ai prezentat una dintre melodiile tale la «Operación Triunfo».

R: Ah, asta da. Până la urmă trebuie să faci televiziune pentru că asta vede lumea, mai ales în această țară. În Spania ne place mai mult o televiziune… Face parte din cultură, acea lume de prost gust a reality show-urilor face parte din cultura spaniolă.

Î: Cum gestionezi faptul că ești fiica unor celebrități?

R: Fără probleme, dar prefer să nu vorbesc despre asta. Ți-am spus deja, nu mă interesează faima.