Sună tic-tacul ceasului în noapte, în dormitor.

Sună tic-tacul ceasului în noapte, în dormitor. M-am trezit mai devreme decât de obicei, sunt neliniștit, iar ultimele imagini dintr-un vis dificil se transformă în avertismentul că trebuie să scriu editorialul pentru ziar.

Frica de pagina albă devine o pernă goală pe care își așază capul studiile psihanalitice și amintirile literare.

Datorită unei frumoase traduceri a lui Alfonso Reyes, am învățat din «Brisa marină» a lui Mallarmé că este bine să depășim frica de marea deschisă a paginii și să ascultăm cântecul marinarilor în orice posibil naufragiu.

Admirația ajută la negocierea pentru ca cuvinte pompoase precum «teroare» sau «frică» să-și cedeze locul altor cuvinte precum «insecuritate» sau «lene». Cine înțelege la timp că nu va putea fi niciodată la înălțimea lui Adam sau a lui García Márquez, evită abisurile paraliziei.

Fernando del Paso, la primirea Premiului Cervantes, a lăsat în Cutia Literelor a Institutului o cămașă a prietenului său, poetul José Carlos Becerra, decedat într-un accident de trafic pe drumul spre Brindisi. A mărturisit că, atunci când simțea lene să scrie, îmbrăca cămașa prietenului pentru a lua cuvântul și a refuza tăcerea morților în valurile mării Adriatice.

Psihanalistii studiază faptul că frica de pagina albă răspunde de obicei lipsei de idei. Poate, dar frica mea de astăzi în fața paginii sau a ecranului răspunde mai mult contrariului, abundenței de idei, catastrofe, absurdități, întrebări și răspunsuri care mișcă vânturile și îndoaie catargele în toate oceanele lumii. Să nu te lași purtat de uragan este dificil.

De aceea, vreau ca editorialul meu să profite de această zi de vacanță și de țărmurile golfului Cádiz pentru a conversa cu marea într-o plimbare liniștită. Chiar și ploaia ne va oferi un cântec frumos. Păsările în zori m-au invitat să uit de bătăile ascuțite ale ceasului.