Se spune că dramaturgul și cineastul german Rainer Werner Fassbinder (1945-1982) a scris febril, în timpul unui zbor între Berlin și Los Angeles, "Lacrimile amare ale Petrei von Kant", opera sa cea mai emblematică, pe care a pus-o în scenă în 1971 și pe care, la scurt timp după aceea, a ecranizat-o, transformând filmul într-un clasic al cinematografiei europene. O poveste întunecată și brutală despre iubirile toxice și cruzimea în relațiile de putere într-un univers exclusiv feminin și plin de artificialitate. Aceleași relații de dominație și putere observate de-a lungul istoriei.

"Lacrimile amare ale Petrei von Kant" ajunge pe scenele de teatru de la Nave 10 del Matadero, într-un spectacol adaptat și regizat de Rakel Camacho, cu Ana Torrent și Aura Garrido în rolurile principale, alături de Celia Freijeiro, Julia Monje și María Luisa San José. Camacho, o dramaturgă fascinată de lumea barocă și puternică a lui Fassbinder, apreciază faptul că autorul german nu face distincție între genuri. "Fassbinder a fost acuzat de misoginism, dar nu este deloc așa. El nu face distincție de genuri, iar femeile sale sunt crude și capabile să rănească, să ia decizii și să transforme lucrurile. Există zero condescendență în această piesă și asta, pentru mine, este feminist", explică regizoarea. Spectacolul se joacă până pe 20 aprilie.

O oglindă enormă și o pasarelă, tot de oglindă, domină un spațiu absolut baroc, în care aproape că nu mai există loc pentru nimic altceva. O scenă în care apar veșminte extravagante și luxoase, tocuri înalte cui, peruci în culori țipătoare, un căluț negru de bâlci, un jacuzzi imens în centru, din ale cărui laturi ies brațe, manechine rupte pe jos și jumătăți de corpuri care apar de sus. Așa își imaginează Camacho, regizoarea pieselor "Coronada y el toro" de Francisco Nieva sau, mai recent, "El cuarto de atrás" de Carmen Martín Gaite, acel loc locuit de Petra von Kant, o celebră creatoare de modă care tocmai s-a despărțit de al doilea soț și care trăiește cu asistenta ei, pe care o tratează ca pe o sclavă. Acolo o întâlnește pe Karin, o tânără de origine modestă de care se îndrăgostește nebunește și pe care o va transforma într-un model de faimă internațională. Lumea artificială și excesivă a Petrei von Kant va sfârși prin a se prăbuși și a se fisura, în același timp în care scena însăși o face la Nave 10 del Matadero.

Mai multe informații ‘Peter Von Kant’: dependenți de toxicitatea sentimentală în reinterpretarea clasicului lui Fassbinder

Camacho (Albacete, 46 de ani) l-a descoperit pe Fassbinder acum mulți ani, chiar înainte de a studia regia de scenă, și a rămas fascinată de teatralitatea germanului, care a influențat, în opinia sa, o întreagă generație de cineaști independenți și de cult precum Ingmar Bergman, Pedro Almodóvar sau Wim Wenders. Deși asigură că nu îi place prea mult filmul lui Fassbinder, consideră că textul despre singurătate, opresiune, lumea aparențelor și ipocrizie constituie un adevărat tratat de istorie socială și politică. "Este o critică clară la adresa burgheziei și a unei societăți reci, cu o lipsă absolută de comunicare", asigură regizoarea, pentru care relația dintre cele două femei este o poveste de dragoste în care autorul nu ridică niciun steag legat de homosexualitate. "Este contextul, cadrul în care se dezvoltă intriga, cu o normalizare absolută a relației", adaugă dramaturgul, care își mărturisește dragostea pentru baroc și romantism, la fel ca Fassbinder, în fața "tiraniei minimalismului".

Actrița Ana Torrent, protagonista piesei 'Lacrimile amare ale Petrei von Kant', într-o imagine cedată de Nave 10 Matadero. ISA SAIZ

Ana Torrent (Madrid, 58 de ani), care o interpretează pe antreprenoarea Petra von Kant, rol jucat anterior de Lola Herrera, în 1985, și Rosa María Sardà (2001), se află într-un moment de teamă și respect. "Este o piesă foarte complexă pentru că nu este atât despre ceea ce povestește, adică o poveste de dragoste și dezamăgire, cât despre tot ceea ce se află în spate, cu personaje care sunt în același timp bune și rele, egoiste și generoase, pe care le iubești și le urăști. Este o piesă plină de furie și amărăciune", explică actrița într-o întâlnire alături de regizoare și colega sa de scenă, Aura Garrido (Madrid, 35 de ani). "Acesta este genul de teatru la care visam când eram la școală, propuneri creative și foarte fizice", spune Garrido, care joacă rolul lui Karin, amanta lui Von Kant. Garrido pune accentul pe relațiile de putere descrise în piesă și care sunt actuale.

"Acest spectacol este absolut relevant, nu doar pentru că vorbește despre relațiile de cuplu, romantice sau sentimentale, ci și despre cum sunt structurate relațiile de putere, despre cum cineva puternic domină pe alții fără niciun fel de sprijin. Este ceva de maximă actualitate și poate contribui mult la dezbaterea de astăzi", adaugă Garrido.

Și în fața întunericului lui Fassbinder, Camacho întrezărește în această piesă o lumină de speranță, acea lumină pe care o vede în transformarea Petrei, o femeie puternică ce ajunge la cea mai absolută vulnerabilitate, respingând lumea și statutul său, și îmbrățișând goliciunea emoțiilor pentru a renaște. "Aceasta este lumina pe care o văd eu în piesă".

De la stânga, Ana Torrent, regizoarea Rakel Camacho și Aura Garrido, la Nave 10 de Matadero, pe 26 martie. Jaime Villanueva