O femeie însărcinată epuizată de sarcină și sătulă să fie privită doar ca o femeie însărcinată, exasperată de faptul că toată lumea încearcă să-i spună ce să facă ca femeie însărcinată. Și cu chef de omor. Literalmente, fără metafore. Aceasta este premisa cu care Mara Faye Lethem (New York, 1971) a scris *Venirea bebelușului X*, primul său roman și cu care Plasson & Bartleboom a debutat ca editură toamna trecută.

Faye publică de ani de zile și primește premii, dar nu ca autor, ci ca traducătoare. S-a așezat să-l scrie înainte de 2020, dar a durat ceva timp să găsească pe cineva care să-l publice în engleză; ea a vrut să apară mai întâi în limba sa maternă. «Cred că este o carte mai mult pentru publicul spaniol decât pentru cel american, nu știu dacă li s-a părut un scandal sau ce», spune ea din Barcelona, ​​unde locuiește.

Vorbește mai mult de o oră la telefon despre această poveste explicită și grafică, care prin explicitul și graficul ei ajunge să fie la fel de întunecată pe cât de amuzantă «pentru că numai în comic te poți mișca printre atâtea incongruențe». Zero concesii la pudoare, la corectitudinea politică sau la «minciunile și incoerențele dintre realitatea mamelor, și taților, și ceea ce ni se încearcă să ni se vândă».

Întrebare. De exemplu?

Răspuns. Cum să naști, de exemplu. Acum te vor cu epidurală, întinsă și controlată. Nu este mai ușor să mergi, ca să coboare, și să naști în picioare? Că nu ești o bolnavă, naști, că am făcut-o de-a lungul istoriei. Sau nimeni nu mi-a spus că după ce nasc copilul trebuie să nasc și placenta, care este aproape la fel de mare ca bebelușul. Sau după una dintre nașterile mele, fără epidurală, a trebuit să merg la baie și pur și simplu m-am ridicat. M-au întrebat dacă sunt sigură că pot merge. Sigur că puteam. Faptul că normalul este ca după ce naști să nu poți nici măcar merge din cauza modului în care te medicalizează, sincer, mi se pare foarte grav. Sau au ajuns să-mi spună «nu știi că avem deja anesteziști 24 de ore pe zi?», ca și cum ar fi fost o lipsă de modernitate din partea mea să vreau să merg și să simt. Eu nu am vrut să-mi adoarmă jumătate din corp într-o experiență care este printre cele mai fascinante, emoționante și complicate din viață. Și uneori insistă să te priveze de asta.

Î. Vă enervează asta.

R. Pentru că noi, femeile, avem nevoie să ne simțim capabile și însoțite, și libere, ca trupurile noastre să facă ceea ce știu să facă așa cum decidem noi.

Î. S-a schimbat asta de când ați devenit mamă?

R. Acum sunt alte lucruri, îți spun că poți naște când vrei, indiferent de vârsta pe care o ai, sau că poți face față la orice. Uite, nu. În roman, Kate, artista pe care o întâlnește Barbara, s-a putut realiza și are copii, iar asta îi provoacă multă gelozie. Dar în spatele acestui lucru există o bonă filipineză care și-a lăsat copiii în Filipine. Mă explic? Această idee că poți face față la orice are o capcană. Uneori se bazează pe exploatarea altor femei migrante sau din clase sociale mai joase. Și nu, în maternitate nu poți face față la totdeauna, nici fizic, nici emoțional, nici economic.

Î. Cu ceea ce clarifică în carte este cu sexul.

R. O altă minciună, asta de a disocia sexul de sarcină și de bebeluș. Ce este mai sexual decât un bebeluș? Cum începe totul, din aer? Dar să o spui sună încă șocant.

Î. De ce credeți?

R. Cred că are legătură cu încercarea de a prezenta o realitate curată, iar realitatea nu este curată. Sarcina are lucruri frumoase, dar nu-ți pot vorbi doar despre frumos. Poate fi și neplăcută, îngrijorătoare, paranoică și chiar dezgustătoare, sau invazivă, în toate sensurile. I se întâmplă Barbarei, își pierde puțin limitele lumii sale, ale corpului ei. Nu știe unde începe ea și unde se termină bebelușul.

Î. Problema identității, nu? Este în toată cartea, în fundal, problema modului în care societatea, în general, începe să le vadă pe femeile însărcinate doar ca femei însărcinate, sau pe mame doar ca mame.

R. Exact așa. Începi să fii obiectul privirilor, al sfaturilor pe care nu le-ai cerut, sau al unor lucruri precum să-ți atingă burta chiar dacă nu vrei. Dintr-o dată pierzi puțin conceptul de cine ești, o persoană cu un spațiu vital propriu, și începi să fii un recipient. Am vrut să revendic că o mamă nu încetează să fie bătăușa de acum un an, că faptul de a fi mamă nu te transformă imediat și total într-o zână a pădurii. Dar dacă insistă să te facă să te simți împlinită pentru că ai născut, atunci realitatea se poate complica.

Î. Și relația cu partenerul, în care se adâncește și aceasta.

R. Pentru că și acea relație se schimbă. Poate fi din multe motive: lipsa de comunicare, de spațiu, vital și fizic, sau de bani. Și pentru că în final există o reflecție că există chestiuni în maternitate care nu pot fi delegate, evident, chiar faptul sarcinii, sau alăptarea, și restul?

Mara Faye Lethem, scriitoare și traducătoare literară, la Ateneu barcelonez, în martie 2025. Gianluca Battista

Î. În roman, amândoi, Barbara și soțul ei, se află exact într-o perioadă de dezvoltare profesională. Dar nu pare ușor, sau pare mai ușor pentru unul decât pentru celălalt.

R. Când ai copii, ajungi să plătești pe altcineva să-ți crească copiii, cei care pot și vor, sau trebuie să cauți un echilibru pentru ca asta să nu se termine cu spațiul vital al unuia, al celuilalt sau al ambilor; când ești mamă trebuie să cauți o modalitate de a-ți păstra iluziile, ceea ce vrei să faci și ceea ce ești. Este foarte important. Și nici nu le convine copiilor să încetezi să trăiești doar pentru a crește.

Î. Ca și cum ar trebui să alegi între asta sau tot restul?

R. Pentru că vai!, senzația aceea de a ne afla puțin prinse între ciocan și nicovală: tot ceea ce vrem să fim și să creștem. Cum putem face totul? Pentru că ni se spune că putem, și te uiți la modalitate, și te uiți și te uiți, dar nu, nu există.