O legiune de degete, cârlige, nervoase

O legiune de degete, cârlige, nervoase, parcurg lutul și ceara încă proaspete, strâng pomeții, gurile și bărbile până le deformează. Chipuri bifrontale prezintă un ton palid; dintr-o parte par incubi, din cealaltă s-au întors deja din urâțenie și nu mai afișează chin. Un pic mai departe, pe un piedestal, capul și poate o parte din torsul unei gheșe se împrăștie topite într-o masă de carne pietrificată, dar rămâne un bust. Sculptorul iubește prea mult această femeie, nu vrea să o schimbe, o posedă până la disperare.

Sunt câteva imagini din noua expoziție a lui Thomas Schütte de la Punta della Dogana, una dintre cele două sedii ale Colecției Pinault din Veneția. La nivelul solului, o odaliscă are membre care par cai dezlănțuiți, dar totuși strălucește de o anumită frumusețe, inefabilă. Mai sunt și alte sculpturi, golite, netede, bulbucate, de o simplificare etruscă, de o împestrițare chineză, care necesită aceeași observație intensă pentru a fi înțelese. Adunate din toate unghiurile, s-ar putea găsi perspectiva care rezumă cel mai bine modelul și idealul original. Sunt busturi clasice, prin seducția și atenția lor profundă; expresioniste, în schimb, prin aversiunea lor.

Alte figuri adoptă scări variate: giganți sau păpuși, eșuate până la glezne, transformate în fântâni sau încrustate în basoreliefuri și gravuri, reprezintă teatrul unei lumi prea recognoscibile. Disociate de corpurile lor, străine de orice regulă anatomică, sunt de suculență michelangelescă, dacă nu scheletice, fără sânge sau nume. În neterminarea lor, aspectul lor este teribil, micșorate sub pături cu craniile lor de colectori de suflete domesticite și un trepied ca picioare.

Comisarii expoziției, Camille Morineau și Jean-Marie Gallais, semnează o retrospectivă tematică ordonată cu piese care aparțin colecțiilor magnatului francez François Pinault și ale artistului însuși, în jur de 150 de lucrări care tranzitează motivele și tehnicile sale particulare, de la cele mai intime acuarele la gravuri, bronzuri, cristal de Murano, aluminii, machete arhitecturale și bronzurile monumentale, care nu par să fi fost gândite pentru spațiul public (da, în grădini) și la care Schütte se întoarce iar și iar, ceea ce indică faptul că a știut să își asume responsabilitatea operei sale încă de la începuturile sale în anii '70 (s-ar putea propune chiar să nu mai facă nimic nou), fiind elev al lui Gerhard Richter la Academia de Arte Frumoase din Düsseldorf, oraș în care încă locuiește.

Respingerea oricărei îngrijiri este marca proprie a acestui entuziast fervent al formei, care totuși fuge de stil ca de umbra sa. Nu reușește. Dar întotdeauna a fost așa. Pentru a putea avansa, arta trebuie să se întoarcă la copilărie. Toate figurile lui Schütte au o aparență de modele aproape manieriste. Să ne gândim la formele impecabil de vii care l-au influențat: Bernini, Daumier, Messerschmidt, Kokoschka, Rodin, Moore, cu acea nomenclatură de guri deschise, nasuri de pugilist, mâini care sunt picioare și meduze care nasc păr. Există ceva emoționant în ceea ce este murdar. Dar suntem în Veneția, iar la orizont un campanile salută orele cu o înclinație prodigioasă. Acea viață ciudată a lucrurilor! Timp de dezorientare.

«Hors-sol» (2025), instalație de Tatiana Trouvé în Palazzo Grassi din Veneția

Marco Cappelletti Studio © Palazzo Grassi, Colecția Pinault Dacă Thomas Schütte trăiește și lucrează în capul său – o voință care acționează asupra imaginației – sculptorița franco-italiană Tatiana Trouvé este o autoare uimită în studioul-laborator din Montreuil, la periferia Parisului, unde cultivă raritatea ingenuă a lucrurilor. Rutina ei constă în a acumula material găsit sau achiziționat în piețe, pe care îl transformă într-un vocabular de obiecte – oglinzi, hărți de navigație, cărți (în mare parte de autoare feministe, așezate pe rafturi sau scaune ocupate de paznicii sălii), pături, cristale, saltele, coliere, pantofi, valize – pe care apoi le reproduce în replici exacte, cu marmură, bronz și alte metale, provocând în spectator fenomene memoristice, precum madeleine-ul literar.

Retrospectiva sa de la Palazzo Grassi acoperă ultimii 15 ani (cu o dispunere considerabil diferită de cea prezentată la Centrul Pompidou, în 2022) și la sintaxa sa reușită au contribuit comisarii, Caroline Bourgeois și James Lingwood, care pun în valoare onestitatea sa ca sculptor, de asemenea ca desenator, foarte admirabil, de altfel.

În contra tonului neliniștitor al unor piese, artista promite tot optimismul social. Se întâmplă de la începutul vizitei, atriumul în stil neoclasic, unde publicul este invitat să meargă pe un sol asfaltic unde sunt încrustate elemente metalice, table și guri de canalizare, identificate cu numele unor orașe în care artista a locuit. Observată trei etaje mai sus, instalația (un aleph al tuturor râurilor și mărilor lumii) este percepută ca o boltă cerească refulgentă, în funcție de dacă o atinge sau nu lumina naturală.

Lucrările lui Schütte reprezintă teatrul unei lumi recognoscibile. Cele ale lui Trouvé cultivă raritatea ingenuă a lucrurilor” În expoziție a fost inclus oportun un videoclip filmat la Academia Franceză din Roma (Villa Médicis) unde artista explică, alături de macheta unei expoziții, genealogia operei sale, cu exemplele de mici reproduceri sculpturale ale unor autoare pe care le admiră: imensele Beverly Buchanam și Heidi Bucher, Martha Rosler, Lina Bo Bardi sau Maria Martins.

Câteva săli mai sus, seriile de desene pe hârtie colorată descriu interioare domestice abandonate cu piese de mobilier încurcate între cabluri și alte deșeuri. În alte vederi, natura decăde pe un fundal cețos, par acele picturi chinezești de apă și munte, populate cu tot felul de obiecte care și-au pierdut viața practică anterioară. Trouvé se bucură de numele său: găsește iar și iar, arată, revopsește și recompune aceste desene cu o linie dreaptă de cupru, o modalitate de a menține ambiguitatea între reprezentare și abstracție, același proces pe care îl folosește în environements și camerele în care este imposibil să se acceseze. Acea lume prin oglindă.

Și, deși figura umană nu este niciodată reprezentată, artista lasă indicii, semne de drumuri care indică faptul că cineva a fost acolo. Propunerea ei este că trebuie să te pierzi, o modalitate de a țese relații și angajamente în timpuri și spații imponderabile.

• «Genealogii». Thomas Schütte. Punta della Dogana. Veneția. Până la 23 noiembrie.
• «Viața ciudată a lucrurilor». Tatiana Trouvé. Palazzo Grassi. Veneția. Până la 4 ianuarie 2026.