«Aceste zile au fost foarte dificile», spune Ranin Alzeriei

«Aceste scrieri, când vor fi arse, vor arăta în cele din urmă puțină lumină»

Mănăstirea Yuste deschide strana corului, o bijuterie renascentistă pe care Carol al V-lea a putut să o vadă

O legiune de degete, cârlige, nervoase

O legiune de degete, cârlige, nervoase, parcurg lutul și ceara încă proaspete, strâng pomeții, gurile și bărbile până le deformează. Chipuri bifrontale prezintă un ton palid; dintr-o parte par incubi, din cealaltă s-au întors deja din urâțenie și nu mai afișează chin. Un pic mai departe, pe un piedestal, capul și poate o parte din torsul unei gheșe se împrăștie topite într-o masă de carne pietrificată, dar rămâne un bust. Sculptorul iubește prea mult această femeie, nu vrea să o schimbe, o posedă până la disperare.

În căutarea mormântului pierdut al lui Beltrán de la Cueva

Există expoziții care funcționează ca niște biblioteci, din acelea care se joacă de-a ascunsul pe hărți ale intimității în cărți sau pe pereți, prin adnotări pe margini. Ceva asemănător se întâmplă în expoziția Laiei Estruch de la Muzeul Reina Sofía. Este plină de adnotări discrete, ascunse la marginile spațiului și însoțite de tăceri și evocări. Instalațiile de aici desenează tuneluri și galerii în timp.

Artista Nuria Blanco (Madrid, 45 de ani) folosește ceramica drept unul dintre suporturile picturii sale. A o numi ceramistă nu ar fi complet corect, deși aprofundează din ce în ce mai mult tehnica și materialul. Însă ea provine de la Arte Plastice, iar specialitatea sa este desenul, mai ales cel de tip organic și botanic, pe care îl transpune pe diferite formate de piese ceramice utilitare.

Arheologi de la Universitatea din Valencia au descoperit în Pompeii un relief funerar care reprezintă un cuplu, un bărbat și o femeie, sculptați aproape la dimensiune naturală într-un mormânt monumental dintr-o necropolă a orașului distrus de vulcanul Vezuviu în anul 79 d.Hr. Mormântul, de mari dimensiuni, se află în necropola Porta Sarno, situată în afara zidurilor orașului, și este format dintr-un zid mare cu mai multe nișe, încununate de aceste două figuri, într-o stare excepțională de conservare

Trei etaje întregi. Chiar și Richard McGuire mărturisește că a fost fascinat. Cel mai vechi exponat era o statuetă din lemn, pe care a făcut-o la șapte ani. Cel mai recent este încă în dezvoltare, acum că se apropie de 70 de ani. El le consideră „desene muzicale”, pagini dintr-o carte viitoare, intitulată momentan Listen (Ascultă). Între timp, a existat muzică punk, ilustrație, literatură pentru copii, sculpturi, coperți pentru reviste precum The New Yorker, film, animație, jucării sau artă urbană. Publicul a putut vedea, asculta, atinge.

18 fotografii | CĂLĂTORUL

18 motive pentru care vrem să călătorim în această primăvară