Două noi cărți de istorie

Două noi cărți de istorie, coordonate de o nouă generație care lucrează cu surse din ce în ce mai ample și complexe, vin să rămână. Perspectiva lor oferă noi chei pentru a înțelege un trecut ascuns și redus la tăcere de la rădăcină, care nu a ajuns niciodată să fie transmis. De aici importanța acestui tip de studii, care pornesc în căutarea timpului, fără a renunța la rigoare sau la regulile cercetării științifice.

«Cele o mie de fețe ale violenței împotriva femeilor în timpul Războiului Civil și al dictaturii franchiste (1936-1966)» (Comares)

coordonată de María de los Llanos Pérez și Damián González, pune în fața oglinzii istoriografia noastră despre represiune. Am avansat mult în ultimele decenii, dar fără a considera femeile ca un obiect de studiu valid. Ei cer o schimbare și o fac predicând prin exemplu. Prin acest set de studii, ei nu numai că demonstrează contrariul, ci și explică cum singura modalitate posibilă de a avansa, de a face față invizibilității și paternalismului care învăluie toată perioada, este prin surse și arhive.

Există trei axe tematice și cronologice majore:

• Războiul Civil
• închisorile
• prostituția

Fiecare se descompune, la rândul său, într-o perspectivă particulară asupra represiunii sexuale. O structură care ghidează întregul studiu și reușește să meargă dincolo de simpla reîmprospătare sau stadiu al chestiunii, atât de obișnuită în majoritatea cărților colective.

Femeile au colaborat, au denunțat și au fost instigatoare ale violenței care a urmat râul războiului (documentează Sofía Rodríguez). Dar au fost și victime ale nenumăratelor violuri de-a lungul și de-a latul liniilor de front respective (Adriana Cases). Oasele lor ne duc la profunda dezolare a gropilor comune. Majoritatea au suferit o înmormântare exemplară, imposibil de documentat până în prezent (Queralt Solé și Eulàlia Díaz-Ramoneda).

Partea centrală a studiului corespunde femeilor încarcerate, în toate etapele și dimensiunile lor. De la trecerea inițială prin tribunalele militare, până la cea mai lungă condamnare socială, cea a libertății condiționate (Beatriz García Prieto). Se remarcă utilizarea de noi dovezi care păreau destinate doar sferei private sau familiale. De la dosarele guvernamentale (Llanos Pérez) la miile de scrisori pe care le-au scris ani de zile pentru a se menține în viață (Francisca Moya), până la obținerea unei radiografii complete a inculpatelor prin sentințele dure ale consiliilor de război (Encarnación Barranquero).

Pentru că aceste «o mie de fețe» au în spate un chip, un impact colectiv. Represiunea, solidaritatea și mobilizarea politică (Irene Abad) nu au fost niciodată fenomene izolate. La fel cum nu a dispărut violența sexuală între grupurile afine. Exilatele au suferit-o în mod continuu în trei locuri foarte particulare: în lagărele de internare, la locul de muncă și în propria familie (Rocío Negrete). Violența invizibilă, cea cotidiană, cea de zi cu zi, a ajuns și la tribunalele ordinare franchiste (Tamara López). Au expediat-o cu obișnuința. Asimilarea oricărei transgresiuni feminine cu prostituția domină, de la început până la sfârșit, toată perioada (Laura Bolaños). Discursul aboliționist al național-catolicismului (Carmen Guillén) ajunge până în anii șaizeci, unde o versiune mai modernă a pericolului social deplasează opera perimată a femeilor căzute (Lucía Prieto).

«Sub suspiciune. Istoria unei societăți supravegheate. Spania, 1939-1975» (Espasa)

coordonată de Ana Asión și Sergio Calvo, aprofundează și mai mult această ultimă etapă sau al doilea franchism, dar fără a uita de investiția puternică în violență care a zguduit prima etapă. Prin urmare, nu intră în Războiul Civil, ci se concentrează pe anii cincizeci și pe dezvoltarea economică, văzute încă într-un mod foarte mulțumitor. Ei pornesc de la un timp și un obiectiv diferit pentru a ajunge la un public mult mai larg și divers. La toți cei interesați să înțeleagă multiplele aspecte ale franchismului pe care le-am normalizat istoric și, mai ales, sociologic.

Pentru că nu a existat un scenariu de socializare care să nu cadă sub controlul dictaturii. Toți erau suspecți. «Sub suspiciune» este istoria unei societăți în perpetuă supraveghere și coerciție constantă, în care nu se putea gândi sau acționa diferit. Această chestiune, aparent acceptată și simplă, devine din nou foarte necesară astăzi. De aici importanța lecției didactice a acestei cărți.

Trei generații de istorici colaborează la o reconstrucție mai vizuală și narativă a trecutului, care permite înțelegerea și analiza dictaturii cu alți ochi. Vorbesc despre istoria socială a țării, urmând aspecte diferite, dar cu o trame comună în toate. Începând cu o majoritate tăcută, populația indiferentă care s-a lăsat dusă de val sau a privit în altă parte. Complici sau dezinteresați, ei împărtășesc poziția până în zilele noastre (Carlos Forcadell). Au urmat modelul unui regim format din elite conducătoare absolut active și conforme cu dictatura, cu represiunea ca adevărat lipici sau element de coagulare (Nicolás Sesma). Direcția Generală de Securitate, ale cărei arhive rămân închise cu șapte lacăte pentru cercetători, a fost principalul său nucleu operațional. Rolul său de centru de informații și catalizator al fricii timp de decenii a fost dublat în «conținerea subversiunii» din recta finală a anilor șaptezeci (Pablo Alcántara). Practici consolidate care, departe de a dispărea, au mutat și s-au coordonat clar împotriva organizării și reconstrucției mișcării muncitorești (Cristian Ferrer); dar au afectat și pe deplin mișcarea studențească, ale cărei mecanisme de epurare academică sunt încă puțin cunoscute (Carrillo-Linares), dacă nu complet necunoscute, cum ar fi prezența permanentă a Brigăzii Politico-Sociale în fiecare dintre districtele universitare (Sergio Calvo). Lumea culturii și a presei au fost epurate la milimetru (Ríos Carratalá). Abia a rămas o crăpătură, o deschidere timidă în anumite spații, precum cinematografia, lărgită deja la începutul Tranziției (Ana Asión).

Cartea se încheie cu un capitol despre represiunea sexuală (Irene Abad și Sescún Marías) care ne readuce la cele o mie de fețe ale violenței pe care le-a întruchipat și desfigurat societatea franchistă. Unde nu era loc pentru uitare, nici pentru nimic și nimeni care să gândească sau să acționeze diferit.

«Cele o mie de fețe ale violenței împotriva femeilor în timpul războiului civil și al dictaturii franchiste (1936-1966)» Coordonare de María de los Llanos Pérez Gómez și Damián A. González Madrid Comares Căutați-o în librăria dvs.

«Sub suspiciune. Istoria unei societăți supravegheate (Spania, 1939-1975)» Coordonare de Sergio Calvo Romero și Ana Asión Suñer Espasa, 2025 392 de pagini. 21,90 euro Căutați-o în librăria dvs.