În câteva cuvinte
Articolul reflectă asupra închiderii librăriei Hiperión din Madrid, un simbol al rezistenței poeziei într-o lume din ce în ce mai materialistă. Autorul deplânge pierderea acestui spațiu cultural și o vede ca pe un semn al obsesiei contemporane pentru aspectul fizic, în detrimentul îngrijirii spiritului și a culturii.
Închiderea librăriei Hiperión
În 2024, Hiperión, una dintre cele mai bune librării din Madrid dedicate poeziei, și-a închis porțile. Această afacere a rezistat, făcând onoare propriului nume, într-un mod titanic într-un local situat la câțiva metri de Puerta de Alcalá. Cărțile lui Rilke, Sor Juana sau Eliot erau expuse cu mândrie în spatele geamului, reamintindu-ne multe lucruri sănătoase. Printre altele, că umanitatea este și un exercițiu cultural care merge de la hexametrii lui Homer până la ultimul dintre poeții tineri editați, tocmai, de Hiperión. Faptul că o librărie de cult s-a menținut pe "milla de oro" a unei capitale europene a fost aproape o provocare inoportună. Dar excepția a cedat în fața normei.
După închiderea sa, în cercurile literare din Madrid, vestea a fost primită cu un sentiment de înfrângere, deși au existat unii care au înfruntat faptul cu realism și resemnare. „Ai rezista tentației de a dedica localul unui lucru mai profitabil?”, m-a întrebat un reputat critic literar. I-am răspuns că probabil nu, dar dacă ani de zile am sărbătorit rezistența librăriei, este pentru că avem tendința de a-i admira pe cei care sunt mai buni decât noi. A vedea cum Hiperión rezista printre magazine de lux și milionari polioperați — bunul gust și luxul au divorțat de mult timp — implica o epopee specială. Și nu există nicio civilizație fără eroi.
Dincolo de țepe culturale obositoare, și chiar cedând rațiunilor care au motivat închiderea, închiderea Hiperión capătă o valoare simbolică. Nu este relevant doar strictul său eveniment singular, ci faptul că închiderea acelei vitrine docte rimează prea bine cu multe dintre lucrurile care ni se întâmplă.
De săptămâni întregi, vitrina localului anunță, cu cuvinte în engleză și în spaniolă, deschiderea unei afaceri dedicate manichiurii, tratamentelor faciale, sculpturii și chiar unei saune cu infraroșu. Orașele ne-au fost umplute de săli de sport, centre estetice și spații de nutriție care ne amintesc că obsesia pentru tangibil se exercită și la persoana întâi. Dar dacă numărăm câte locuri dedicăm îngrijirii spiritului, poate că nu ne ies atât de multe. Câte contexte se creează din nou în oraș pentru a păstra tăcerea, a ne exercita într-un pas conștient, a gândi sau a conversa?
Materialul și tristețea câștigă teren, iar prestigiul corpului face ca până și discursurile emancipatoare să fie obsedate să ne reducă la o dimensiune pur fizică. „A pune corpul”, spun ei. Capcana este atât de perfectă încât nici măcar nu pare întâmplătoare.
