În ultimele cinci decenii, Spania a trecut prin transformări politice, sociale și artistice uriașe, iar lumea cinematografiei nu a făcut excepție. Modele, schimbări legislative, curente industriale – toate au modelat peisajul filmului național. Astăzi, o nouă generație de cineaști, născuți deja după moartea lui Franco, au studiat perioada Tranziției din manualele de istorie, nu au trăit-o direct.

O situație similară se regăsește și printre experții care au participat la un sondaj amplu pentru a determina cele mai bune filme spaniole din ultimii 50 de ani. Majoritatea lor au între 40 și 50 de ani. Ei au văzut multe dintre filmele votate nu la premieră în cinema, ci pe casete video, DVD-uri, platforme digitale, la televizor sau în cadrul festivalurilor de film. În total, au menționat 215 titluri.

Timpul schimbă perspectivele, unele legende devin mai mari, altele se micșorează. Dar această listă de aproximativ cincizeci de titluri prezintă o călătorie în timp și o resursă valoroasă pentru studenții și pasionații de film. Deși în primele 10 poziții există un singur titlu din secolul XXI — "Alcarràs" al Carlei Simón, care este și prima regizoare ce apare în top 10 — este clar că noile generații nu privesc cu ochi buni rezultatele așa-numitei „Legi Miró” din 1983. Aceasta a prioritizat un anumit tip de cinema de autor deschis publicului, în detrimentul lungmetrajelor industriale.

Cinemaul spaniol a încercat mereu să supraviețuiască într-un echilibru precar: impuls pentru comediile de mare public (adesea remake-uri, departe de un umor local autentic) sau experimentare destinată succesului la festivaluri internaționale? Această „cvadratură a cercului” a fost rezolvată cu adevărat doar de Pedro Almodóvar.

Almodóvar are șapte filme în primele cincizeci de locuri, iar un al optulea, precum "Volver", a rămas la ușă. El a reușit ceva impresionant: fiecare generație are un Almodóvar preferat, iar succesul său pare să nu aibă o dată de expirare. Anii trec, apar noi spectatori, iar aceștia își aleg titlul almodovarian favorit. În acest teren alunecos al comediei de autor, alături de Almodóvar apar Luis García Berlanga, José Luis Cuerda, Fernando Trueba și Álex de la Iglesia. Acest lucru confirmă că râsul izvorât din unicitate este foarte bine primit.

Aceste titluri și altele solidifică o altă percepție: legendele rămân. Câștigă ce este îndrăzneț, ce este singular. Acest lucru este ratificat de "blestemul" din "El desencanto"; vampirismul și riscul din "Arrebato"; idiosincrazia peculiară din "Amanece, que no es poco"; concizia sobră din "Los santos inocentes"; golurile emoționale, tăcerile postbelice și pictura vermeeriană din "El sur"; sau disecția unui mariaj care pune în perspectivă locul femeii spaniole de-a lungul secolelor, precum în "El viaje a ninguna parte". Aceste filme găsesc noi admiratori în jurnaliști și experți care de abia mergeau în patru labe când ele aveau premiera, dacă erau născuți.

Un alt fenomen interesant în audiovizualul spaniol al secolului XXI apare în această listă: cel al noii generații de cineaști de gen (horror). Ei îmbrățișează groaza pentru a transcende genul și a spune ceva mai mult, chiar pentru a aprofunda dramaturgia printr-un portret social, fără a pierde niciodată din vedere scopul final de a induce frică și a crea o stare de neliniște. Copiii clasicelor precum "¿Quién puede matar a un niño?", au realizat lucrări de referință precum "[·REC]", "Tesis", "Un monstruo viene a verme...". Filme care, pentru publicul european, american și asiatic, au definit cinemaul spaniol, deoarece aceste exemple au fost cele lansate în cinematografe din întreaga lume. Deasupra lor, un geniu în această prestidigitație, mexicanul Guillermo del Toro cu primul film din listă despre Războiul Civil, "El laberinto del fauno".

Această scurtă prezentare se încheie cu explozia regizoarelor: jumătate din societatea spaniolă a reușit în sfârșit ca poveștile sale să ajungă pe marele ecran. Aceste voci feminine împuternicite erau așteptate cu nerăbdare de legiuni de spectatori. Una dintre pionierii acestui val, Carla Simón, încheie lista la loc de cinste. Ea este, după Almodóvar, prima care plasează un al doilea titlu în clasament și, prin voturi, s-ar situa pe locul șase într-o listă ipotetică a celor mai votați cineaști. Mai este drum până la echitate, dar în această luptă ele avansează pe baza talentului.