Societățile contemporane au devenit atât de complexe, ciudate și indescifrabile, încât a venit un moment în care anumite filme ce pretind a fi distopii futuriste sunt practic imposibil de distins de realitatea actuală. Sau, într-un mod aproape mai perturbator, cazul operelor care, prezentând evenimente reale și fapte dovedite, par atât de inconcepbile încât pot fi interpretate doar ca situații futuriste abracadabrante, departe de ideal.

Acesta din urmă este cazul filmului grecesc, cu acțiunea plasată în Suedia, «Viață în pauză» (titlu original: 'Vida en pausa'), care, dacă spectatorul nu a prins din zbor anumite știri marginale din secțiunea internațională a presei din ultimii ani, nu poate provoca decât uimire. Stupefacția terifiantă în fața așa-numitului «sindrom al resemnării», care a apărut doar în Suedia și doar la copiii familiilor de refugiați provenind din țări ale fostei URSS și Iugoslavia, cărora li s-a refuzat azilul și care îi afectează imediat după ce li se comunică faptul că vor fi deportați. O condiție care îi face să cadă într-un fel de comă, cu funcțiile cerebrale superioare oprite.

Cele două fete în comă din 'Viață în pauză'.

Calificată de unii drept o «isterie epidemică», de alții drept o «psihogeneză culturală», și de un al treilea grup de sceptici ca o mostră a sindromului Munchausen (crearea de afecțiuni pentru a ajunge să asume rolul de bolnav), această specie de catatonie nu a fost punctuală și nici sporadică. A afectat sute de copii și adolescenți (mii, conform unor surse) începând cu 1998, deși a devenit cunoscută abia din 2017.

Acum, cum să povestești asta într-un film? Dacă vezi «Viață în pauză» fără prea multe sau fără nicio informație prealabilă, impresia pe care o lasă este cea pe care ar produce-o un ipotetic episod din Black Mirror regizat de Yorgos Lanthimos. De fapt, deși se desfășoară în țara scandinavă cu câțiva interpreți suedezi de renume, producția este majoritar grecească, iar regizorul său, Alexandros Avranas, specializat în teme și tratamente sordide în cele patru filme anterioare (unul dintre ele, în Statele Unite), pare un discipol al autorului filmelor «Canin», «Alpi» și «Sărmanele creaturi».

Compus în jurul unor cadre fixe prelungite în timp și a unor simetrii reci, aproape fără muzică de fundal, cu interpretări distanțate și o fotografie glacială în tonuri de gri și albastru stins, «Viață în pauză» este aspru, complex și, mai ales, în partea finală, are un ton ce tinde spre absurd, care poate fi respins de spectator. Cu toate acestea, având o temă atât de scabroasă, atât de încâlcită încât a devenit chiar material politic de demolare și, ca aproape totul în ziua de azi, un semn al ideologiei de o parte sau de alta în jurul refugiaților, o altă parte a publicului va fi convinsă de viziunea peculiară a lui Avranas. Departe de un anumit cinema social european ce tinde spre maniheism și mult mai aproape de o satiră crudă de factură politică.

O viziune atât de ambiguă încât, în loc să îmbrățișeze motivele și durerea familiilor solicitanților sau răspunsul necruțător al instituțiilor suedeze, decide să-i scufunde pe toți. Precum Anthony Burgess și Stanley Kubrick în «Portocala mecanică», acea distopie care te lăsa epuizat de violența insuportabilă a huliganilor iubitori de Beethoven, dar și de metoda Ludovico nemiloasă impusă de autorități.

Viață în pauză

• Regia: Alexandros Avranas.
• Interpreți: Grigoriy Dobrygin, Chulpan Khamatova, Lena Endre, Lisa Loven.
• Gen: dramă. Grecia, 2024.
• Durata: 99 minute.
• Premiera: 4 aprilie.