Își amintea ca pe un moment astral din viață acea clipă când i-a ținut piept bătăușului din curtea școlii și l-a lovit între picioare. Sau poate era acea noapte când, după ce au dansat la lumina lunii, fata visurilor sale l-a sărutat pentru prima dată cu buzele sărate pe malul mării. Nu cred că există cineva, oricât de nefericit s-ar simți, care să nu-și amintească de un moment în care a fost la înălțime și s-a comportat ca un erou sau de un moment în care viața i-a oferit măcar o clipă de fericire. Plăcerea, în acest caz, are și un grad de tărie. În orice faptă de care ești mândru, acolo trebuie să-ți sprijini prăjina pentru a face saltul cel mare înainte. “Dați-mi un punct de sprijin și voi muta lumea” și a spus Arhimede. Dar se întâmplă că această lume este pe cale să se facă bucăți și nu este cazul să o mai mișcăm. Pe de o parte, îl ai pe Donald Trump, un mojic portocaliu care guvernează imperiul cu degetul mare în sus sau în jos, ca un Dioclețian kitchos, la cheremul impulsurilor din creierul său testicular. Pe de altă parte, este Putin, acel golan de cârciumă care stă mereu lălâit ca și cum brațele fotoliului său s-ar întinde dincolo de granițele Rusiei. Această pereche de bătăuși s-au apucat să joace trei în linie cu un ipotetic război nuclear, în timp ce Europa caută în van un scaun pentru a se alătura partidei. În fața pericolului pe care-l oferă această lume canină, nu există altă soluție decât fuga. Trebuie să fii foarte îndrăzneț și să fugi în interiorul tău cu prăjina în mână, în căutarea unui punct de sprijin pentru a te proteja de mocirla politicii, de gunoiul mediatic, de zgomotul înfricoșător al acestui circ. Până și cel mai nefericit om este capabil să găsească acel moment de rebeliune în care a spus nu, sau în care a meritat o plăcere cu care se simte recompensat. Fixează în acel punct pârghia și sari. Dacă această lume nu se mai poate repara, măcar ți-ai salvat onoarea lăsând toată mizeria în urmă.