Giorgia Meloni îl încântă pe Donald Trump

Ecuația este simplă și înșelătoare în același timp: mesajul de fond constă în a apărea în fotografie. Iar strategia de comunicare trece prin căutarea acelei imagini și vânzarea ei. Adică: apar, deci exist.

Să vedem dacă este adevărat că există îngeri.

Unul dintre efectele colaterale ale apariției în politică a unor figuri precum Donald Trump

Unul dintre efectele colaterale ale apariției în politică a unor figuri precum Donald Trump — și nu numai el — este că sclerozează catalogul de reacții posibile. Apărătorii democrației liberale abia ne putem duce mâinile la cap, strânge pumnii și căuta complicitatea celor care, ca și noi, regretă dezmembrarea multora dintre premisele care au făcut posibile decenii de prosperitate. Este o grozăvie, o barbarie și un scandal cu consecințe imprevizibile. Până acolo ajungem (aproape) toți.

Cultura politică a milionarilor a reușit să transforme analfabetismul politic al celor mizerabili într-un activism împotriva altor mizerabili. Ascult la radio un muncitor american care se îngrijorează că nu ajunge cu banii până la sfârșitul lunii. Sprijină creșterea tarifelor vamale pe care Trump le impune altor țări. Trebuie compensat cumva: sărăcia îi amenință copiii.

«Binele poate imagina răul; dar răul nu poate imagina binele.»

Așa scria W.H. Auden în 1947 în poemul său «Epoca Anxietății». Textul de 11.000 de cuvinte surprinde atmosfera socială care a caracterizat perioada de după Primul Război Mondial în Statele Unite. A fost o vreme încărcată de schimbări politice, economice și tehnologice rapide și neașteptate, care au provocat multă confuzie, incertitudine și neliniște.

Magnatul capricios cocoțat la tabla sa de sancțiuni imperiale indignă. Și întristează. Acest grafic inversează în memorie imaginea plajelor din Normandia, crucile aliniate ale tinerilor americani căzuți în apărarea Europei invadate. Nostalgia Statelor Unite liberale. A puterii binevoitoare.

La fel de dramatic ca detalierea tarifelor este discursul care le glorifică, construit stângaci pe nisipurile mișcătoare ale pretextelor false.

Când miercurea trecută acel muncitor din sectorul auto a fost invitat de președintele Donald Trump pe podiumul pregătit pentru acea ocazie istorică în Grădina de Trandafiri a Casei Albe, desigur că nu știam cine este Brian Pannebecker.

«Piață și fortăreaȫă vor fi cele două diviziuni ale lumii bogate», spunea acum câțiva ani Philipp Blom.

Cine nu se simte parte a visului liberal se va adăposti în spatele unei palisade, «răspunsul autoritar la libertatea rece a pieței».

Și dumneavoastră puteți fi comentator sau comentatoare. De fapt, sunteți deja, atunci când în fiecare dimineață vă așezați la cafea și interveniți în dezbatere cu pâinea prăjită în mână, fie aprobând, fie replicând cu mai multă sau mai puțină furie, fie lovind ocazional cu pumnul în masă. Sunteți, fără a fi plătit, desigur, dar cu avantajul că nici nu vă mișcați de acasă, căci viața de comentator are niște orare groaznice.