Conspiraționiștii aveau dreptate

Conspiraționiștii aveau dreptate. Cei care, în 2008, au spus că criza era de fapt o escrocherie. Cei care, în 2020, și-au ridicat vocea împotriva unor măsuri sanitare care și atunci păreau ridicole, cum ar fi masca în aer liber sau izolarea copiilor; au fost acuzați de «magufos» (ciudați), dar «magufo», așa cum s-a dovedit, au fost acele impuneri. Aveau dreptate cei care avertizau că în spatele războiului din Ucraina, ca în aproape toate, nu se află lupta pentru libertate, ci interesele imperiului. Că nu era un război pentru democrație în Europa, ci pentru resursele americane, așa cum a confirmat Donald Trump. Adepții pregătirii (preparations), acei «tocilari» care adună material militar, rații de mâncare sau baterii, au ajuns, de asemenea, să aibă dreptate: acum Uniunea Europeană este cea care ne invită să ne facem un kit de supraviețuire. Ultimii cărora timpul le-a dat dreptate sunt cei care ne avertizau despre posibilitatea unei pene majore de curent. Ceea ce am trăit luni a fost o știre falsă, au fost «fake news» conspiraționiste de extremă dreapta.

Există o mare învățătură în toate acestea pentru un progresism care, eludând dezbateri nu doar legitime, ci necesare (despre sursele regenerabile sau nucleare, dar și despre imigrație sau unele probleme legate de feminism), își sapă propriul mormânt. Pentru că o stângă care etichetează drept reacționar pe oricine îndrăznește să deschidă dezbateri incomode nu frânează extrema dreaptă, ci dimpotrivă: face ca o mulțime de oameni să creadă, sigur că în mod eronat, că ei sunt singurele elite care nu poartă ochelari de cal. Săptămâna aceasta am văzut mai mulți colegi care avertizează împotriva știrilor false în coloane și dezbateri decât știri false am primit. Puținele «magufade» (ciudățenii) pe care le-am auzit (o doamnă în magazinul de fructe care spunea: «Asta au fost rușii») își au germenii, de fapt, în propaganda sistemului. Într-o Uniune Europeană care, pentru a ne face să acceptăm să investim taxele noastre în tancuri în loc de spitale, vrea să ne facă să credem că Putin ajunge pe Gran Vía călare pe un urs.

Una dintre cele mai mari știri false ale timpului nostru este puterea care este atribuită știrilor false. O spune omul de știință cognitiv Hugo Mercier, autorul cărții «Nu am fost înșelați», un eseu contracurent. Motivul acestei supra-dimensionări este multi-cauzal, dar există două motive pentru care puterea politico-media este interesată să-și exagereze sfera de cuprindere și pericolul, care par evidente: pe de o parte, le este util să-și ascundă mizeriile, polarizarea pe care o seamănă, propaganda pe care o răspândesc, interesele pe care le servesc. Pe de altă parte, pentru a încerca să restabilească o legitimitate pierdută, o credință pe care mulți oameni nu o mai au.

De ceva vreme există un curent anti-populist care dă vina pe popor pentru că a pierdut încrederea în instituții, făcându-ne să credem că masa a devenit brută, că s-au transformat în idioți cu pălării de argint care trimit lanțuri de mesaje WhatsApp fără criterii. Dar, pot cere încredere cei care acum câțiva ani ne spuneau că penele de curent sunt știri false? Ne pot învinovăți că nu avem încredere cei care ne recomandă să ne facem un kit de supraviețuire, dar nu au niciun plan pentru situații precum cea de luni? Încrederea nu este ceva ce datorăm instituțiilor. Ele, însă, ne datorează ceva: un serviciu public, acesta da, slăbit și uneori inoperant. Aceasta este o sursă de discreditare și neîncredere mai mare decât știrile false. Și un pericol mai mare decât «bulos» (minciuni).