Trump pare plin de energie pe scena mitingului său din Detroit, unde sărbătorește primele 100 de zile de guvernare.

Trump pare plin de energie pe scena mitingului său din Detroit, unde sărbătorește primele 100 de zile de guvernare. Nu pare să aibă 78 de ani. Amenință, insultă, minte, dansează, se promovează pe sine și permite publicului să scandeze sloganul neconstituțional «al treilea mandat, al treilea mandat!». Trump afișează o dinamică foarte diferită de cea pe care ar folosi-o oricare dintre predecesorii săi de la Casa Albă, cu atât mai puțin Joe Biden, pe care îl numește «Joe, cel adormit». Nu se mișcă la fel de mult ca Mick Jagger (81 de ani), dar aproape.

Ceea ce se întâmplă acolo este o reflectare fidelă a ceea ce s-a întâmplat începând cu 20 ianuarie. Conceptul de «primele 100 de zile de mandat» a început să fie folosit de președintele democrat Franklin Delano Roosevelt. El a fost cel care a obținut patru mandate consecutive de președinte al SUA (deși nu l-a terminat pe ultimul pentru că a murit înainte), într-un moment foarte excepțional: când SUA lupta în al Doilea Război Mondial și Constituția încă nu interzicea acest lucru. Cele 100 de zile sunt importante deoarece era urgent să se acționeze: țara era cufundată în cea mai mare criză a capitalismului în timp de pace, Marea Depresiune, și încerca să protejeze milioanele de americani afectați de sărăcie, șomaj, vulnerabilitate și lipsa sistemelor de protecție pentru viețile și economiile lor. Așa a început să guverneze Roosevelt, cu o acumulare de decrete, măsuri executive, intervenții uneori incompatibile între ele, etc., care au confluit treptat în New Deal (Noul Acord), o politică care rupea cu cea anterioară de laissez faire și care adusese țara în ruină. A fost o activitate frenetică, multe dintre procedurile sale durând până astăzi, în ciuda eforturilor lui Reagan, Bush… de a le anula.

Oligarhii tehnologici își impun profeția

Trump desfășoară o activitate frenetică, adesea incoerentă, de du-te-vino, în sens contrar celei a lui Roosevelt. De data aceasta nu există un New Deal, ci Proiectul 2025, un fel de întoarcere la anii douăzeci, cu cea mai mică prezență posibilă a statului, dereglementări și hărțuirea în jurul său a unei plutocrații care nu mai este cea a lui Rockefeller, Carnegie, Vanderbilt sau Mellon, magnați ai petrolului, finanțelor, siderurgiei sau căilor ferate, ci casta provenită din Silicon Valley care își pune protecționismul în slujba sa. În realitate, ceea ce intenționează Trump nu este să distrugă moștenirea lui Biden, ci pe cea a lui Roosevelt, cel mai important președinte american al secolului XX.

Aceste transformări nu sunt niciodată gratuite. Multe vor fi greu de inversat în cazul în care Statele Unite vor fi guvernate în viitor de un președinte mai moderat, democrat sau republican. Acest lucru duce încă o dată la reflecția asupra fragilității democrațiilor și a posibilei lor transformări în dictaturi. Când s-a încheiat războiul rece, pericolele democrațiilor au trecut pe plan secund. Conceptul uzat de «sfârșitul istoriei» al lui Fukuyama se referea la aceasta: că în viitor democrația liberală nu va mai trebui să se confrunte cu nicio provocare serioasă. Încrederea în superioritatea democrației a devenit marca caracteristică a unei epoci. Astăzi a mai rămas puțin din această certitudine. Democrațiile sunt supuse presiunilor externe și interne. State precum China și Rusia sfidează democrațiile în lupta pentru putere politică și le atacă și din interior. Acesta este motivul pentru care se găsesc analogii constante cu Republica de la Weimar, după care a venit al Treilea Reich. Noutatea nu este că se fac avertismente cu privire la o posibilă revenire la «condițiile de la Weimar» (de exemplu, responsabilitatea partidelor prinse în tranșeele lor și lipsite de voință de conciliere, ca fiind cauzele slăbiciunii cronice a democrației parlamentare). Noutatea este, mai degrabă, fragilitatea globală a democrației, care amintește de perioada interbelică.

Este o idee bună să citiți excelentul eseu intitulat Eșecul Republicii de la Weimar. Orele fatidice ale unei democrații (Volker Ullrich, Taurus) și să stabiliți analogii atente cu privire la situația actuală.