Mary Ann Evans (George Eliot)

Mary Ann Evans (1819-1880), care a semnat întotdeauna ca George Eliot într-o epocă în care autoratul unei femei era cel puțin un motiv de suspiciune, dacă nu de inferioritate în ochii cititorilor vremii, este una dintre cele mai mari romanciere ale literaturii engleze din secolul al XIX-lea. Printre cărțile sale se numără opere nemuritoare precum Middlemarch, Silas Marner, Morile de pe Floss, Scene din viața parohială și acest Daniel Deronda, ultima pe care a scris-o.

Daniel Deronda

Daniel Deronda este considerat cel mai bun roman al său, scris la maturitate și cu o stăpânire desăvârșită a resurselor narative și se întinde pe aproape o mie de pagini. Aparține, ca și restul operei autoarei sale, a ceea ce cunoaștem drept “roman victorian”, dar trebuie spus că prezintă două noutăți foarte importante în cadrul acestui gen literar: prima, că nu se limitează doar la subiectul clasic al romanului din secolul al XIX-lea englez, a cărui intenție dramatică se concentra pe asigurarea viitorului femeilor de poziție socială relevantă prin intermediul unei căsătorii adecvate. A doua este o noutate pentru vremea sa: viziunea sa pozitivă asupra poporului evreu, care este prezentată în cărțile V și VI.

Tinerele care aspirau la un pretendent erau supuse căsătoriei, iar cele care nu reușeau trebuiau să se dedice unor meserii precum cea de guvernantă, menajeră sau rudă săracă în serviciul unei familii nobile. Gwendolen Harleth, este “o tânără dintr-o familie bună și destul de deșteaptă” care joacă și pierde la ruletă într-un cazinou german și atrage atenția unui tânăr chipeș care o observă de la distanță cu un gest de dezgust. Când ea întreabă despre el, este informată că este un anume Daniel Deronda care se află în acest loc unde tocmai a sosit însoțindu-l pe tatăl său adoptiv Sir Hugo Mallinger. Acest schimb de priviri va fi cel care va da naștere unei relații peculiare pe care Eliot o dezvoltă cu o măiestrie lentă, atentă, precisă și densă. Deronda este moștenitorul averii lui Sir Hugo Mallinger. Gwendolen tocmai a primit o veste foarte neplăcută: pierderea poziției sociale și economice a familiei sale și va trebui să se refugieze în casa pe care un unchi al său cleric, Gascoigne, o oferă pentru mama și cele patru surori ale sale; viitorul ei de tânără educată pentru a străluci în societate se întunecă. Daniel Deronda este un tânăr cu sentimente bune și caracter hotărât care se simte chinuit de necunoașterea originii sale și de suspiciunea de a fi bastardul lui Sir Hugo. Între cei doi tineri se stabilește o distanță marcată de curiozitate și neînțelegere. Despre Gwendolen spune naratoarea omniscientă în fața succesului ei social că “nu avea sentimente gratuite și nu găsea o plăcere egoistă în a-i face pe bărbați să sufere”, dar frivolitatea și frumusețea ei vor fi cel mai mare dușman al ei.

Ilustrație de Gordon Browne a unei scene din romanul 'Daniel Deronda' de George Eliot, în care Henleigh Grandcourt se îneacă într-un accident în fața protagonistei Gwendolen în Italia. Bridgeman Images / GETTY IMAGES

Romanul expune viața socială a epocii cu o amploare și o eleganță fascinantă, iar subiectul viitorului lui Gwendolen, pentru care se caută un soț care să o scoată pe ea și pe mama ei din sărăcia iminentă, nu este acesta subiectul romanului, ci rezultatul alegerii lui Gwendolen, care, după ce l-a respins pe vărul său Rex Gascoigne, spre supărarea verișoarei sale Anna, decide să depășească îndoielile de a se lega de un soț pentru a-și proteja mama și acceptă propunerea de căsătorie a lui Henleigh Mallinger Grandcourt “un gentleman englez perfect” care își manifestă interesul. Dar adevărata importanță a acestei căsătorii de conveniență nu este stabilitatea pe care ar trebui să i-o ofere, ci, dimpotrivă, suferința atroce la care o va supune Grandcourt, cel mai negru suflet din tot romanul victorian, al cărui egocentrism se rezolvă în dorința de a pune stăpânire pe voința lui Gwen.

Între timp, Daniel, vâslind pe râu, descoperă o fată cu aspect angelic care îl emoționează și când observă că ea intenționează să se sinucidă, o scoate din apă și o duce în casa unei familii prietene, Meyrink, pentru care simte apreciere și o depune acolo pentru ca ei să aibă grijă de ea. Fata, Mirah, primită cu fervoare de această familie, își revine și după un timp, deoarece nu dorește să fie o povară, se gândește la posibilitatea de a-și câștiga existența dând lecții de canto. Treptat, descoperă că este de religie evreiască, că și-a pierdut familia, se află singură în lume și a venit în Anglia cu speranța de a-și găsi mama și fratele.

Evreul era doar figura bancherului, a cămătarului, a comerciantului îmbogățit, o prejudecată pe care Eliot o combate

Romanul se apropie de melodramă cu o discreție rafinată, dar acum ia o pauză pentru a da loc cărților V și VI și schimbă în ele ritmul în favoarea unei lungi reflecții intelectuale a autoarei asupra poporului evreu în diaspora din vocea lui Mordecai, un evreu sărac, un mistic oarecum exagerat care presimte în noblețea de spirit a lui Deronda pe prietenul în care a dorit întotdeauna să-și descarce afecțiunea și imaginea sa vizionară asupra lumii evreiești. “Fiii lui Iuda”, spune el în plină exaltare, “au ales ca Dumnezeu să-i poată alege din nou”. Să ne amintim că evreul era doar figura bancherului, a cămătarului, a comerciantului îmbogățit, o prejudecată pe care Eliot o combate.

Mary Ann Evans a fost o femeie extraordinară, foarte cultă, interesată de progresele științei din vremea sa și traducătoare în engleză a lui Baruch Spinoza; a trăit cu un bărbat căsătorit timp de mulți ani în plină societate victoriană, ceea ce demonstrează temperamentul ei. Romanul este plin de scene de o calitate literară formidabilă, cum ar fi cea în care domnișoara Arrowpoint anunță părinților săi sofisticați și clasiciști că s-a logodit cu un muzician, Klesmer. Este plin de personaje secundare superbe, cum ar fi dura doamnă Glasher sau detestabilul Lush, mâna dreaptă a răufăcătorului Grandcourt. Toată creația de personaje este superbă. Și în sfârșit, în capitolul 49 al cărții VI, Sir Hugo îi înmânează lui Daniel o scrisoare de la adevărata sa mamă. Dar aici trebuie să mă opresc, deoarece sosește decisiva carte VII; finalul se apropie și trebuie să-l las pe cititorul silitor să descopere finalul lung, minuțios și puternic, deoarece Eliot nu lasă niciun capăt nesupravegheat. Personajele centrale sunt la înălțimea unei astfel de închideri și nu trebuie decât să recomand o lectură liniștită și fără grabă pentru a vă bucura pe deplin de o proză la fel de elegantă pe cât este de plină de considerații despre viață, precum și de descrieri profunde și exigente ale conștiințelor personajelor sale. O stăpânire totală de la început până la sfârșit.

Daniel Deronda

George Eliot

Traducere de Catalina Martínez Muñoz

Alba, 2025

960 de pagini. 49,50 euro

Căutați-o în librăria dvs.