Într-un deceniu sau două, discursul vicepreședintelui Statelor Unite, J. D. Vance, la Conferința de Securitate de la München de la mijlocul lunii februarie va fi analizat „ca un exemplu al modului în care ordinea transatlantică menținută timp de peste 75 de ani a început să se schimbe”.

„Sunt foarte sigur”, certifică David McAllister (54 de ani, Berlin), europarlamentar german și președintele Comisiei de Afaceri Externe a Parlamentului European, că acel moment, pe care l-a trăit direct, a marcat un punct de cotitură. „El, mai mult sau mai puțin, a declarat sfârșitul alianței transatlantice, cel puțin așa cum am cunoscut-o”, afirmă acest conservator german, membru, după cum el însuși amintește, al partidului politic care a fost probabil cel mai partizan în menținerea unei legături foarte strânse între Statele Unite și Europa continentală, Uniunea Creștin-Democrată (CDU) din Germania.

Acest istoric al organizației sale oferă o idee despre importanța schimbării în discursul pe care l-a avut acum câteva săptămâni cel care, cu o certitudine aproape totală, va fi următorul cancelar german, Friedrich Merz. Liderul CDU a vorbit despre „consolidarea Europei cât mai repede posibil pentru a atinge, pas cu pas, independența față de Statele Unite”. McAllister, care îl citează pe Merz de mai multe ori în interviu, insistă asupra acestei idei. În primul rând, când cere un nou Guvern german rapid, deoarece „lumea nu așteaptă Berlinul”; și în al doilea rând, când afirmă că va încerca să continue să susțină relația transatlantică. „Dar, evident, Europa nu joacă un rol important pentru această administrație [a lui Donald Trump] și trebuie să ne confruntăm cu această realitate”, adaugă el.

McAllister, fiul unui scoțian și al unei germane, este una dintre vocile cele mai respectate de la Bruxelles când se vorbește despre relațiile externe și despre Uniune. De asemenea, când se analizează relațiile cu Statele Unite. A ajuns în Parlamentul European în 2014 și una dintre primele sale responsabilități a fost să prezideze delegația parlamentară responsabilă cu relațiile cu prima putere mondială. Trei ani mai târziu, a devenit președintele Comisiei de Afaceri Externe. „Parlamentul cere de ani de zile ca Europa să facă mai mult pentru propria sa apărare și securitate. Mereu și mereu”, susține el când este întrebat dacă planul de reînarmare lansat de Executivul condus de Ursula von der Leyen vine târziu și are anvergura necesară.

Nu mai sunt permise atenționări

„Până acum, UE îmi amintea de cineva care stă întins în pat. Sună ceasul deșteptător. Te trezești și apeși butonul de amânare pentru câteva minute. Și apoi, desigur, sună din nou. Apoi din nou. Și acum a sosit momentul. Europa trebuie să se trezească cu adevărat. Punct. Nu, nu, nu mai sunt permise atenționări. Prea mult timp, europenii au crezut că modelul nostru de afaceri este că 330 de milioane de americani sunt responsabili pentru securitatea și protecția a 450 de milioane de europeni. Și asta s-a terminat”, analizează el.

Când conservatorul McAllister începe să detalieze modul în care trebuie abordată această nouă eră, el amintește în unele raționamente de Josep Borrell, pe care îl laudă în timpul interviului. „Trebuie să cheltuim mai mult, mult mai mult. Dar trebuie să cheltuim mai eficient”, explică el, folosind un argument pe care l-a folosit și cel care a fost până de curând Înalt Reprezentant pentru Politică Externă al UE. „O modalitate de a cheltui mai eficient este să o facem împreună. Comisia Europeană nu este responsabilă pentru politica de securitate și apărare. Uitați-vă la tratate. Este în mod clar o responsabilitate națională. Dar ceea ce poate face Comisia Europeană este să coordoneze industria noastră de apărare și să ofere stimulente. Adică, statele membre să investească mai mult împreună și, de asemenea, mult mai mult”.

Pentru a ilustra această parte teoretică, europarlamentarul recurge la un exemplu: francezii au propriul lor tanc de luptă, Leclerc; germanii, Leopard; britanicii, Challenger. „Dar asta nu înseamnă că un soldat care a fost antrenat pe un Leclerc se poate așeza pe Leopard”, regretă el. „Tancul de generația următoare trebuie să fie un proiect european. Avionul de luptă de generația următoare trebuie să fie un proiect european. Toată lumea încearcă să dezvolte ceva. Trebuie să depășim acești idoli naționali, vă rog. Provocarea este foarte mare. Trebuie să gândim la scară europeană și la armate europene integrate, care este perspectiva pe termen lung”.

Nu este o coincidență faptul că acest politician german, fiul unui scoțian care a debarcat pe plajele din Normandia în 1944, menționează Regatul Unit în raționamentele sale cu privire la securitatea europeană. „Nu-mi pot imagina nicio decizie importantă cu privire la viitoarea arhitectură europeană de securitate și pace fără Regatul Unit”. „Are una dintre cele mai importante industrii de apărare din Europa”. Subliniază toate acestea înainte de a începe să vorbească despre propunerea președintelui francez, Emmanuel Macron, privind extinderea scutului nuclear francez la restul UE. Știe că acest lucru în țara sa este un teren periculos, o clarifică atunci când afirmă că „este o dezbatere extrem de complexă”, dar nici nu o închide: „Este ceva ce liderii vor trebui să discute în următorii ani. Europa nu are aceste capacități militare și acest lucru ne face, într-o anumită măsură, vulnerabili în cazul în care Statele Unite nu se angajează cu garanțiile sale”.