
În câteva cuvinte
Echipa Visma domină contratimpul pe echipe de la Paris-Nisa, cu Jorgenson preluând conducerea. Movistar demonstrează progrese semnificative, în timp ce în Tirreno-Adriatico, italienii Ganna și Milan obțin victorii importante.
La Chaume des Pendus
La kilometrul 14, la jumătatea drumului spre Loara care traversează liniștit orașul Nevers, cicliștii trec prin punctul de cronometrare intermediar instalat pe marginea drumului într-un sat numit La Chaume des Pendus, un nume (Paiele spânzuraților, în română) care le amintește de vremuri mai grele, poate de când cicliștii, mai mult decât sportivi de înaltă performanță, erau considerați condamnați la muncă forțată și se vedeau astfel. Ce anacronism, ar putea jura, în timp ce pedalează coordonat — este un contratimp pe echipe; fiecare echipă, șapte cuțite— cu peste 60 km/h și trec într-un sprint, unul în spatele celuilalt, vagoane care își schimbă pozițiile constant în timp ce se odihnesc puțin după ce au făcut schimbul la conducere, locomotivă mândră în pustietate care sfidează vântul. Proba, a treia etapă a Paris-Nisa, este mai mult o demonstrație de putere economică, tehnologie, material și aplicare a ultimelor tendințe științifice decât o simplă provocare sportivă.
Victora echipei Visma, cu o medie de 56 de kilometri pe oră, este atât triumful calității unei echipe conduse de Jonas Vingegaard și Matteo Jorgenson — cei doi mari favoriți pentru final— și mândria inginerilor, nutriționiștilor, aerodinamiciștilor, biomecanicienilor, antrenorilor și mecanicilor echipei olandeze, care repetă victoria obținută în 2023 în aceeași cursă.
Locul nouă obținut de echipa Movistar a tinerilor Iván Romeo, de 21 de ani, visul, și Pablo Castrillo, de 24, la doar 48 de secunde (și cu 1,5 kilometri pe oră mai lent), plasează echipa spaniolă, ultimul venit la revoluția științifico-tehnică a ciclismului, în liga celor mai buni, și nu doar datorită calității cicliștilor săi: la doar 7 secunde de teribila UAE, la 16 secunde de Ineos, pionierul transformării, și la 18 secunde de Lidl-Trek, cu marii rulori danezi și cunoștințele locale ale lui Julien Bernard, fiul lui Jean-François, din generația lui Indurain și Perico și idol local în Nevers.
În clasamentul general, Jorgenson este lider cu 6 secunde avans (o bonificație în a doua zi) față de coechipierul său Vingegaard. Cei mai buni spanioli, Romeo și Castrillo, la 55 de secunde.
Înainte de a se afunda pe drumuri locale cu rampe lungi în care trebuie să ai grijă de locomotive – cicliștii cu mai mult corp și mai mulți wați în motor, Milesi și Moro pentru Movistar; Affini și Hagenes pentru Visma, de exemplu— pentru a ajunge vii până la kilometrul 23, unde zidul de la Pisserotte (Mormolocul) îi lasă singuri pe liderii echipei – Buitrago la Bahrein, Skjelmose la Lidl, Vingegaard, Castrillo, Jorgenson, Romeo-- sprintând până la final, contratimpul pleacă, în mod adecvat, de pe circuitul auto de la Magny Cours, iar în boxele sale, unde Alain Prost a lucrat atâtea ore, echipele își îmbracă cicliștii, își transformă organismele în motoare, cu o caroserie de Formula 1 pentru a se îmbina pe biciclete creând un tot unitar, un centaur într-un fel, atât de lipit, atât de fixat și imobil este ciclistul, casca lui, hainele aerodinamice, spatele aproape drept, brațele sprijinite, închise pe ghidon…
Fiecare director parcurge boxele cu un calculator de wați, adunând câștiguri la roți și jante, profilul ghidonului, ochelarii căștii cu streașină pe nas și chiar și la lungimea manivelelor, bara care unește pedala cu axul, pe care Indurain a ajuns să o folosească până la 190 de milimetri sub teoria că cu cât mânerul este mai lung, cu atât mai puternic lovește ciocanul, iar acum au coborât chiar și până la 150 mm, cu un sfert mai puțin. „Casca noastră este aceeași, are doar modificări estetice”, explică Jon Iriberri, biomecanic la Visma și promotor al căștilor spectaculoase pe care echipa le-a lansat acum un an. „Cea mai mare inovație pe care am făcut-o este utilizarea unor manivele mai scurte, între 150 și 165 mm, astfel încât piciorul să se miște mai puțin și, ca urmare, aerodinamica să se îmbunătățească”.
Cu calculatorul, Iván Velasco, fost ciclist, inginer și director de performanță la Movistar, transformă wații în viteză, în minute și secunde. De asemenea, cunoaște studiile despre eficiența mai mare a manivelelor scurte, iar cicliștii săi au devenit adepți. „Sunt mai aerodinamice, da, sigur, dar cred că cheia este trecerea la 0 grade [din cele 360 ale circumferinței pedalării] cu șoldul mai deschis, și asta este eficient”, explică Velasco, mulțumit în proporție de 80% de performanța echipei. „Calculul meu era că vom face cu 15 secunde mai bine, dar realitatea este că mai avem nevoie de câteva detalii de șlefuit, dar lectura este pozitivă. Aveam patru tineri în față, nu? Progresăm. Sper că în viitorul apropiat vom fi ceva mai buni”.
Deși a câștigat Paris-Nisa anul trecut în ultima etapă, Jorgenson, un american de 25 de ani care a crescut tocmai la Movistar, va purta tricoul galben pentru prima dată în etapa de miercuri, în ajunul primei sosiri în cățărare, la La Loge des Gardes (Post de pază), în pădurile de stejar pentru butoaie de vin din Allier, muntele Bourbonilor. Cei de la cursă îi intervievează pe cei doi lideri ai echipei, Vingegaard, șeful mereu, care nu a câștigat niciodată Paris-Nisa și își dorește să o facă, și Jorgenson, care poartă numărul unu, se simte îndreptățit să fie lider și se uită la el cu o față de poker când vorbește. „Cred că forma mea este destul de bună, ca să fiu sincer. Mă simt din ce în ce mai puternic, în fiecare zi mai bine, la fel ca în Algarve [prima cursă a anului, pe care a câștigat-o]”, spune danezul câștigător a două Tururi și al doilea în trei, și poate se află într-o situație similară cu cea din Vuelta din 2023, când a trebuit să-l lase pe Sepp Kuss să câștige. „Da, coechipierul meu este lider. Suntem 1-2 în clasamentul general, așa că ar fi bine dacă am putea menține așa tot restul săptămânii”.
Milan se impune la sprint în Follonica.
ROBERTO BETTINI / ANSA (EFE)
În Tirreno-Adriatico, Italia găsește consolare în cei doi giganți ai săi din cvartetul de urmărire pe pistă, aur la Tokyo 2021, Filippo Ganna și Jonathan Milan. Dacă Ganna, cu barbă ca un lup de mare, a câștigat contratimpul inițial, Milan, mai bun sprinter decât contratimpist, a câștigat a doua etapă la sprint în Follonica — a demarat de departe și i-a scos din roată pe cei care urmăreau— într-o zi în care Juan Ayuso (al treilea în clasamentul general la 22 de secunde de Ganna) a obținut o bonificație de 1 secundă într-un sprint intermediar.