În câteva cuvinte
O singură casă din cartierul Vallecas, Madrid, ilustrează criza profundă a locuințelor: transformată dintr-o clădire muncitorească din anii '60, cu un atelier la parter, într-o proprietate fragmentată în numeroase camere mici, închiriate la prețuri exorbitante de un speculator imobiliar. Această metamorfoză, care include și apariția recentă a unui ocupant ilegal într-un spațiu nefolosit, reflectă problemele majore din Madridul de dincolo de zona centrală: speculația imobiliară agresivă, creșterea prețurilor la chirii, precaritatea locativă, gentrificarea și impactul asupra micilor afaceri și a comunității locale.
În „Istoria unei scări” (Historia de una escalera), Antonio Buero Vallejo portretizează o țară și o societate prin prisma locuitorilor unei clădiri dintr-un cartier sărac din Madrid. De-a lungul a trei generații, piesa descrie o Spanie fără alt viitor decât vecinul de vizavi, unde în fiecare casă se schimbă și se repetă greșelile și frustrările care au condamnat generație după generație. Piesa, a cărei premieră a avut loc în 1949, a marcat începutul unei noi etape a teatrului postbelic, cunoscut sub numele de teatrul „frustrării sociale”. Fără a fi nevoie să schimbăm eticheta, o casă simplă situată la numărul 9 pe strada Pedro Escudero din Vallecas rezumă parcursul locuințelor în Madrid dincolo de șoseaua de centură M-30 și starea de spirit a locuitorilor săi.
Este vorba despre o construcție cu două etaje și trei ferestre, o curte interioară și acoperiș în două ape, în districtul Vallecas. Una ca multe altele din cartierul Palomeras, construită în anii '60. Cu toate acestea, de câțiva ani, locuința a început să se transforme la fel de rapid ca și cartierul, iar acolo unde înainte era un atelier mecanic și două locuințe, acum sunt trei apartamente și nouă camere pentru care se plătesc 750 de euro lunar. Pe strada unde înainte existau afaceri de familie, acum se află un fond imobiliar, locuri de muncă precare și imigranți care își așteaptă actele. Ca o lovitură finală, de o săptămână, casa are și un ocupant ilegal (okupa).
Situată între străzile Arroyo del Olivar și Bulevardul Albufera, vechea șosea spre Valencia, casa de la Pedro Escudero numărul 9 a fost construită în 1964. Pe atunci, Palomeras era format în principal din case joase, grădini și străzi neasfaltate. Electricitatea și metroul tocmai ajunseseră în cartier, dar apa curentă și robinetele în casă aveau să mai întârzie.
La parter a început să funcționeze un atelier mecanic, iar în casa vecină o tipografie. „Era un cartier muncitoresc. Toți eram muncitori”, își amintește Luis González, mecanicul care a administrat atelierul în ultimii 36 de ani. Din 1984 până în 2020 a plătit chiria proprietarului care locuia deasupra, până când, odată cu venirea pandemiei, a închis definitiv. Cu câțiva ani înainte, o făcuse și tipografia, în timp ce cartierul își schimba înfățișarea. Se deschideau centre de telefonie publică (locutorios), apăreau afaceri cu mâncare latino-americană, iar barurile care înainte ofereau jumări (torreznos) serveau acum „tequeños” (preparate venezuelene).
Madridul începea să iasă din pandemie când sudul orașului a devenit o afacere bună pentru speculatori. Cu centrul suprasaturat, în cartiere precum Vallecas prețurile locuințelor au început să crească. Unul dintre acești vânători de chilipiruri a fost hispano-argentinianul Carlos Scafati, care, în fruntea agenției sale imobiliare numite „9 de diciembre de 2018”, a achiziționat casa și a început renovările. Primul pas a fost transformarea atelierului într-o locuință. A ridicat un perete la intrare, a adaptat ferestrele și a vopsit fațada. În câteva luni, unde înainte se schimbau bujii, acum era o locuință gata de închiriat. La primul etaj, locuința unifamilială a fost transformată în cinci camere cu bucătărie și băi comune. Iar fațada, care avea două ferestre, are acum trei uși care dau acces la un balcon promovat pe diverse platforme ca principalul atu al unor „camere duble” de 750 de euro pe lună. Și curtea interioară este exploatată la maximum. Vechea anexă a devenit acum alte patru camere. Privind construcția din exterior, doar bordura coborâtă a trotuarului și fotografiile de pe Google Maps amintesc că acolo a fost un atelier.
În prezent, locuința este închiriată unor profile variate: un curier Glovo, un imigrant fără acte, un vânzător... Camerele sunt oferite pentru închiriere temporară, una dintre principalele căi prin care proprietarii evită legea națională a chiriilor și Legea Locuinței, storcând la maximum rentabilitatea apartamentelor. Acest tip de contracte ocolesc legalitatea, dar este formula cea mai convenabilă pentru cei care nu au documentele în regulă. „Există viață și dincolo de M-30”, spune un panou publicitar imens al Idealista în nordul Madridului. Potrivit acestui portal, în Vallecas, închirierea unui apartament de 70 de metri pătrați costa acum zece ani 630 de euro, iar acum se apropie de 1.000 de euro.
Rezultatul este că acolo unde erau afaceri de familie și două locuințe, acum există un roi de camere care pot aduce până la 10.000 de euro lunar și că Scafati, care a început având biroul în San Blas, tocmai s-a mutat într-un birou elegant vizavi de cinematograful Barceló, în zona San Bernardo.
În paralel, evoluția zonei reflectă criza locuințelor și distrugerea micului comerț. În 2022, primul an de normalitate după pandemie, s-au închis cinci spații comerciale pe zi și peste 1.800 de spații au fost transformate în locuințe. Anul trecut, Primăria a procesat aproximativ cincizeci de dosare pentru transformarea spațiilor comerciale în locuințe, o cifră ridicolă care contrastează cu realitatea de pe stradă. În cadastru, numărul 9 de pe strada Pedro Escudero figurează în continuare ca o casă familială cu o curte interioară și un spațiu comercial.
Ca și cum scării de la Pedro Escudero i-ar mai fi lipsit un actor, săptămâna aceasta a apărut un ocupant ilegal („okupa”). Spațiul era gol de aproape un an când Aitor, șomer și locuind cu mama sa și alți patru frați în Vallecas, a decis să se mute acolo, susținut de PAH (Platforma celor Afectați de Ipoteci) din Vallecas, cea mai revendicativă și radicală asociație în cerințele sale privind locuințele, care a reușit să oprească multe evacuări datorită rețelei sale de sprijin.
„Nici oameni fără case, nici case fără oameni”, spune Aitor pentru a justifica ocuparea locuințelor goale, aproximativ 260.000 în Comunitatea Madrid, conform raportului „Situația locuințelor goale în Spania” realizat de Serviciul de Studii Tinsa.
La două zile după ce Aitor a ocupat locul, doi bărbați au venit la fereastra lui. S-au prezentat, i-au întins mâna prin gratii pentru a-l saluta și, când l-au prins, l-au izbit de fier. „Ori ieși, ori te omor”, i-a spus cel mai înalt. „Data viitoare venim cu macete”. Vinerea aceasta au revenit la atac, dar de data aceasta nu erau ei, ci o firmă serioasă de evacuare, DIO Express, care oferă pe site-ul său recuperarea unei locuințe în 24 de ore și susține că primește aproape 200 de apeluri zilnice solicitând serviciile lor. De data aceasta erau șase bărbați cu aspect puțin prietenos care i-au cerut din nou să iasă din casă. „Ce casă?”, a răspuns Aitor din spatele ușii, referindu-se la vechiul atelier. În teatrul frustrării de la Pedro Escudero numărul 9, „okupa” este ultimul sosit pe scara neregulilor.
