Arancha González Laya (San Sebastián, 55 de ani) adoptă o poziție foarte critică față de politicile comerciale ale Statelor Unite. Bazându-se pe vasta sa experiență în probleme comerciale în cadrul organismelor multilaterale precum Organizația Mondială a Comerțului (OMC), ONU și Comisia Europeană, ea prezintă un discurs articulat și extrem de critic la adresa administrației americane conduse de Donald Trump, cu o nuanță pe care o clarifică în conversația telefonică: vorbește despre politicile comerciale americane, nu despre persoanele care le conduc. Aceste politici sunt cele pe care fostul ministru spaniol de Externe le definește în mod repetat ca fiind «prădătoare». Până acum, spune că nu a văzut nimic similar în cariera sa, ea fiind în prezent decan al Școlii de Afaceri Internaționale din Paris, parte a prestigioasei SciencePo.

Întrebare. Ce implică pentru comerțul internațional ceea ce face Statele Unite?

Răspuns. Dacă ar trebui să rezum, aș spune că nu este comerț echitabil, ci politici prădătoare. Intrăm în era politicilor prădătoare, în era unei administrații americane prădătoare din punct de vedere geopolitic și economic. Acesta este punctul de plecare dacă vrem să înțelegem cum funcționează un prădător care distruge sisteme, cadre normative pentru a-și impune legea și pentru a extrage beneficii, obligându-i pe ceilalți să accepte costurile.

Î. Este dur ceea ce spuneți.

R. Dar aceasta este realitatea. Când o țară pune sub semnul întrebării politica fiscală a alteia, contestă TVA-ul, impozitele digitale, reglementările de mediu. Când încalcă toate acordurile construite timp de 80 de ani pentru gestionarea politicilor comerciale. Și o face doar în propriul beneficiu. Acestea sunt practici prădătoare.

Î. Aveți destulă experiență în comerțul internațional, ați mai văzut ceva asemănător?

R. Niciodată în viața mea. Nici măcar în prima sa versiune. În primul mandat [al lui Donald Trump] acest lucru era prezentat ca o modalitate de a negocia. Dar acum nu mai este prezentat așa. Nu poți negocia lucruri care sunt inegociabile. De aceea cred că seamănă mai mult cu o politică prădătoare. Când ți se spune că termenii discuției sunt Groenlanda, politicile de mediu, politicile de egalitate, politicile fiscale. Atunci nu mai suntem într-o negociere, suntem într-o impunere, într-o extragere de beneficii pentru Statele Unite, cu orice cost pentru ceilalți.

Î. Nu credeți că asistăm la o strategie de a lovi primul și apoi de a negocia, așa cum s-a văzut acum patru ani?

R. Nu pare a fi o lovitură pentru a negocia, deoarece termenii acelei negocieri sunt inacceptabili pentru orice țară. Nu este acceptabil pentru Danemarca să negocieze suveranitatea Groenlandei. Nu este acceptabil pentru Spania să i se dicteze politicile fiscale. Nu este acceptabil pentru Canada să i se spună că va fi al 51-lea stat. Acestea nu intră în perimetrul unei negocieri. Când ți se pun acestea pe masă, ai înțeles deja că nu sunt negociabile.

Î. Și cum răspundem?

R. Cu unitate și fermitate. Cu unitate, deoarece forța noastră vine din piața noastră, dintr-o politică comercială comună. De aceea, mai presus de toate, nu trebuie să rupem unitatea europeană. Ruperea ei este pâine pentru azi și foame pentru mâine. Și celălalt ingredient important este fermitatea, deoarece acesta este singurul limbaj pe care îl înțelege cineva care încearcă să impună practici prădătoare. Fermitatea înseamnă a răspunde. A răspunde mai întâi, pentru că nu știu dacă mai există spațiu pentru a negocia după aceea. Nu cred că UE poate negocia reglementarea sa tehnologică, care este ceva ce nu ține de economie, ci de democrație. Nu cred că trebuie să renunțe la capacitatea sa fiscală sau la angajamentul său față de schimbările climatice.

Î. Ce negociem atunci?

R. Putem negocia taxe vamale fără probleme, dar nu putem negocia reglementarea noastră digitală, construită pentru a ne proteja democrația. Există un al treilea ingredient pentru a răspunde: alianțele cu alte țări. Una dintre slăbiciunile SUA este că trage în toți partenerii săi comerciali. Și dacă toți îi răspund cu fermitate, va fi foarte dificil pentru SUA. Prin urmare, UE trebuie să își îngrijească alianțele cu marii parteneri comerciali și cu marii actori din comerțul internațional: Japonia, Coreea, China, Brazilia, Mexic, Canada, India, Vietnam.

Î. Și cum a procedat Bruxelles-ul până acum în primele răspunsuri, cum ar fi cele privind taxele vamale la oțel și aluminiu?

R. Suntem actorul responsabil, apărându-ne interesele, fără a turna gaz pe foc. Europa nu a început acest război comercial. Acest lucru trebuie repetat constant. Nu putem cădea în capcana care ni se întinde, conform căreia dacă răspundem suntem acuzați că suntem agresivi. Nu, noi nu am început acest război. Nu îl dorim. Cred că până acum am procedat bine. Să menținem această linie, ar fi foarte important.

Î. Trebuie să recurgem la instrumentul anti-coerciție pentru a lovi importurile de servicii americane?

R. Politica administrației americane este un caz clasic de coerciție economică pentru care Uniunea Europeană are un instrument.

Î. Există îndoieli juridice dacă taxele vamale sunt generale pentru toată lumea.

R. Problema nu este că se impun tuturor. Ci de ce se impune acea taxă vamală. Dacă ți se impune pentru că nu îi place TVA-ul sau reglementarea ta din sectorul digital, este un caz clasic de coerciție economică. În Organizația Mondială a Comerțului (OMC) există o întreagă panoplie de instrumente împotriva comerțului neloial. Dar aici nu este vorba de comerț neloial. Aici sunt descrise toate acele practici care nu plac acestei administrații americane, și nu pentru că ar fi contrare legalității internaționale. Nicăieri în legalitatea internațională nu se spune că nu ai autonomie fiscală, atâta timp cât o faci într-un mod nediscriminatoriu: Europa nu aplică un TVA unui produs importat și un TVA diferit unui produs domestic. Aplică același TVA. Aici este vorba de o coerciție pentru a nu avea impozite sau reglementări care afectează companiile americane. Aceasta este coerciție economică.

Î. Deci trebuie să lovim serviciile.

R. Administrația europeană va trebui să evalueze oportunitatea utilizării acestui instrument. Este destul de clar unde are SUA o slăbiciune: în servicii. Obiectivul este de a arăta fermitate și de a influența acele sectoare care vor avea capacitatea de a influența administrația americană.

Î. Spunea zilele trecute președintele Business Europe, Fredrik Persson, că relația comercială a UE cu SUA este de neînlocuit pe termen scurt și mediu.

R. Nu cred în această abordare. Sunt de acord că SUA este astăzi de neînlocuit pentru Europa. Dar și Europa este de neînlocuit pentru Statele Unite. Funcționează în ambele sensuri și de aceea piețele financiare răspund așa cum o fac. Este cea mai puternică relație comercială din lume. Obiectivul nostru nu este să o rupem, ci să răspundem cu fermitate pentru a clarifica faptul că acest lucru are, de asemenea, un cost economic și financiar mare pentru Statele Unite. Obiectivul nu este să căutăm brusc decuplarea de economia americană.