În Congo, miza mineralelor din secolul XXI

În Palatul Regal din Bruxelles, în inima Europei, se află o statuie a unui bărbat cu port semeț, barbă stufoasă, uniformă militară și călare pe un cal. Este vorba despre Leopold al II-lea: regele belgian care a guvernat ceea ce astăzi numim Republica Democratică Congo și care a tratat-o ca pe un fief personal la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea. Sub conducerea sa, care s-a întins pe mai mult de două decenii, au murit între 10 și 15 milioane de oameni, în timp ce stăpânii săi coloniali s-au îmbogățit, mai întâi, cu fildeș și, apoi, cu cauciuc pentru fabricarea anvelopelor primelor automobile care vor călca străzile Bătrânului Continent. Coșmarul, însă, avea să continue și după aceea, când a fost descoperită bogăția minerală a acelei țări, plină de cobalt — de acolo se extrage 75% din cantitatea pe care o consumă lumea —, coltan — 80% din rezervele planetei se află pe acel pământ —, fier, nichel, mangan, germaniu, aur, argint și litiu, și alte materiale pe care, din fericire sau din nefericire, le oferă acel sol, care de-a lungul ultimului secol a fost un teritoriu în care marile puteri ale lumii — Rusia, Franța, China și SUA — au concurat pentru controlul resurselor sale. Disputa continuă.

Cele mai puternice economii caută acolo și în alte părți ale planetei mineralele critice care să impulsioneze dorința unei vieți mai digitale — semiconductorii conțin aceste elemente —, mai puțin poluante — tehnologiile regenerabile sunt fabricate din diverse minerale — și mai sigure — unele instrumente belice, cum ar fi dronele, poartă în măruntaiele lor grame din aceste resurse. În acest context, SUA și-au reactivat agenda imperialistă, alături de cea tarifară, și vorbesc despre o posibilă anexare a Canadei, încearcă să pună mâna pe Groenlanda și presează Ucraina să accepte securitate în schimbul resurselor strategice. Rusia râvnește și ea la elementele care se găsesc pe solul ucrainean. Același model se repetă în Congo, care caută să schimbe minerale, în timp ce încearcă să stopeze scăderea prețului cobaltului, care s-a prăbușit la minime istorice din cauza unui exces de ofertă, ceea ce a determinat țara să impună restricții la exporturi într-o încercare de stabilizare a pieței.

Félix Tshisekedi, președintele Republicii, a oferit oportunități miniere pentru Fondul Suveran de Bogăție al Statelor Unite în schimbul ajutorului acordat țării sale pentru a învinge forțele rebele ale M23 (Mouvement du 23-Mars), susținute de Rwanda, care caută controlul resurselor minerale. «Alianța noastră ar oferi SUA un avantaj strategic prin asigurarea elementelor cruciale, cum ar fi cobaltul, litiul, cuprul și tantalul din Republica Democratică Congo», a asigurat Tshisekedi, într-o scrisoare trimisă Guvernului lui Donald Trump. «Ne convine amândurora ca firme americane, precum Apple și Tesla, să cumpere minerale direct din Republica Democratică Congo și să profite la maximum de bogăția noastră minerală în beneficiul întregii lumi», a adăugat el în scrisoarea sa din februarie.

Multinaționale

În ultimele săptămâni, s-a dat un armistițiu care a fost încălcat aproape imediat. Între timp, SUA iau în considerare oferta Congoului. Scenariul este complex. Republica Democratică are o istorie lungă cu China, care s-a ocupat de dotarea acestei țări, și a altora de pe continent, cu sprijin financiar pentru construirea de infrastructuri care să beneficieze extracția și prelucrarea mineralelor critice, mai ales cobalt, pe care îl folosesc companii precum Samsung, Apple, Huawei, Microsoft, Google, Dell, Sony, Tesla, Ford, General Motors, BMW, Volkswagen, Daimler-Chrysler și alte firme din sectorul auto și tehnologic.

Beijingul a deblocat în Congo peste 12.800 de milioane de dolari — peste 11.800 de milioane de euro, la cursul de schimb actual — sub formă de împrumuturi de la instituții oficiale care au sprijinit operațiunile de extracție și prelucrare a mineralelor critice între 2000 și 2021, conform cifrelor de la consultanța AidData. Suma echivalează cu aproximativ un sfert din PIB-ul națiunii africane, iar gigantul asiatic nu va fi dispus să rămână pe margine. Deja face mutări.

China a menținut întotdeauna o politică de neinterferență în conflictele africane pentru a-și proteja investițiile, evitând să critice direct guvernele din regiune. Dar, având în vedere instabilitatea crescândă din Congo și avansul SUA, Beijingul a adoptat o poziție mai fermă și, pentru prima dată, a cerut direct Rwandei să își retragă sprijinul militar pentru M23. Bătrânul Continent a luat și el partea.

Uniunea Europeană (UE) a impus sancțiuni funcționarilor ruandezi legați de extracția ilicită de resurse naturale, ceea ce a determinat guvernul african — cu care UE a semnat în 2024 un memorandum de înțelegere privind materiile prime esențiale și care este în suspans din cauza escaladării conflictului — să rupă relațiile cu Bruxelles-ul. «Europa, la fel ca SUA, vrea să asigure aprovizionarea cu minerale critice pentru tranziția energetică», explică Adam Megginson, analist la Benchmark Mineral Intelligence.

În mod similar, blocul, prin intermediul Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), sub umbrela InvestEU, a lansat anul trecut un mecanism pentru a face investiții de capital de 100 de milioane de euro în operațiuni ale diferitelor state membre și alte națiuni cu care a semnat acorduri de asociere: cu Canada și Ucraina în 2021, cu Kazahstan și Namibia în 2022, cu Argentina, Chile, Zambia, Republica Democratică Congo și Groenlanda în 2023 și cu Australia (o țară bogată în litiu, cobalt și pământuri rare), Rwanda, Norvegia și Uzbekistan în 2024. La aceasta se adaugă cele 47 de proiecte strategice selectate de Bruxelles — șapte dintre ele, în Spania — pentru inițiative care variază de la extracție, prelucrare și reciclare și care acoperă 10%, 40% și 25% din cererea UE cel târziu în 2030.

«Când se vorbește despre tranziția energetică, se face referire în principal la utilizarea acestor minerale în baterii, în special în bateriile cu ioni de litiu», subliniază Megginson. Bateriile — care sunt utilizate în vehicule electrice, telefoane mobile, laptopuri, drone de război și alte dispozitive belice, dar și în sisteme de stocare a energiei regenerabile, cum ar fi turbinele eoliene și panourile solare — sunt cele care exacerbează foamea de minerale. Se estimează că cererea de baterii cu ioni de litiu va crește de patru ori între 2023 și 2040, potrivit Benchmark Mineral Intelligence. Bateriile mașinilor electrice, de exemplu, necesită în medie aproape 210 kilograme de minerale critice per unitate, de șase ori cantitatea necesară pentru o mașină convențională, conform Goldman Sachs, care utilizează cifre de la Agenția Internațională pentru Energie (AIE) pentru a face acest calcul. Transportul va fi principalul motor al cererii de minerale critice. Se așteaptă ca necesitățile de litiu să crească de aproape nouă ori până în 2040; cererea de cupru se va dubla, la fel ca și cele de nichel, în timp ce cele de grafit se vor cvadrupla, iar cele de pământuri rare ar putea vedea o creștere de până la șapte ori, conform AIE.

Majoritatea acestor materiale, și altele, trec prin China, care are o lungă istorie ca producător și rafinator de minerale critice. Pământurile rare — unde gigantul asiatic are o cotă de piață globală în producție de 60% și aproape de 90% în rafinare — au fost descoperite prima dată în țară în 1927. Astăzi se știe că există în mai mult de jumătate din teritoriul său: au fost găsite în 21 de provincii și regiuni autonome. Datorită unei strategii de investiții și politici industriale de zeci de ani, susținută de forță de muncă mai ieftină și reglementări de mediu și de muncă mai flexibile decât în multe alte țări, Beijingul a dezvoltat o industrie puternică cu o poziție dominantă. Acolo se rafinează, de asemenea, 68% din cobaltul pe care îl consumă lumea, 65% din nichel și 60% din litiul de gradul necesar pentru bateriile vehiculelor electrice. Goldman Sachs estimează că 65% din componentele bateriilor, 71% din celulele bateriilor reîncărcabile și 57% din vehiculele electrice din lume poartă marca Beijingului.

«China a acumulat avantaje strategice în ultimele decenii și adoptă o poziție din ce în ce mai protecționistă pentru a-și menține conducerea», subliniază Sam Adham, șef de materiale pentru baterii Economie și Sustenabilitate la CRU, o firmă de consultanță specializată în materii prime. Riscurile controlului sunt semnificative. «Dacă China ar decide să interzică exportul de minerale critice, ar slăbi capacitățile militare și industriale ale SUA și ale altor țări», avertizează William Adams, șef de metale de bază la Fastmarkets. De exemplu, adaugă acest expert, dacă Beijingul ar invada Taiwanul și Occidentul ar interveni, președintele Chinei, Xi Jinping, ar putea amenința cu interzicerea exportului de minerale critice. «Acest lucru subliniază pericolul de a depinde excesiv de o singură țară pentru aceste resurse, mai ales când există tensiuni geopolitice anterioare, așa cum s-a văzut în Europa cu dependența sa de gazul rusesc», subliniază el.

Grafitul este cel mai vulnerabil în cazul unui conflict. Acest material este esențial pentru baterii. Fără el, dispozitivele ar avea o capacitate de stocare a energiei redusă, o durabilitate mai mică și timpii de încărcare ar fi mai lungi. China domină toate formele de grafit care există pe piață: de la cel natural (cu o cotă în producție de 86%), trecând prin cel purificat (cu 96%) și cel sintetic (cu 80%), conform cifrelor de la Benchmark. Europa extrage doar mai puțin de 0,1% din grafitul pe care îl consumă.

Război comercial

Litiul și cobaltul, detaliază Adams, au o bază de extracție mai diversificată. Cu toate acestea, între 70% și 80% din prelucrarea acestor două minerale se realizează încă în țara asiatică, chiar dacă extracția lor se face în alte țări. SUA depind de China pentru 100% din furnizările sale de 15 minerale critice și mai mult de 50% din alte 29. Pentru niciunul dintre cele 50 de elemente considerate strategice nu este autosuficientă. De aceea, echipa lui Trump le-a exclus de la tarifele reciproce, anunțate în așa-numita «Zi a Eliberării». Se așteaptă, totuși, ca piața americană să aibă un impact semnificativ asupra industriei vehiculelor electrice, dat fiind că Trump a impus o taxă de 25% (în vigoare din 3 aprilie trecut) și se preconizează o taxă suplimentară asupra pieselor importate (pentru 3 mai). Statele Unite cumpără aproape 40% din toate unitățile sale electrice din Mexic, urmat de Japonia, Coreea de Sud, Germania și Suedia.

China, la rândul său, nu a cedat în acest război comercial: ca răspuns la tarifele reciproce, Beijingul a anunțat controale asupra exporturilor de șapte tipuri de pământuri rare — dintr-un total de 17 —: cum ar fi samariul — folosit în lasere optice și magneți puternici —; gadoliniul — agent de contrast pentru explorări de rezonanță magnetică —; terbiul — folosit în dispozitive de vizualizare —; disprosiul — care se află în turbine eoliene și vehicule electrice —; lutețiul — utilizat în rafinăriile de petrol —; scandiul — în industria aerospațială —, și itriul — indispensabil în tehnologia radar —, conform datelor publicate de Bloomberg.

Europa depinde și ea de exterior: importă din Chile 79% din litiu și din Beijing 100% din furnizarea de pământuri rare grele, de exemplu. Până nu demult, Europa și SUA mergeau mână în mână pentru a contracara hegemonia chineză. Din 2022, au lucrat, cu alte 13 țări, într-un proiect numit Parteneriat pentru Securitatea Mineralelor (MSP, după sigla sa în engleză): un grup de națiuni dezvoltate (cu excepția Indiei), dedicat asigurării furnizării de diverse elemente. Inițiativa a căutat să consolideze lanțurile de producție. În septembrie 2024, sprijinise deja aproximativ treizeci de proiecte în Africa, America Latină și Asia.

Dar Administrația Trump a optat pentru o abordare mai unilaterală. «Consideră că materialele critice sunt, în același timp, o chestiune de securitate națională, o politică energetică și climatică și o oportunitate economică», explică Jack Bedder, fondator și director al Project Blue, o firmă de consultanță engleză. Pentru aceasta, a semnat, recent, un ordin executiv destinat să crească imediat producția americană de minerale critice, cum ar fi uraniu, cupru, potasă și aur, invocând Legea privind Producția de Apărare pentru a extinde concesiunile și dezvoltarea pe terenurile federale. Ordinul solicită șefilor departamentelor de Interne, Apărare, Agricultură și Energie să identifice cât mai multe locuri posibile unde se pot realiza construirea și operarea de fabrici private de producție minieră.

«Mineralele critice au fost, de asemenea, un punct de interes în administrația anterioară, dar este adevărat că Guvernul Trump le-a ridicat importanța», subliniază Scott M. Moore, director de Programe și Inițiative Strategice pentru China la Biroul Rectorului și Profesor de Științe Politice la Universitatea din Pennsylvania. «Văd această relevanță ca pe o reflectare a unui mediu internațional mai tensionat și incert, unde securitatea resurselor cheie — inclusiv alimente, apă, energie și minerale — este o preocupare crescândă», subliniază el. SUA depind de China așa cum nu au făcut-o în nicio altă revoluție industrială de la începutul secolului al XX-lea, spune Ed Conway, în cartea sa Material World (Ediciones Península, 2024). «În epoca motorului, a siliciului, a betonului, a mineritului industrial, SUA s-au bucurat de un avantaj dominant de la bun început». Astăzi este excepția. Într-un fel, adaugă autorul, toată lumea a beneficiat de magnitudinea dominației și ambiției asiatice, deoarece a contribuit la reducerea enormă a prețurilor bateriilor. Costul a scăzut cu 80% din 2013, conform datelor de la BloombergNEF.

Termene foarte lungi

«Cursa pentru a controla aceste materiale va modela probabil leadershipul industrial în următorul deceniu, cu implicații pentru comerț, inflație și investiții», subliniază Lale Akoner, analist de piețe globale la eToro. În ciuda eforturilor de a crește producția națională, SUA cu greu vor putea șterge dintr-o lovitură importurile chineze. Timpul necesar pentru a deschide o nouă mină în SUA de la descoperirea ei până la producție este de 29 de ani în medie, al doilea cel mai lung termen din lume după Zambia, conform unui raport al S&P Global. Și deși există rezerve de litiu în Nevada și depozite de pământuri rare în California, ceea ce arată potențial, este nevoie de infrastructura de rafinare, iar asta înseamnă că o mare parte din această producție depinde încă de prelucrarea străină.

Este paradoxal, dar până la mijlocul secolului al XX-lea, SUA erau principalul furnizor global de pământuri rare, datorită minei sale Mountain Pass, care și-a pierdut forța în deceniul anilor nouăzeci — când China s-a consolidat ca jucătorul numărul unu —, și a fost retrogradată până când a fost închisă în 2002, dar a revenit la viață câțiva ani mai târziu datorită unui grup de investitori printre care se remarcă chineza Shenghe Resources, care deține acum 7,7% din afacerea de pe sol american. Aceeași companie operează în Groenlanda — regiune autonomă a Danemarcei, țară care a revendicat insula ca teritoriu de la începutul secolului al XVIII-lea — printr-o participație la Greenland Minerals (Energy Transition Minerals), care este un grup australian care dezvoltă un proiect de pământuri rare în sudul acestei națiuni. Bogăția minieră a zonei este unul dintre marile sale atracții. De-a lungul acestor trei secole sub tutela țării europene, zona a recuperat treptat unele drepturi de autoguvernare. În 2008, după organizarea unui referendum, i s-a atribuit autoritatea asupra resurselor sale minerale. Cinci ani mai târziu, legiuitorii săi au votat în favoarea revocării promovării extracției de uraniu, impusă din 1980. Astăzi, lumea se uită la Groenlanda cu așteptare. Trump, încă din primul său mandat, o pusese în vizor, dar mesajele sale despre acapararea acestei părți a planetei sunt din ce în ce mai agresive.

«Modul în care se vorbește despre Groenlanda, dar și despre Panama și alte teritorii, reflectă o viziune asupra lumii în care marile puteri controlează resursele și teritoriile în interiorul sferelor lor de influență», comentează Moore, de la Universitatea din Pennsylvania. «Nu l-aș numi neocolonialism. Dar, într-un fel, amintește de anumite dinamici din secolul al XIX-lea». «Țările cu potențialul de a contribui la furnizarea de minerale critice ar putea deveni teritorii de dispută pentru resurse», adaugă Adham. America Latină și Africa au apărut, în ultimele două decenii, ca actori cruciali în această cursă, datorită rezervelor lor mari de materiale esențiale. De exemplu, Triunghiul Litiului, format din Chile, Argentina și Bolivia, controlează 50% din rezervele mondiale de litiu. Chile este, de asemenea, unul dintre principalii exportatori de cupru, în timp ce Brazilia posedă depozite de nichel și pământuri rare.

Războiul pentru resurse are un parcurs lung, dar poate că nu mai este atât de mult pământ de disputat. «Se va termina vreodată această febră periodică pentru minerale?», se întreabă Condway. «Suntem condamnați să continuăm să săpăm și să exploatăm planeta până când nu mai rămâne nimic?», adaugă el. Răspunsul în acest caz nu este în vânt, așa cum cânta Dylan, se află ascuns sub pământ.